[Seraphim7]

Versiunea raw (3)

“A murit!”

Ei bine acel “A murit” a căzut cel mai mai greu pentru existența lui Z ,din tot ce știa el despre ea,și probabil și din ce va știi de acum înainte.

Șocul a fost instantaneu, deși preludiul a durat, însă ruperea,smulgerea efectivă a fost brutală.

Deși poate nu conștientiza chiar atunci, însă din acel moment Z va fi mereu SINGUR.

Nu va fi lipsit doar de tatăl său,cu de toți ceilalți!

Fiecare persoană din familie îi va deveni pe parcurs un străin,iar Z va fi privit de ceilalți ca un substitut, înlocuitor pentru tatăl său,mai degrabă decât ei să-i fie lui în înlocuitor pentru tată.

Cea mai lovită însă era mama lui Z și sora lui care se va naște peste două luni într-o lume care care nu va fi de partea ei.

O lume care îi luase tatăl înainte cu doua luni,care o introduse într-o familie devastată.

Iar Z, coborî din tren, parcă rupt instant de orice, imediat ce auzi acele cuvinte,”A murit” nu mai avea niciun reper,nu mai simțea nimic.

Gemetele, zbieretele, țipătul,vaietul mamei și al bunicii nu le mai auzea.

Lumea din jur nu o mai vedea.

Atunci a avut prima transcendența!

Ei bine, fiecare a procesat durerea,fiecare era ocupat cu durerea lui, însă nimeni nu mai avea cum să consoleze pe celălalt!

După ce s-a epuizat suferința,mama a sunat mai departe dând vestea,o mașină a venit după noi,iar o alta a plecat după tatăl meu.

Imediat ce am ajuns acasă,deja lumea era adunată în curte,bunicul era deja “distrus” abia se ținea pe picioare.

Rudele tot apăreau, prieteni, cunoștințe, vecini.

Eu m-am așezat pe un pat, într-o bucătărie de vară din care se vedea direct poarta și intrarea în curte.

N-am plâns nici la aflarea veștii,nici după,nici acum când așteptam cu toții sosirea sicriului cu tatăl meu.

Stăteam ca un spectator,mut, privind detașat,absent.

Devenisem orfan,mama devenise văduva,iar sora mea suferea crunt chiar înainte să se nască.

Poarta de la curte de deschide,eu oricum nu mai aveam noțiunea timpului,un sicriu mare, negru este purtat de mai mulți oameni.

Nu mai cunoșteam pe nimeni, văd că lumea se apropie de sicriu, plânsetele încep,eu mă ridic din pat după ce toți au plecat și închid ușa să nu mai văd și aud nimic.

După un timp apare cineva

“Hai Z, să-l vezi pe tata!”

Mă ridic din pat,nu prea mai aveam putere nici să pășesc.Urc treptele și întru in casă,nu mai recunoaștem nimic din casa unde locuiam eu și cu părinții mei.

Văd acolo mulți oameni străini,un sicriu așezat în mijlocul camerei,și oameni care mă priveau cu milă plini de lacrimi.

Mama și bunica de o parte si de alta a sicriului,iar în sicriu un om în costum verde,cu părul capului ras,și chelia albastră,ușor umflat…

“Văi săracu cât o mai răbdător el”
“Uite Z pe tata tău”

Și lumea instant reacționează și se vaita și plânge de acesta scenă în care eu mă apropii de tatăl meu.

Eu pun mâna pe mâinile lui reci și țepene,cumva să mă asigur de realitatea acestui eveniment.

Imediat apar niste bănci în jurul sicriului, mă așez pe una din ele,și stau acolo cu capul sprijinit de sicriu.

Cumva știu că sunt ultimele momente pe care le mai pot petrece lângă el.

Lumea îmi îndeasă bani in buzunare,simt mâini care mă ating și voci care îmi vorbesc.

Cumva aici am intrat în a doua transcendentă,după cea inițială la aflarea veștii.