Din pacate exista parinti, care iau apararea copilului lor, chiar cand acesta a gresit. Ii rasfata fara masura, si nu sunt in stare sa spuna "nu" atunci cand acesta greseste, sau cere ce nu i se cuvine.
Cum poate un asemenea parinte sa mai sustina ca isi educa copilul? Mai tarziu parintii vor culege "roadele" educatiei date copilului lor si se vor intreba totodata: dece imi face asa ceva, cand eu i-am dat de toate?!?
Am intalnit un asemenea copil rasfatat de toata familia. Avea de acum 28 ani si avea probleme cu nervii; nu avea minima rezistenta la stres. Avea izbucniri necontrolate. Singur afirma: "pentru ca nu m-au batut cand eram mic". Sunt sigura ca nu se referea la "bataie sora cu moartea", ci la putina disciplina.
Si apoi, nu a zis Domnul sa ne scoatem un ochi, cand acesta ne sminteste? Poate ca preotul respectiv a putut vedea sminteala, care venea de la acea bucla. Parul creste, dar odata smintit, nu stiu cum isi mai revine copilul. La asta ar trebui sa se gandeasca parintii, inainte de a reclama un cadru didactic. Dar din pacate nici unii parinti nu stiu ce e bine pentru copiii lor; le dau tot, mai putin dragoste.