Citat:
În prealabil postat de iustin_dumitru
Stateam zilele trecute si ma gandeam, ca am vazut tot felul de echivalari , daca ma gandesc toata ziua la Hristos , daca am gandul de lauda si chiar si pe cel de rugaciune izvorat din gandul la El, oare nu ar fi tot un fel de rugaciune a inimii ?
|
Cum un gând cheamă pe altul, mențiunea ta despre gândul permanent la Hristos mi-a amintit de o recomandare din Sbornicul, și anume ca și activitățile zilnice, lucrul, munca să fie închinate lui Hristos; făcute cu gândul la El, ca o ofrandă. În felul ăsta, nu doar mintea, ci și fapta se va umple de prezența Lui.
Și, probabil decurgând din această recomandare, un sfat al Părintelui Galeriu (care citise Sbornicul încă din tinerețe), de a avea mereu această conștiință ca orice activitate lucrativă să o faci cu dragoste, în folosul semenilor tăi. În felul ăsta putem rămâne uniți în permanență, atât cu Dumnezeu, cât și cu oamenii, nefragmentați lăuntric.
P.S. Și eu am parcurs o parte din "ghidul" publicat de Leonid pentru citirea Filocaliei, și îl găsesc foarte de folos, cu atât mai mult cu cât el orientează către rugăciunea neîncetată, nu neapărat către viața ascetică, rezervată mai ales monahilor.