Citat:
În prealabil postat de m_a_g_d_a
Hristos S-a înălțat!
Voi cum faceți să aprofundați mai mult Biblia?
Inițial voiam să folosesc doar Biblia Anania, dar nu este eficientă; majoritatea comentariilor sunt lingvistice. Mă gândeam să caut cursuri pe subiect de la facultățile de teologie. Era și un manual pentru Noul Testament, online de pr. prof. Cornițescu.
În general, sunt puține sfaturi pe partea de studiu.
Mulțumesc!
|
Adevărat S-a înălțat!
Apropo de Părintele Anania, ascultându-i predicile și citindu-i cărțile am aflat că sfinția sa recomanda ca studiul Bibliei să se facă întotdeauna cu povățuitor, motiv pentru care, de altfel, a făcut și acele comentarii la traducerea Scripturii. Cum povățuitori în carne și oase în Biserica Ortodoxă sunt mai rari – cu excepția profesorilor de la Teologie –, cred că ar fi bine să recurgem la tâlcuirile Sfinților Părinți (Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare ș.a.).
În ce mă privește, însă, în ultimii ani descopăr tot mai mult Scriptura în slujbele Bisericii, în rugăciuni și acatiste – deci în viul ei, apropo și de sfatul lui Iorest. Am descoperit că pe Doxologia sunt o mulțime de acatiste, pentru toate sărbătorile, dar și pentru sfinți mai mici; aproape pentru fiecare zi din an. Și ele sunt o fericită îmbinare între Biblie și Tradiție.
Că tot suntem în zilele Înălțării, citește de curiozitate
Acatistul Înălțării Domnului – o conectare aici și acum cu Hristos și apostolii.
P.S. Până nu demult, gândeam că Biserica (Ortodoxă) pune prea mult accent pe cult, în detrimentul studiului biblic, motiv pentru care credincioșii ortodocși nu prea au habar de Biblie. Dar am înțeles că Biblia este "ascunsă" în slujbe și că noi nu prea avem habar nici de acestea din urmă, căci dacă am avea, atunci n-am fi ignoranți cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să le redescoperim, cu răbdare și efort, ca să ne bucurăm de comoara din miezul lor, pentru că ele ne ajută nu doar să aflăm
despre Dumnezeu, ci efectiv să fim
cu El.