"Vad ca va place sa exagerati, sa scoateti din context."
Nu, iar daca asa am lasat impresia, imi cer iertare.
"Adica taina e numai momentul din timpul slujbei, apoi fiecare isi vede de treaba lui, de mantuirea lui? Eu nu vreau sa cred asta. Imi place sa cred ca vom fi una si dupa moarte, vesnic."
Nu, nu... Nu le incurca, te rog. Ai auzit de cununie ca e una din Taine. Este. Dar asta nu inseamna ca e Taina ce se intampla in dormitor. Ce se intampla acolo e rinduiala firii ori daca nu e rinduiala firii e pacat... Iar daca e pacat se marturiseste. Asta nu cu de-a sila sau pentru ca am zis eu...Ci din motivele drepte.
Ce "iti place sa crezi" si ce e drept si adevarat nu sunt totdeauna acelasi lucru... Mantuitorul zice ca la Inviere cei care vor fi gasiti drepti vor fi ai Domnului si nu va mai fi parte barbateasca si parte femeiasca...
Preocuparea cu sotul/ sotia este buna atata timp cat nu te indeparteaza de Dumnezeu, adica atata timp cat e binecuvantata. Cand devine obsesiva, generatoare de patima, de suferinte emotionale nu mai e binecuvantare, e ispita si poate da suferinta sufletului.
Sunt casatorit si imi iubesc sotia. Nu vorbesc din carti sau din teorii inventate. O iubesc din toata inima si ea stie asta.
Ceea ce se uneste la cununie sunt trupurile, nu sufletele... A vedea sufletele fuzionand nu este un lucru care sa tina de crestinism ci mai mult de curentul artistic numit "romantism".
"Iar cei care se duc la spovedenie si se plang de partener sau ii pun in carca toate neinplinirile sunt cel putin niste oameni egoisti."
CE legatura are una cu alta? La spovedanie zice fiecare despre sine... Pe sine se cerceteaza si marturiseste despre sine. Cine merge la spovedanie pentru a se scuza isi primeste dupa fapta: canon si mustrare, probabil... Nu se cuvine sa te scuzi - parintele Teofil Paraian - daca imi aduc bine aminte- zicea ca pe aceia care veneau la dumnealui si incepeau a se scuza si a-si cauta tapi ispasitori ii trimitea inapoi, zicandu-le ca nu au ce cauta la el, ca el e pacatos, iar ei daca sunt sfintiti si buni sa mearga la altul, la un sfant mai mare, ca nu se cuvine unui pacatos sa fie calauza unora mai buni ca el...
Se cuvine ca la marturisire sa mearga fiecare smerit si curajos, sa marturiseasca si sa se caiasca...
Nu am cautat sa te provoc sau sa te necajesc, ci doar sa intelegem toti cum stam cu casatoria din punct de vedere al Tainei.
Duhovnicul deseori nu intreaba, cel mai des asteapta ca omul sa marturiseasca, iar daca omul nu stie sau este stingher, atunci poate intreaba si el, ca sa priceapa.
Este adevara ca duhovnicul nu e judecator, ca e martor, dar el are rinduit sa dea sau nu dezlegare. Iar dezlegare si apoi impartasirea crestinului poate sa le faca DOAR daca a cercetat si s-a convins ca acela este in vrednicie. Altfel trebuie sa il indemne/ sfatuiasca cum sa faca sa devina vrednic pentru cuminecare (canon, etc).
In ceea ce priveste "restrictiile": parintele indeamna la cumpatare sau abtinere de la unele pentru implinirea canonului. Cel care le primeste ARE DREPTUL DE A SE SFATUI CU PARINTELE... Adica daca stii ca ceva din canonul acela poate tulbura sau aduce pricina de rele in casa ta trebuie sa spui asta parintelui. Pe de alta parte trebuie sa existe intelegere - Sf. Ap. Pavel spune el bine acolo, ca spune de la Duhul, dar intr-o familie crestina sotul si sotia trebuie sa se inteleaga si sa se sprijine in implinirea acestor canoane... Ce sot iubitor isi uraste femeia pentru ca ea implineste un canon si isi tine curatia pentru asta? Sau ce sotie nu isi intelege sotul care posteste?
Daca judecam cu criterii "lumesti" e altfel ca atunci cand socotim cu sinceritate si cu inima la Domnul.
Indreptarele pentru spovedanie sunt mai mult decat utile- cuvintele tale m-au convins inca odata de asta... Cred ca ai avut sau poate ai auzit de experiente neplacute ale unora sau altora la spovedanie... Ele se pot datora si duhovnicilor fara prea multa/ buna experienta, sau celor mai putin daruiti, insa de cele mai multe ori experienta unei spovedanii nereusite se datoreaza unei pregatiri precare a celui care se marturiseste... Nu ne cercetam inainte, nu ne pregatim, nu stim cum sa spunem, nu stim ce sa spunem, spunem prostii sau ispitim pe parintele duhovnic, ba mai si mintim sau cautam sa ne scuzam, ca si cum ar cauta Hristos la scuzele noastre, ca tare suntem virtuosi inaintea Lui si avem o imagine de pastrat....
Hristos nu vrea "scuzele" noastre ci cainta, El da iertarea pentru cainta si credinta noastra, scuzele sunt dovada mandriei si iubirii de sine mai mult decat a lui Dumnezeu.
Inclusiv noi intre noi am ajuns sa nu ne mai cerem iertare, cum era mai demult si cum e bine si sanatos pentru suflet, ci acum ne cerem scuze... DAr aste e o alta discutie.
"Dumnezeu oricum stie" - pai da, dar TU stii? EU stiu? NU, iar marturisirea nu e ceruta de Domnul, ci de noi. Este pentru noi. NU pentru Dumnezeu. Noi ne cerem sa fim miluiti si primiti, iertati si curatati prin Hristos, Bunul. Asadar stie Dumnezeu, dar Dumnezeu nu calca PERSOANA care sunt eu si care esti tu. Noi trebuie sa aratam inima noastra caita spre curatare, altfel Dumnezeu ne ingaduie asa cum suntem si cum ALEGEM sa fim.
Toata importanta marturisirii sta in ASUMARE. NU e vorba de "restrictii" si daca "il priveste" au ba pe duhovnic, ci e vorba in primul rand de NOI si Hristos... Hristos sta acolo si asculta marturisirea noastra si citeste in inima noastra. E ca un extemporal... Noi spunem cu buzele si Hristos citeste inima. Daca ce spunem si ce marturisim este adevarul si El vede ca inima noastra s-a cait, s-a smerit si ne cerem sincer iertarea, atunci primim binecuvantare... Cati nu s-au izbavit datorita credintei si caintei lor, mai ales primind impartasania.
Prin prisma actului ritual putem primi dezlegare si putem fi impartasiti, si acestea fiind de mare ajutor, dar in planul mantuirii folosul spiritual se aduna doar prin asumarea concreta a actului de catre crestin.
De aceea am zis ca nu putem exclude pe duhovnic, pentru ca el are o rinduiala de indeplinit, trebuie sa cerceteze pe cel care vine la el pentru impartasirea cu Sfintele.
Pot intelege ca unii se pot simti cercetati prea in amanunt, dar judecata asta nu o pot face eu si nu o recomand nimanui.
Cine are un duhovnic de care nu se simte atasat, sau nu ii prieste, cred ca i-ar fi folositor sa mearga la altul, numai sa nu se piarda.
Sa ma iertati ca mi-am permis sa dau sfaturi. Nu am vrut sa sune a mustrati pentru nimeni, iar cuvintele nu am cautat sa fie mustratoare. Daca a iesit mai aspru mesajul - din nou imi cer iertare.
|