V 9
A doua zi m-am trezit extrem de odihnit, reconfortant,A era plecat deja la cursuri.Insa voiam să-l întreb ce văzuse exact in ochii mei.
“Ba ce l-ai speriat pe A, aseară că a venit prea devreme înapoi, te-a lăsat acolo?”
“Da știu io…”
“Da o zis că aveai ochii roșii “
“O intrat dracu in el,ce să aibă “, replică cu alt coleg, după care am inceput toți să râdem.
Însă,eu eram diferit asta era clar,și începeau și ceilalți să observe asta.
O voce interioară se trezea in mine,una care nu mă mai lăsa să-mi fie frica de absolut nimic.
Nu era despre violența, despre răutate, despre a face rău.
Era sâmburele rebeliunii ce era latent in mine,acea furie a slăbiciunii,a traumelor,a greutăților,a tuturor lucrurilor care au fost mereu împotriva mea.
Acum toate acestea erau arse de acest dragon trezit.
Până la urmă apare și A,mai spre seară, între timp eu primeam apeluri de la familie,la care nu răspundeam.
“Răspunde mă Z,ca iară te trezești cu mama ta la ușă,zise B”
Au mai fost cazuri în care nu răspundeam cu săptămânile și până la urmă mă trezeam cu mama la ușă.
“Bine măi hai că-i sun!”
Practic eu eram un studiu de caz pentru colegii de cameră, fiindcă întruchipăm tot ce ei nu erau.Nu mergeam la cursuri,mai dădeam uneori pe la examene însă fără să învățăm mare lucru, decât poate citeam uneori cu o zi înainte,însă doar programa să știu despre ce vor fi subiectele,și luam chiar dacă nu 10, fiindcă nu îmi putea da fiindcă nu aveam prezențe și nu făceam lucrările pentru seminar,dar întotdeauna luăm 8 sau 9.
Deasemenea eram un rebel asumat, chiar dacă totuși rămăsese la Teologie.
Deși ulterior voi renunța la Teologie pentru Litere, însă voi rămâne tot în grupul lor, fiind tot colegi de camera.
Până la urmă sun pe mama, nu-mi răspunde,dar în schimb mă sună imediat bunica.
“Vai, dragul bunicii că nu ne-ai mai răspuns…”
Și continuă ea cu tot textul, spre deliciul colegilor,care auzeau tot fiindcă ea vorbea tare la telefon încât o auzea toată strada.
“Am fost la un popă și uite ce mi-o zis”!
“Lasă că între popi is eu aici “
Nici nu apuc sa termin și ea continuă..
“Vai de mine Z,o zis că Cel Rău s-o băgat până în fundul sufletului tău, că s-o agățat de tine “
Colegii au înlemnit,A care abia ajunsese în mijlocul discuției,numa înghițiea în gol,și a ieșit imediat afară, spre amuzamentul colegilor.
“Ce-ai făcut tu pe acolo ,dragu bunicii?”
“S-o dat cu dracu “ strigă încet un coleg, rezultând într-un râs zgomotos general.
“Stai liniștită bunică, că tot îi bine,nu te lua după toți popii “
In fine,mai schimba și Z, subiectul,bunica îl așteaptă acasă,îl îndeamnă să meargă să-i citească popii de pe la facultate…
A intră iar…
“Mă v-am zis io, nu-i de glumă, citiți mă voi ceva rugăciuni, faceți ceva”
Ceilalți colegi erau totuși mai raționali, deși studenți la teologie,A era mai superstițios, deși student la Matematica.
Z, știa că deja tranziția s-a efectuat, totul funcționează,era în cealaltă tabără, și lucrurile sunt cat se poate de reale.
Însă tocmai acest mediu în acest cămin cu acești colegi, poate a fost cel mai “familiar” loc pentru Z, fiindcă totuși era acceptat și nu era neapărat judecat de colegi.
Era departe de o familie sufocantă și extrem de superstițioasă și incapabilă vreodată să rezonez cu el.
Aici avea libertatea,una pe care nu o mai avea niciodată,și chiar dacă mergea exact împotriva curentului și a evoluției firești, in interiorul lui mergea exact pe un drum al lui .
….
Va 10
Z , deși era în general catalogat de unele femei drept,rece, incapabil de iubire, egoist, individualist și nu era niciodată o opțiune pentru a te angaja într-o relație serioasă.
Totuși Z,era destul de des o opțiune pentru femeile care căutau altceva,o aventură,un soc emoțional,cu curent electric descărcat instant sau o traumă emoțională.
Însă Z își lua doza de relații,prin acele ieșiri în J,unde pentru el era destul, fără neapărat a intra în complicații ulterioare.
Deși mai avea unele relații de lungă durată, acelea erau ori iubiri imposibile,îți relații epistolare la distanță, ori relații problematice care nu se mai concretizau, însă rar Z,se angrena in relații “normale”.
Era o mare diferență între Z,la lumina zilei, la cursuri, la ieșiri în oraș,și alte evenimente normale.Si acel Z,de după lăsarea nopții, când devine prădător prin ambuscadă, când efectiv descarcă un voltaj de intensitate in cineva și după pleacă.
Și deasemenea o mare diferență între Z lucid și Z care consuma alcool.
Practic alcoolul era prietenul lui Z,atunci când era vorba de femei, și îl transformă total,nu într-un bețiv, alcoolic sau ceva de genul,cu mai degrabă într-un Casanova,pe care nici nu-l sesizezi “băut”, fiindcă Z, ținea la băutură și nu exagera, consuma strict cât să între în stare și după doar pentru menținere.
Aceasta mare diferență se va vedea într-un episod anume,la care vor fi de față și colegii săi și unii prieteni.
N-ai spune neapărat că Z era bărbatul ideal,nu era nici tipul scos din revista,nici tipul fotomodel îngrijit, îmbrăcat impecabil și cu freza aranjata până la ultimul fir de par,nici tipul de la sala,cu mușchii sculptați,nici tipul drăguț și frumușel care îți ia inima.
Z,nu era niciunul din aceștia,deși putea fi dacă ar fi dorit și s-ar fi străduit puțin în oricare din aceste direcții,dar nu-l interesa asta.
Nu stătea mai deloc în fața oglinzii să-și facă “freza” nu mergea la sală,nu incerca sa fie cuceritor sau drăguț.
Și veni și ziua aceea, când Z își va rezolva multe traume din liceu, când lovit în inimă de frumuseți străine,la care doar visase.Cand absorbit de asceză și dorințe de a deveni sfânt,nici nu îndrăznea să ridice privirea la acei îngeri tereștri întruchipați de fete ,care zâmbeau băieții cool.
Acum Z,care era la o sala de păcănele cu câțiva colegi,unde beau Ursus la 2,5 lei, fiindcă era cel mai ieftin,și se uita cum alții loveau și dublau la aparate.
Era pe la 17,noi am intrat să ne apucam sa bem ceva,aveam planuri mari să începem devreme și să o ținem până dimineața.
Cu 30 de lei am băut toți 3 vreo 2 ore, după ni s-au făcut foame, urcăm mai sus pe stradă spre cămin și mergen la magazin,ne luăm niște oua, niște cârnați și o pâine.
Le prăjim toate în oficiul de la cămin, mâncăm bine,ne pregătim după, facem dus,ne schimbam aranjam mai dam pe gât câteva guri de țuică,pe care le aveam prin cameră,mai chemăm câțiva colegi care au venit mai târziu și direcția J.
Aveam venit în vizită în prieten, cunoștință de-a unui coleg,era mai mare decât noi, tipul dus la sală,dar un caracter ok.
Și mergem grupul,eram vreo 5,ne luăm toți cate o bere, deși noi eram deja “în formă”.
Stam acolo în picioare,că era destul de aglomerat,eu practic eram destul de intrat în zona opusă lucidității.
De obicei când ieșeam dura până intrăm în stare,acum practic eram deja în stare și nu mai prea ieșisem in acest mod.
Însă clar ne simțeam toți bine.
Colegul nou,cel dus la sală, observă că o anumită fata mă privește insistent,eu practic nu am observat asta, și sincer nici nu era tipul de fata in zona celor care mă atrăgeau neapărat.
Sau așa am căzut eu atunci situația.
Eu mă uit mai bine la ea,și ea îmi zâmbește,colegul merge direct la ea și vorbește cu ea.
Acuma eu nu îl cunoștea prea bine pe acest nou coleg, însă fiind obișnuiți cu prieteni care de obicei lucrează pentru ei,mă gândeam că a mers să o abordeze pentru el .
Însă el vine cu ea direct la mine.
“Îți place de băiatul ăsta?”
Eu nu eram prea obișnuit cu asemenea situații,aveam stilul meu de a aborda persoane,nu îmi plăcea să fiu neapărat servit,sau plăcut de cineva.
Însă acum aceas noua situație de a avea un grup, prieteni,ba chiar femei care să mă placă mai ales într-un grup cu persoane poate mai atrăgătoare decât mine mă depășea.
Însă îmi arăta ce înseamnă cu adevărat în grup, prieteni,și chiar respectul sau pur și simplu să fi in centrul atenției și să nu fi invidiat pentru asta .
“L-am confundat cu cineva zice ea, fiindcă aștept pe cineva și seamă cu el”
Răspunsul ăsta nu l-a mulțumit pe colegul meu,ea a plecat însă continua să mă privească.
“Du-te la ea Z!”
Eu,par cam neîncrezător,ba mai uitam după altele.
“Da,du-te tu, dacă îți place zic, că nu-i neapărat genul meu”
Aroganța asta,i-a dat pe spate pe colegi,mai ales cei care mă cunoșteau, adică colegii de camera.
“Ba Z, te-ai lins cu toate moartele pe aici!”
“TU NU O VEZI?”
Zici că eram orb atunci, efectiv colegii nu înțelegeau ce caută o asemenea fata aici, fiindcă în ochii lor era zeița, prințesă etc.
Ea,mai era cu niște prieteni,și cu încă câteva prietene,eu practic nu mă simțeam atras de ea, însă până la urmă m-au împins colegii in ea și am luat-o in brațe.
Nici nu am stat mult pe gânduri și direct am sărutat-o.
Colegii știau de tehnica mea de neutralizare așa instant.
Eu practic alt mod nu aveam de “operare “.
“Prințesa”, deasemenea din categoria blondă, subțirică, ochi albaștri,era cam tot în categoria, celeilalte blonde care îmi placea mie,dar nu o abordăm niciodată.
Însă, deși colegii o știau și pe aceea,îmi spuneau că asta este mult peste.
Practic după ce am sărutat-o și “i-am băgat direct limba în gură”,așa cum avea să-mi spună mai târziu,a fost punctul critic pentru ea, fiindcă nimeni nu o mai luase așa direct.
De a acolo a continuat,o aventura până dimineața,care avea să fie reluată mult mai târziu.
Însă după ce am ajuns in cămin dimineața pe la 8, m-am trezit după-amiază,am vorbit cu colegii, le-am spus cum se numește,au căutat o pe Facebook…
Am rămas șocat pur și simplu!
Era probabil cea mai frumoasa femeie pe care am văzut-o vreodată!
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3)
|