Acestea fiind spuse, vom constata, examinând cu atentie declaratiile si manifestările romano-catolicilor, că ei promovează nu numai inovatii periculoase în asa-zisa lor "Liturghie" dar si adoptă initiative demne de a genera un râs general.

În spatele declaratiilor lor prietenesti se regăsesc aceleasi ambitii politice lumesti ca si în trecut. De aceea, în ciuda declaraţiilor lor de iubire fată de Traditia Ortodoxă (ca în bulele papale "Tertio Milenio Adveniente" sşi "Orientale Lumen"), trecerea la dreapta credintă a acelora care se declară cu tărie prietenii Ortodoxiei în mai toate întâlnirile ecumenice, nu se produce.

Multi din studentţii nostri studiază la Universităti apusene romano-catolice sau protestante. Strategia romano-catolicilor este veche si binecunoscută din istorie. Spre exemplu, dacă ne aplecăm asupra istoriei uniatismului românesc, dar si asupra acestui fenomen al uniatiei din alte tări. Teologii romano-catolici nu vor fi niciodată de acord dacă un student ortodox ce învată într-o universitate apuseană le-ar cere, spre exemplu, să treacă la romano-catolicism.

Ei însă speră ca acel student, odată întors în tara sa, mult mai lax si mai tolerant în ceea ce priveste acrivia dogmelor si canoanelor ortodoxe, să accepte la momentul potrivit actul uniatiei cu Roma ca pe ceva uşor de înfăptuit si ca pe o normalitate.

Aşa s-a întâmplat si în veacul XVII, cu primul episcop român unit, Atanasie Anghel (1698-1701); el a urmat seminarul teologic calvin din Ciugud-Alba şi a izbutit să câstige prin importante sume de bani bunăvoinţa guvernatorului Transilvaniei si a altor dregători, iar în septembrie 1697 a plecat în Tara Românească, pentru ca să primească, potrivit vechiului obicei, darul arhieriei.

Se pare că la Bucuresti se cunosteau intentiile catolicilor de a atrage pe români si că noul candidat- tânăr si fără multă învăţătură - nu prezenta prea multă încredere. De aceea a fost tinut la Bucuresti vreo patru luni, pentru a i se completa învătătura si a fi întărit în Ortodoxie. Desigur că influenţa dogmatică eterodoxă primită anterior, relativismul său dogmatic si slăbiciunea sa personală au avut ultimul cuvânt în deciziile sale.

După semnarea unirii cu Roma, toate promisiunile catolicilor de a usura existenta credinciosilor noii Biserici unite si de a avea reprezentare politică s-au prăbusit. În plus, în documentul de unire semnat de preotii ortodocsi la 7 octombrie 1698 se stipula că românii apartinând Bisericii Unite cu Roma îsi vor păstra neatinse sărbătorile, calendarul si Liturghia lor. Ei trebuiau doar să facă ascultare de papă.

Noua Biserică Unită cu Roma a obtinut unele drepturi prin edictele date de împăratul Leopold în februarie 1699 si martie 1701. Dar nici unul din aceste privilegii obtinute pe hârtie nu s-a transpus în practică. Drepturile promise s-au dovedit minciuni grosolane care au generat mai târziu tensiuni sociale si multă vărsare de sânge pe tot parcursul secolului al XVIII-lea.

Astfel, interesul prea mare manifestat de către ierarhie si cler pentru avantaje materiale si drepturi sociale, primând faţă de păstrarea credintei, a condus la apostasie, cum de atâtea ori s-a întâmplat în istorie. Slujbele bisericesti ale unitilor au devenit pas cu pas din ce în ce mai asemănătoare cu cele ale romano-catolicilor. S-a arătat astfel încă o dată că puritatea credintei si apărarea ei sunt mult mai importante decât obsinerea unor avantaje lumesti, fiind ele chiar si drepturi sociale si politice. În Transilvania, uniatismul a adus numai ură, sânge si dezbinare între cei care au rămas fideli credintei strămosesti si cei care au aderat la biserica unită.

Mai mult, chiar ierarhii uniti n-au fost întotdeauna ascultati de către Roma; să ne amintim doar de cazul ierarhului unit Inochentie Micu Klein care a murit în mizerie si dispret în Italia, cersind drepturile sociale mult-promise pentru noua biserică unită.
În 1761, generalul armatei austriece imperiale, Adolf von Bukow, a distrus cu tunurile în Ardeal - fiind trimis în misiune de împărăteasa Maria Tereza - peste 140 mănăstiri si biserici ortodoxe care refuzau să renunte la Ortodoxie. Astãzi greco-catolicii cer înapoi bisericile luate de comunisti dupã 1948. Ortodocsii nu le-au cerut niciodata acele 140 de mãnãstiri si biserici distruse de Bukow.