[Seraphim7]

Versiunea raw (2)


Întâlnirea asta mi-a oprit tot procesul interior și m-a aruncat într-o realitate unde nu mai exista decât ea. Nu mai vedeam alte fete. Mă întorc la masă; scaunele fuseseră deja ocupate de două fete „normale”, venite probabil accidental aici, atrase de sâmbăta cu bere aproape gratis. Majoritatea studenților veneau doar ca să bea până la ora 23:00, după care plecau în alte localuri.
Rămân la masa mea, deși scaunele erau luate, și întreb dacă îmi pot lăsa berea acolo. Fetele zâmbesc între ele, iar cea întrebată îmi răspunde sigur. Blonda mea era undeva în alt colț al localului, cu spatele la mine, stând de vorbă cu o prietenă.
— Z, man, ce faci?
— Ooo, ia uite pe cine avem noi aici...
Era un prieten de-ai colegilor mei, care mai ieșise de câteva ori cu noi. Venise cu un prieten de-al lui, aflat în vizită.
— Da, uite, boss, am ieșit și noi puțin. Tu cu cine mai ești?
Îi explic că sunt „la solo”.
— Aaa, ăsta-i vultur, mă! îi explică el prietenului său. Să vezi ce le combină Z ăsta!
Se referea la metoda mea mai brutală, directă, de abordare după ce intram în starea de extrovertire.
— Le ia de cap și le sărută direct. Ce-ai mai combinat, boss?
Îi spun că nimic deosebit, doar chestii ocazionale, fără să păstrez legătura. Tocmai de asta îmi plăcea în „J”: ce se întâmpla acolo, rămânea acolo. Nimeni nu era obligat să dea justificări a doua zi. Chiar dacă ieșeam singur, după câteva beri mereu ajungeam să vorbesc cu cineva, iar după alte câteva beri, mă trezeam cu vreo fată în brațe.

......


“Z vi cu bunica in București,că mergem la până la C?”
“Dadada,numai sa vad dacă mă lasa mama și tata”
“Te lasa că am vorbit eu cu ei”
“Când mergem bunică?”
Z,era extaziat, îi placea extrem de mult să călătorească,asta moștenise chiar de la bunica lui,care era mereu pe drumuri, vizitând toate rudele, indiferent unde erau împrăștiate prin țară.

Acum Z și bunica lui vor merge direct în capitală,in vizită la verișoara lui Z,care era studentă acolo.

Z,nu mai fusese niciodată în București,doar trecuse când era mai mic și mersese cu părinții la mare.

Însă acum,mergea doar cu bunica lui,era vacanța de vară,și probabil vor sta câteva zile la verișoara lor.

“Hai ajută pe bunica sa împachetăm, că îi ducem de toate la C”.

C,urma să îi aștepte dimineața în Gara de Nord,de unde îi va duce cu mașina direct la apartamentul unde era cazată.

Z,avea un telefon Siemens,cu camera foto, primit cadou tocmai de la unchiul și mătușa sa, adică părinții lui C, așa că puteau comunica acum și cu părinții lui cât și cu verișoara sa.

Ziua următoare sosi și mama lui Z îi pregăti bagajul, îi spusese că fie cuminte,să stea mereu lângă bunica și C, și toate indicațiile pe care o mamă le da de obicei unui copil.

Deja nu mai avea răbdare, bunicul pregătea un cărucior unde vom pune bagajele fiindcă nu aveam mașină sau pe cineva disponibil să ne ducă până în gara din localitate,care era la vreo 2 km distanță.

Punem geamantanul acolo, rucsacul meu peste și câteva sacoșe mai mici ale bunicii,iar eu de o parte și bunicul de cealaltă parte trageam încet la căruț.

“No unde v-ați pornit”, întrebă o vecină.
“Da până în București,merem,la C”, răspunde bunica cu o mândrie și gravitate in același timp.

(Aici am trecut subtil, fără să-mi dau seama de la persoana a 3 la persoana 1, putem pastra asemenea treceri subtile,că stil al meu, probabil nu vor incurca neapărat cititorilor)

In sfârșit se vede,gara și “parcăm” lângă o bancă,bunicul se așează pe ea,și eu merg sa scot biletele pentru mine și bunica.

Într-adevăr timp, bunica îi dădea ultimele “indicații” bunicului în legătură cu gospodăria și mersul lucrurilor în lipsa ei, bunicul asculta oarecum emoționat de plecarea noastră,și lua căruțul plecând înapoi acasă.

Trenul urma să sosească cam in jumătate de oră,eu am rămas lângă bagaje,in timp ce bunica se angrena într-o discuție cu o altă persoană,ea era mereu extrem de sociabilă intrând în vorbă extrem de ușor cu oricine.

In sfârșit trenul sosi,noi eram deja la peron, cu tot cu bagaje.Eu îmi demonstrăm “bărbăția” ridicând bagajele cu putere în vagon, mergem și ne așezăm într-un compartiment,era gol , că dealtfel și trenul,care încă nu se aglomerase.

Un fluer lung al locomotivei și plecăm…

Deși era seară în jur de ora 19 când am plecat,era încă ziua afară,dar fiind faptul că era sfârșitul lui iunie,abia trecuse ziua mea de naștere,aveam 13 ani.

Eu am stat lipit de geam non-stop până a dat întunericul, privim totul cu cea mai mare intensitate, plăcere și extaz al celui care absoarbe noul.

În jur de ora 23,ne suna C…”Ați plecat dragilor,pe unde sunteți?”

Bunica instant reacționează “Cine-i,da încoace,tu C ești,da draga bunicii,amu suntem în tren,venit la tine.Pe unde suntem Z, mă întreba scurt”

Eu nu avusesem reacție și timp să răspund,aveam momente când bunica era extrem de posesivă, intrusiva,chiar dictatorială însă mereu într-un mod manipulativ,nu agresiv.

Trec peste acest eveniment, încât eram deja obișnuit cu asemenea comportamente,adică erau chiar “normale”.

“Nu ți foame dragu bunicii?”

Parcă și uitasem de foame și de sete, stând mereu cu fruntea in geam.Bunica scoate merindele din “traistă”, slănină, castraveți, roșii, ceapă, ouă fierte, brânză, niște salam…

“Is fierte moi ouăle?”

Iau unul și îl sparg,și era tare…

“No da pe drum nu poți lua ouă noi,ca te murdărești,numa acasă”

În fine mănânc, desfac sticla cu apa luată direct de la fântâna, încă era rece.

Bunica strânge mâncarea și îndeamnă la somn, că era deja către ora 0.

Nu știu când am ațipit,dar mă trezesc și era deja dimineață,bunica era deja trează privea pe geam,cu o oarecare mirare.

“No am ajuns, întreb eu?”
“Oare ce-i acolo , uită-te și tu să vezi?”

Mă frec la ochi încă somnoros,mă ridic și văd ceva ca o lumină portocalie ce dansa.

Era în jur de 6 dimineața cred,cerul oarecum noros.Trag geamul de deasupra in jos și scot puțin capul pe geam să privesc mai bine.Observ și alte persoane cu geamurile deschise privind mirați.

Văzând alți oameni cu telefonul care făceau poze,scot și eu telefonul pentru a fotografia acel fenomen.

Lumina parea mai degrabă că se mișcă și își schimbă forma, apropiindu-se oarecum de tren și mergând alaturi de el.

Eu făceam poze, privind când poza,când OZN-ul.

Practic n-am înțeles atunci exact ce era,dar mai citisem și auzisem despre aceste OZN.

Ne apropiam de Ploiești,și lumina ne părăsise…

......

Erau deja trecute două săptămâni de când tatăl lui Z era în spital.O liniște sumbră se așternu peste familie,un doliu dinaintea jelirii,o tristețea grea.

Lipsa tatălui din casă, incapacitatea lui, pragul morții în care se afla lovea in Z intens și inclusiv în familie.

Mama lui Z,era însărcinată,și urma să nască în următoarele 2 luni.

Era un august sec, pustiu,cu un soare tot mai slăbit și o răceală înșelătoare.

Z,citea o carte de-a tatălui său, numita “Operațiunea Jessica”,era din seria cărților Rao, practic nu era literatura,cu mai degrabă ficțiune “de consum”.

Dintr-o dată Z se ridică și pleacă undeva să nu fie văzut și explodează într-un plânset zgomotos, încât tot corpul îi tremura, probabil a fost prima și ultima dată când Z a plâns în acel hal.

Mereu a plâns și va plange nevăzut!

De când plecase tatăl său în spital nu-l mai văzuse,erau două săptămâni,mama,bunica lui și alte rude mereu stăteau cu el.

Dar Z, parcă era cumva dat la o parte,protejat sau pur și simplu nu exista dorința nici din partea lui Z sau a tatălui său de a se întâlni în asemenea circumstanțe.

Totuși până la urmă se decide și plecarea lui Z, alaturi de mama și bunica lui pentru a îl vedea pe tatăl său.

Urmau să plece cu mașina unei rude,se urcă cu toții în ea,Z era trist dar bucuros în același timp.

Parcurg o oarecare distanță, însă apare o problemă la mașină și suntem lăsați într-o gara pentru a continua mersul cu trenul.

Ne dăm jos din mașină,ne urcăm în tren,aceata încă nu pleacă și sună telefonul.

“Doamnă…, v-am sunat să vă anunțăm că soțul dvs a decedat azi noapte la ora 02:30”