View Single Post
  #49  
Vechi 23.04.2008, 16:38:53
anita anita is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 28.06.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.734
Implicit

Citat:
În prealabil postat de ancalpop


Poate sună dur, în contextul în care, duhul lumii, prezintă desfrânarea ca o virtute, dar asta este.. Iar desfrânare, poate exista cu vârf și îndesat și în cadrul căsătoriei. Însă El, s-a adresat nu lumii, ci celor din lume care vor să-l asculte, întărindu-i cu îndemnul "îndrăzniți, eu am biruit lumea".
Și mai țin să spun că, nu teoretizez, ci vorbesc din perspectiva unuia care a desfrânat în toate felurile posibile - în cadrul căsătoriei - care a zămislit copil în post, copil pe care, Domnul l-a luat la El la nici 5 ani împliniți, printr-o suferință cumplită și de la care am învățat, spre rușinea mea, că există Dumnezeu - deși, nici în ziua de azi, nu știu de unde știa anumite lucruri - pentru că, divinitatea și biserica nu era în sfera preocupărilor noastre.

Nu vreau prin asta, să sperii pe cineva spunând că, toți cei care fac ca mine vor păți la fel, pentru că, Dumnezeu lucrează diferit cu fiecare. Însă nu este ușor, să vezi cu ochii tăi ce înseamnă afirmația din Scriptură „Părinții au mâncat aguridă și copiilor li s-au strepezit dinții”...
Dumnezeu să te aibă în pază și să te lumineze.
Draga wp, Imi pare sincer rau pt ceea ce s-a intamplat copilului tau, dar n-ai de unde sa stii motivul pt care l-a luat Dumnezeu si eu nu cred ca pt ca a fost zamislit in post. Iarta-ma ca mi-am permis sa scriu despre acest subiect, imi dau seama ce greu poate fi si nu vreau sa te superi pt asta.

Referitor la ceea ce spuneai despre necuratia femeii, sunt preoti, monahi care impartasesc in acele zile si crede-ma sunt ortodocsi cu adevarat. Daca este chiar asa cum spui tu de ce nu se aplica peste tot. Cred ca ar trebui sa tinem cont si de conditiile care erau in vremea cand au fost facute aceste recomandari si pt care motiv au fost facute (sa nu uitam ca primii crestini se impartaseau zilnic si sigur erau si femei printre ei).
Iar in ceea ce priveste abstinenta am scris mai sus ce cred despre asta si nu vreau sa ma repet (nici in aceasta privinta nu sunt toti preotii de acord si iarasi se pot lua exemplu primii crestini).
Nu vreau sa se inteleaga ca eu prezint desfranarea ca pe o virtute. In primul rand oamenii de aceea se casatoresc ca sa nu desfraneze. Eu nu cred ca relatia mea cu sotul meu este desfranare.
Probabil este greu sa gasim calea de mijloc. Eu zic sa avem grija totusi si de influentele pietiste care din pacate si-au facut cam mult loc in Biserica Ortodoxa.
Retetele pe care le dau unii fie ei si preoti pt mantuire sunt niste exagerari din exces de zel.

Ii rog pe cei pe care ii irita afimatiile mele sa nu se agate de cate un cuvant si nici sa scoata din context doar de dragul de a jigni. [/quote]

Necunoscute sunt caile Domnului ,intr-adevar.
Nu e nevoie sa cerem sfaturi ,avem carti scrise de sfinti despre viata in familie si acolo scrie cum se tine postul(cine vrea sa il tina).
Daca vrei sa iti faci voia ,nu e nevoie sa te justifici pe forum ,e ca si cum te-ai duce sa te spovedesti ,dar te prezinti cu scuzele de rigoare ,ori se stie ,la spovedanie nu se prezinta scuze ,caci Hristos vrea pocainta noastra ,nu scuzele.
Par.Arsenie Boca ,si aici dau doar un exemplu ,la man.Simbata a vazut o femeie cu un copil handicapat in carut.I-a spus ca acel copil a fost conceput in noaptea de Inviere si femeia a confirmat.
Sa nu simtim pe pielea noastra proverbul biblic:"parintii maninca agurida iar la copii se strepezesc dintii"
Dar uitasem ,in zilele noastre la ecografie se poate vedea daca un copil este handicapat si unele persoane pot renunta la sarcina.
Reply With Quote