Ma plec cu smerenie inaintea realizarilor de veacuri ale Marii Biserici de la Constantinopol si inaintea crucii ei actuale care nu este nici mica, nici usoara, care, potrivit firii lucrurilor, este crucea intregii Biserici - caci, asa cum spune Apostolul, „Cand un madular sufera,iîntreg trupul sufera". Mai mult, eu recunosc rangul canonic si intaietatea Constantinopolului fata de Bisericile Ortodoxe locale, care au cinste si drepturi egale. Nu ar respecta cuvantul Evangheliei, daca Constantinopolul, avand in vedere dificultatile in care se gaseste acum, ar putea sa aduca intreaga ortodoxie pe marginea prapastiei, asa cum s-a intamplat odata la pseudo-sinodul din Florenta, sau sa canonizeze si sa dogmatizeze anumite forme istorice care, la un moment dat, s-ar putea transforma din aripi de zbor in lanturi grele, inlantuind Biserica si prezenta ei transfiguratoare in lume.
Ca sa fiu cinstit: conducerea reprezentantilor Constantinopolului din ultimele decenii a fost caracterizata prin aceeasi agitatie nesanatoasa, prin aceeasi stare bolnava duhovniceste, ca aceea care a adus Biserica la inselarea si ocara Florentei in sec. al XV-lea. (Nici conducerea aceleiasi Biserici sub jugul turcesc nu a fost un exemplu al tuturor timpurilor. Atat jugul florentin, cat si cel turcesc au fost primejdioase pentru ortodoxie.) Cu diferenta ca astazi situatia este si mai amenintatoare: inainte, Constantinopolul a fost un organism viu, cu milioane de credinciosi - el a putut sa biruiasca fara intarziere criza determinata de directiile externe cat si ispita de a da credinta si imparatia lui Dumnezeu pe bunurile lumii acesteia.
Totusi, Constantinopolul are astazi numai mitropoliti fara turma, episcopi care nu au pe cine sa pastoreasca (adica, fara eparhii), care, cu toate aceastea, doresc sa controleze destinele intregii Biserici. Astazi nu trebuie, nu poate fi o noua Florenta! Nici situatia prezenta nu se poate compara cu dificultatile jugului turcesc. Aceeasi judecata se aplica si la Patriarhia Moscovei. Dificultatile ei sau ale altor Biserici locale, sub comunismul fara de Dumnezeu, trebuie sa le permita sa hotarasca viitorul ortodoxiei? Soarta Bisericii nici nu este, nici nu mai poate fi in mainile imparatului bizantin sau a altui stapanitor. Nu este controlul unui patriarh sau a oricareia dintre puterile acestei lumi, nici macar in aceea a pentarhiei sau a „autocefaliilor" (in sens restrans). Prin puterea lui Dumnezeu, Biserica a crescut intr-o multime de Biserici locale cu milioane de credinciosi, dintre care, in zilele noastre, multi au adeverit cu sangele lor mostenirea si credinta apostolica in Miel. Au aparut la orizont noi Biserici locale, cum ar fi cea japoneza, africana si americana si libertatea lor in Domnul nu trebuie inlocuita cu nici o „super-Biserica" de tip papal (cf. Canonului 8, Sinodul III Ecumenic), caci asta ar insemna un atac chiar asupra esentei Bisericii. Fara acordul lor, solutia esentei oricarei probleme ecleziastice de semnificatie ecumenica este de neconceput, ca sa nu pomenim solutiile la problemele care ii intereseaza imediat, de exemplu, problema diasporei.
Lupta de veacuri a ortodoxiei impotriva absolutismului roman a fost o lupta tocmai pentru aceasta libertate a Bisericii locale ca universala si sinodala, completa si intreaga in sine. Noi trebuie sa parcurgem astazi drumul Romei celei dintai si cazute, sau a vreuneia de acelasi fel, „a doua" sau „a treia"? Trebuie sa credem ca Constantinopolul, care in persoanele sfintilor si marilor ei ierarhi, clerul si poporul sau, care s-a opus cu indrazneala vreme de veacuri protectionismului si absolutismului roman, se pregateste astazi sa ignore traditiile respectate ale ortodoxiei si sa le schimbe pentru un inlocuitor neo-papal al unei „a doua", „a treia" sau al altui fel de Roma?
6. Prea Cinstiti Parinti! Toti ortodocsii vad si isi dau seama cat de important, cat de semnificativa este astazi problema diasporei ortodoxe atat pentru Biserica Ortodoxa in general cat si pentru toate Bisericile Ortodoxe, fiecare in parte. Aceasta problema se poate hotari asa cum doreste Constantinopolul sau Moscova, fara sa se refere, fara participarea credinciosilor, preotilor si teologilor ortodocsi ai diasporei, care sporeste in fiecare zi? Problema diasporei, fara indoiala, este o problema de exceptionala importanta; este o problema care s-a ridicat la suprafata pentru prima data in istorie cu asemenea putere si semnificatie. Caci solutia ei va prilejui realmente convocarea unui adevarat sinod ecumenic in care toti episcopii ortodocsi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe vor participa cu adevarat. O alta problema care ar putea, dupa parerea noastra si ar trebui sa fie discutata la un sinod ecumenic autentic al Bisericii Ortodoxe, este problema ecumenismului. Pe buna dreptate, aceasta este o problema ecleziastica cu privire la Biserica, ca unitate si organism teandric, o unitate si organism care sunt stabilite nesigur de catre sincretismul ecumenic contemporan. Se raporteaza si la problema omului, pentru care nihilismul ideologiilor contemporane si mai ales ateiste, a sapat un mormant fara nadejde de inviere. Ambele probleme se pot rezolva corect si intr-un fel ortodox numai pornind de la bazele teandrice ale sinoadelor vechi si cu adevarat ecumenice. Totusi, in prezent, las aceste probleme deoparte, ca sa nu supraincarce aceasta chemare cu noi discutii si sa-l extinda in mod nejustificat. Deci problema diasporei este foarte grava si extrem de importanta in ortodoxia contemporana.
Totusi, sunt acum conditiile care sa garanteze solutionarea ei corecta in sinod, in chip ortodox, si potrivit invataturii Sfintilor Parinti? Este posibil sa existe acolo intr-adevar o reprezentare libera si adevarata a tuturor Bisericilor Ortodoxe la un sinod ecumenic fara sa fie tulburate de influente exterioare? Sunt reprezentantii multor Biserici, mai ales ai celor sub regimuri militant ateiste, cu adevarat in stare sa exprime si sa apere principiile ortodoxe? Poate o Biserica care isi neaga proprii ei mucenici sa fie un marturisitor autentic al Crucii de pe Golgota sau purtator al duhului si al constiintei sinodale a Bisericii lui Hristos?
Inainte de a avea loc un sinod, sa ne intrebam daca va fi posibil pentru constiintele milioanelor de mucenici noi, curatati de sangele Mielului, sa vorbeasca in el. Experienta istoriei ne invata ca ori de cate ori Biserica este rastignita, fiecare dintre membrii ei este chemat sa sufere pentru Trupul ei, si sa nu dezbata probleme artificiale sau sa caute raspunsuri false la probleme reale - „pescuitul in ape tulburi pentru satisfacerea ambitiilor personale.
Sa nu pomenim ca atata vreme cat Biserica a rabdat persecutii, nu s-a convocat nici un sinod ecumenic - ceea ce nu inseamna ca Biserica lui Dumnezeu din acele vremuri nu vietuia si functiona dupa o practica sinodala. Dimpotriva, vremea persecutiilor a fost perioada celor mai bogate roade. Dupa aceea, cand s-a intrunit Primul Sinod Ecumenic, s-au adunat si marturisitorii cu ranile si cicatricile lor. Episcopii au fost incercati in focul suferintei, care L-au putut marturisi apoi pe Hristos ca Dumnezeu si Domn. Va fi duhul lor prezent si în zilele noastre? Cu alte cuvinte, episcopii vremii noastre, care sunt asemenea mucenicilor, vor fi prezenti la sinodul care se pregateste acum, astfel ca acest sinod sa se slaveasca potrivit Duhului Sfant si sa vorbeasca si sa hotarasca dupa Hristos, si ca sa nu se auda in el mai intai cei care nu sunt liberi fata de influenta puterilor lumii acesteia? Sa consideram, de exemplu, grupul episcopilor Bisericii Ruse din afara tarii, care, pentru toata slabiciunea lor omeneasca, poarta asupra lor lanturile Domnului si ale Bisericii Ruse care a mers in pustie din pricina prigoanelor, intr-un chip care nu au fost mai prejos decat cele ale lui Diocletian: acesti episcopi au fost exclusi dinainte de catre Moscova si Constantinopol, de la participarea la sinod, si astfel i-au redus la tacere.
Sa ne gandim la episcopii Rusiei si ai altor tari ateiste declarate, care nu vor putea participa liber la sinod sau vorbi sau lua decizii in mod liber; unii nici nu vor avea voie sa participe la sinod. Sa nu mai vorbim de imposibilitatea lor sau a Bisericilor lor de a se pregati cu vrednicie pentru un prilej atat de important si semnificativ. Nu este lucrul acesta o dovada mai mult decat suficienta ca la sinod, constiinta Bisericii martirizate si constiinta pleromei ecleziastice vor tacea, ca reprezentantii lor nici macar nu vor putea intra - asa cum s-a intamplat cu unul dintre marturisitorii cei mai straluciti ai Bisericii prigonite la intrunirea de la Nairobi (ma refer mai ales la Soljenitan)? Putem lasa deoparte problema cu privire la cat de moral sau chiar normal poate fi ca la vremea cand Domnul Iisus Hristos si credinta in El sunt rastignite intr-un chip cu mult mai cumplit decat inainte, urmatorii Lui trebuie sa hotarasca cine va fi cel dintai dintre ei.
La vremea cand satan cauta nu numai trupul ci chiar sufletul omului si al lumii, cand omenirea este amenintata cu autodistrugerea, este moral si normal ca ucenicii lui Hristos sa se preocupe de aceleasi probleme (si in acelasi fel) ca ideologiile anticrestine contemporane - ideologii care vand Painea vietii pe un maldar de gunoi? Tinand cont de aceste lucruri si extrem de constienti de situatia Bisericii Ortodoxe contemporane si a lumii in general - care nu s-a schimbat substantial de la ultimul apel catre Sfantul Sinod al Episcopilor (mai 1971) constiinta mea ma obliga inca o data sa ma indrept cu insistenta si cu rugaciune fierbinte catre Sfantul Sinod al Episcopilor Bisericii Sarbe martirizate: Biserica noastra sarba sa se retina sa participe la pregatirile pentru „sinodul ecumenic", si de buna seama, sa se abtina sa participe la sinod. Caci, Dumnezeu sa nu ingaduiasca ca acest sinod sa vina si sa treaca, ca sa se astepte de la el un singur rezultat: schisme, erezii si pierderea multor suflete.
Analizand problema din punct de vedere al experientei apostolice si patristice si istorice a Bisericii, un asemenea sinod, in loc de vindecare, va deschide rani noi in trupul Bisericii si va ridica in fata ei probleme noi si nenorociri noi. Trebuie sa rostesc rugaciunile sfinte si apostolice ale Parintilor Sfantului Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sarbe.
Nevrednicul arhimandrit Iustin (parinte duhovnicesc al Manastirii Chelie)
ajunul Sarbatorii Sfantul Gheorghe, 1977
Manastirea Chelie, Valjevo, (Yugoslavia).
|