[antiecumenism]

„INVATATURILE DUHOVNICESTI ALE SFANTULUI PETRU DAMASCHIN”- :


'De cresc in sufletul omului intelesurile cele dupa Dumnezeu, care-l duc la o mai mare STRAPUNGERE SI UMILINTA, e dator sa multumeasca pururi si sa marturiseasca lui Dumnezeu acest dar, fiindca s-a invrednicit sa cunoasca unele ca acestea, socotindu-se pe sine ca este nevrednic'. Iar de inceteaza ACELEA si se intuneca iarasi intelegerea si leapada temerea si plansul, trebuie sa se intristeze mult si sa se smereasca pe sine cu lucrul si cu cuvantul, fiindca l-a parasit harul, ca sa-si cunoasca neputinta sa, sa dobandeasca smerenie si sa se ingrijeasca de indreptare. Caci zice marele Vasile: 'Daca nu s-ar fi lenevit omul dinspre plansul dupa Dumnezeu, nu i-ar lipsi lacrimile atunci cand ar vrea'. De aceea suntem datori sa cunoastem pururi neputinta noastra si harul lui Dumnezeu si sa nu deznadajduim orice ni s-ar intampla, nici sa indraznim ca suntem ceva. Ci mai vartos sa nadajduim pururi la Dumnezeu cu smerenie. ť
Ť Iar celui ce a parasit de bunavoie aceste daruri, adica plansul, lacrimile si intelesurile cele luminate, ce altceva i se cade decat numai sa-l compatimim? Fiindca nu are lumea un mai mare nebun ca acesta, care se invredniceste de cele ale firii, prin care avea sa ajunga la cele mai presus de fire, adica la lacrimile intelegerii si ale dragostei, insa prin oarecare lucruri de nimic sau prin ganduri straine si voiri proprii, se intoarce la nestiinta dobitoacelor, ca un caine la varsatura sa. Cu toate acestea, daca vrea iarasi si se va indeletnici cu citirea dupa Dumnezeu a dumnezeiestilor Scripturi cu luare-aminte si cu grija mortii, si-si va pazi mintea cat va putea de gandurile desarte in rugaciune, poate afla ceva ce a pierdut. Mai ales daca nu se supara niciodata impotriva cuiva, chiar daca patimeste adeseori cele mai mari rele de la acela, si nu lasa pe nimeni sa se supere impotriva sa, ci cu toata puterea il slujeste pe acela cu lucrul si cu cuvantul. Atunci mintea i se veseleste si mai vartos, izbavita de tulburarea maniei. Iar el capata iscusinta ca sa nu mai uite niciodata de sufletul sau, temandu-se ca nu cumva sa fie parasit iarasi. Astfel ramane necazut din frica, avand pururi lacrimile pocaintei si ale plansului, pana ce se va sui la cele ale dragostei si ale bucuriei, de la care se va inalta la pacea gandurilor, cu harul lui Hristos. ť

Ť Caci Hristos s-a ascuns in Evanghelie si cel ce vrea sa-L afle pe El, trebuie sa vanda mai intai toate averile sale si sa cumpere Evanghelia, ca nu numai sa-L poata afla pe El din citire, ci sa-L si primeasca in sine, prin urmarea vietuirii Lui in lume. Fiindca cel ce cauta pe Hristos, zice Sfantul Maxim, nu trebuie sa-l caute pe El in afara, ci in sine insusi, adica sa se faca cu trupul si cu sufletul nepacatos ca Hristos, dupa cat e cu putinta omului si sa pazeasca marturia constiintei cu toata puterea, ca sa imparateasca peste toata voia sa si sa o biruiasca prin dispretuirea ei, chiar daca e sarac si fara slava, din punct de vedere al lumii. Pentru ca ce folos are cel care pare ca e imparat, dar e stapanit de manie si de pofta in veacul acesta, iar in cel viitor va afla munca vesnica, daca nu va voi sa pazeasca poruncile dumnezeiesti? Dar o, ce nebunie! Cum nu vrem sa luam, prin unele lucruri mici si vremelnice, bunatatile mare si vesnice, ci lepadam bunatatile si dorim cele potrivnice. Si ce este mai neinsemnat decat un pahar cu apa rece, sau decat daruirea unei bucati de paine, sau decat lepadarea voii, sau a unui mic gand, prin care ni se da Imparatia cerurilor din harul celui ce a spus: 'Iata Imparatia cerurilor inauntrul vostru este'. 'Caci nu este departe, zice Damaschin, nici afara, ci inauntru. Voieste numai sa biruiesti asupra patimilor si iata o ai in tine insuti, numai pentru ca vietuiesti in chip placut lui Dumnezeu. Iar de nu vrei, nu ai nimic'. Fiindca Imparatia lui Dumnezeu, spun Parintii, este vietuirea placuta lui Dumnezeu. ť

Ť Mintea se preface dupa forma fiecarui lucru si se coloreaza dupa chipul lucrului cunoscut de ea. Iar cand se invredniceste sa ajunga in Dumnezeu, Cel fara chip si infatisare, se face si ea fara chip si fara forma. Apoi se minuneaza cum poate sa pastreze orice idee si cum ideile din urma nu pot vatama pe cele din urma, ci cugetarea le tine pe toate, ca pe o comoara, fara uitare; si cand vrea mintea, descopera prin grai cele gandite, nu numai pe cele proaspete, ci si pe cele adunate in vistierie de demult. De asemenea se minuneaza cum, iarasi, cuvintele iesind mereu, mintea ramane aceeasi, fara scadere. Ť

'Arunca, zice, grija ta asupra Domnului si El insusi te va hrani'. Si cu cat isi pune cineva mai mult nadejdea intr-Insul in toate cele ale sufletului si ale trupului sau, cu atat Il afla pe Acela mai mult purtand grija fata de el, incat se socoteste pe sine mai jos decat toata zidirea, din pricina multelor daruri ale lui Dumnezeu, aratate si nearatate, sufletesti si trupesti. Caci fiind cu multe dator, nu se poate mandri catusi de putin din rusine, cu ceva in fata binefacerilor lui Dumnezeu. Si cu cat Ii multumeste mai mult lui Dumnezeu si se nevoieste sa se sileasca de sine spre dragostea Lui, cu atat Dumnezeu se apropie mai mult de el prin darurile Sale si doreste sa-l odihneasca si sa-l faca sa pretuiasca linistirea si neaverea mai presus decat toate imparatiile pamantului, afara de rasplata veacului viitor. Caci sfintii Mucenici sufereau dureri fiind munciti de vrajmasi, dar dorul imparatiei si dragostei lui Dumnezeu biruia durerile, si insusi faptul de a primi putere sa biruiasca vrajmasii, il socoteau o mare mangaiere si indatorire, ca s-au invrednicit sa sufere moarte pentru Hristos. Prin aceasta adeseori ajungeau nesimtitori. De asemenea si Sfintii Parinti, silindu-se mult la inceput prin nevointe de tot felul si prin razboaiele ce li se faceau de catre duhurile rautatii, biruiau prin dorul si nadejdea nepatimirii. Fiindca dupa multa osteneala, cel fara patima ajunge fara grija, ca unul ce a biruit patimile. Ť

Ť Si daca toata tinta lui este sa placa lui Dumnezeu il va invata Dumnezeu Insusi voia Lui, incunostiintandu-l fie prin intelegere, fie prin vreun om sau prin Scriptura. Si daca isi va taia voile sale pentru Acela, Insusi Acela il va face sa ajunga cu bucurie negraita la desavarsire, cum nu stie el; iar vazand aceasta se minuneaza cum incepe sa izvorasca de pretutindeni bucuria si cunostinta, si cum din tot lucrul gaseste folos. Iar Dumnezeu va imparati in el, ca in cel ce nu mai are voie proprie, fiindca s-a supus voii Lui celei sfinte. Si se face ca un imparat, incat orice gandeste se savarseste fara osteneala si indata de catre Dumnezeu, Cel ce are grija de dansul. Aceasta este credinta de care a grait Domnul: 'De veti avea credinta' si celelalte. Si pe aceasta credinta se zidesc celelalte virtuti, dupa Apostol. De aceea vrajmasul incearca orice mestesug ca sa desfaca pe om de isihie (liniste) si ca sa-l faca sa cada in ispita si sa se afle in oarecare fel necredincios, nadajduind in puterea si in intelepciunea sa, fie cu totul, fie in parte. Iar de sici isi ia vrajmasul prilej ca sa-l biruiasca si sa-l faca rob pe el ticalosul. Dar cel ce a cunoscut acestea, dupa ce a parasit toata desfatarea si odihna lumii, ca pe unele ce nu sunt nimic., se grabeste spre lipsa de griji, fie intru ascultare, avand pe povatuitor in locul lui Hristos si incredintandu-i lui tot gandul, cuvantul si fapta, ca nimic sa nu aiba al sau, fie intru liniste, din credinta tare, fugind de toate. Si in loc de toate are pe Hristos si El i se face lui toate, cum zic Gura de Aur si Damaschin, in veacul de acum si in cel viitor, hranindu-l, imbracandu-l, mangaindu-l, veselindu-l, odihnindu-l, invatandu-l, luminandu-l. ť

Ť Fiindca omul intelept se nevoieste cu pricepere sa-si micsoreze, pe cat se poate, micile trebuinte ale trupului, ca prin aceasta sa ajunga sa se ingrijeasca de putine, sau sa nu aiba grija de loc, ca sa pazeasca poruncile. Caci zice Domnul: Ť Nu va ingrijiti pentru sufletul vostru ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; au nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea?”. Fiindca in grija de multe, nici pe sine insusi nu se poate vedea cineva. Cum poate sa vada atunci cursele vrajmasului, gatite inainte de vreme? Caci vrajmasul nu obisnuieste totdeauna sa faca razboiul la aratare, cum zice Domnul. De aceea cand vrea sa-l arunce pe cineva in cele mari, il face sa nesocoteasca intai cele mici si nearatate: inainte de curvie, privirea deasa si neinfrinata; inainte de ucidere, mania usoara; inainte de intunecarea cugetarii, imprastierea scurta; si inainte de aceasta iarasi, asa-zisa trebuinta neaparata a trupului. Pentru aceea Domnul, stiind mai dinainte toate, ca unul ce este intelepciunea Tatalui, luand inaintea uneltirilor diavolului, porunceste oamenilor sa taie dinainte de vreme pricinile, ca nu cumva socotind ca cele mici sunt fara primejdie, sa cada jalnic in pacatele cele mari si infricosate. ť
'PUNE NOUA MIJLOCITOARE NEINFRUNTATA PE CEA CARE TE-A NASCUT PE TINE HRISTOASE SI CU RUGACIUNILE EI, DARUIESTE-NE NOUA, CA UN MILOSTIV, DUH DE BUNATATE, CE SE POGOARA DE LA TATAL TAU'.
Ť Caci cel ce a primit darul luarii aminte la dumnezeiestile Scripturi, cum zic Parintii, afla tot binele ascuns in toate Scripturile. Caci zice Domnul: 'Cel invatat in ale Imparatiei cerurilor' si celelalte. Sau in linistea cea dupa Dumnezeu si in CITIREA DUMNEZEIESTILOR SCRIPTURI, stie ca alta fata arata Scriptura celorlalti oameni, chiar daca par ca o cunosc, si alta fata celui ce s-a inchinat pe sine rugaciunii neincetate, sau are gandul tot timpul la Dumnezeu, incat sa-l aiba in loc de rasuflare in toate, chiar daca pentru lume este simplu si neinvatat in stiintele omenesti, cum zice marele Vasile. Dumnezeu se arata mai degraba simplitatii si smereniei, zice Scararul, si nu ostenelilor si intelepciunii ajunsa fara folos. Mai degraba o leapada Dumnezeu pe aceasta, daca nu are smerenie. Caci mai bun e cel simplu la cuvant si nu la cunostinta, dupa Apostol. FIINDCA CUNOSTINTA DUHOVNICEASCA ESTE UN DAR, IAR STIINTA CUVANTULUI ESTE O INVATATURA OMENEASCA CA CELELALTE INVATATURI ALE LUMII ACESTEIA, SI NU AJUTA LA MANTUIREA SUFLETULUI. Aceasta se vede de la elini. Iar citirea se face spre a aminti celor ce stiu cele spuse din cercare si spre a invata pe cei necercati. Marele Vasile zice ca atunci cand Dumnezeu afla o inima curata de toate lucrurile si invataturile lumesti. Isi scrie in ea dogmele Sale ca pe o tablita nescrisa. Iar aceasta o spun, ca sa nu citeasca cineva cele ce nu slujesc la a bineplacea lui Dumnezeu. Dar daca nestiind aceasta a citit vreodata, sa se nevoiasca degraba sa stearga amintirea lor, prin citirea duhovniceasca a dumnezeiestilor Scripturi, mai ales a celor ce il ajuta la mantuirea sufletului, dupa starea la care a ajuns. Daca este inca faptuitor, SA CITEASCA VIETILE SI CUVINTELE PARINTILOR, iar daca harul l-a ridicat la cunostinta dumnezeiasca, sa citeasca toate Scripturile dumnezeiesti. Prin aceasta va putea, dupa Apostol, 'sa surpe toata inaltarea ce se ridica impotriva cunoasterii lui Dumnezeu si sa pedepseasca toata neascultarea si nesupunerea', prin faptuire si prin cunoasterea adevarata a poruncilor dumnezeiesti si a dogmelor lui Hristos. IN AFARA DE ACESTEA SA NU CITEASCA NIMIC. CACI CE TREBUINTA ESTE SA IA DUH NECURAT IN LOC DE DUH SFANT? Fiindca in cuvantul cu care se indeletniceste cineva, vrea sa aiba duhul acelui cuvant; si ca lucrul nu i se pare greu, ca celor cercati. SA SE FACA DECI CITIREA CEA DUPA DUMNEZEU, CA SA NU RATACEASCA MINTEA, PENTRU CA EA ESTE INCEPUTUD MANTUIRII. Caci Solomon zice ca vrajmasul uraste sunetul adeveririi. Adica ratacirea gandului este inceputul pacatuirii, cum zice Sfantul Isaac. ť

Ť Si precum mare prapastie este necunoasterea Scripturilor, cum zice Sfantul Epifanie, la fel si mai mare rau este neascultarea intru cunostinta. Mai MARE ESTE FACEREA DE BINE PE SEAMA UNUI SUFLET PRIN CUVANT SAU RUGACIUNE, PRECUM MAI MARE LUCRU ESTE CAND CINEVA RABDA PE APROAPELE, CA SA NU FIE NECAJIT CEL CARE-L NEDREPTATESTE, CI SA I SE LINISTEASCA VOIA IN VREMEA TULBURARII SALE, CUM ZICE SFANTUL DOROFTEI. PRIN ACEASTA FACE MILA CU SUFLETUL LUI, PURTANDU-I POVARA, SI SE ROAGA PENTRU EL, DORINDU-I MANTUIREA SI ORICE ALT BINE TRUPESC SI SUFLETESC. ACEASTA ESTE RABDAREA CEA CURATA A RAULUI, CARE NE CURATA SUFLETUL SI-L RIDICA SPRE DUMNEZEU.
FIINDCA SLUJIREA OMULUI E MAI MARE DECAT ORICE LUCRARE SI VIRTUTE.
CACI NU ESTE CEVA MAI MARE INTRE VIRTUTI SI MAI DESAVARSIT CA DRAGOSTEA APROAPELUI.
IAR SEMNUL ACESTEIA E NU NUMAI SA TII UN LUCRU DE CARE ARE LIPSA ALTUL, CI SA RABZI MOARTEA PENTRU EL, CU BUCURIE, DUPA PORUNCA DOMNULUI SI SA SOCOTESTI ACEASTA CA O DATORIE. SI PE DREPT CUVANT. CACI SUNTEM DATORI SA IUBIM PE APROAPELE PANA LA MOARTE, NU NUMAI PENTRU DREPTUL FIRII, CI SI PENTRU PREACINSTITUL SANGE VARSAT PENTRU NOI AL LUI HRISTOS, CARE NE-A PORUNCIT ACEASTA. NU FII IUBITOR DE TINE, ZICE SFANTUL MAXIM SI VEI FI IUBITOR DE DUMNEZEU; NU-TI FII PLACUT TIE, SI VEI IUBITOR DE FRATE. Ť

Ť Caci a fi cineva nerazboit, nu e bine. Fiindca dracii se departeaza adeseori, zice Sfantul Ioan Scararul, pentru multe pricini, parasindu-l pe om, fie pentru a-i intinde curse, fie pentru a-i starni parerea de sine, sau inaltarea, sau vreun alt rau, cu care se multumesc, stiind ca acestea pot sa umple locul celorlalte patimi. Ť


Ť Toti crestinii suntem datori sa multumim lui Dumnezeu, precum s-a zis: 'Pentru toate multumiti'. De la aceasta ajungem la alt cuvant al Apostolului, care zice: 'Neincetat va rugati', adica sa avem pomenirea lui Dumnezeu in toata vremea, locul si lucrul. Pentru ca orice ar face cineva, e dator sa aiba pomenirea Celui ce a facut lucrul acela. De pilda, tu cel dintre noi cand vezi lumina, nu uita pe Cel ce ti-a daruit-o; cand vezi cerul si pamantul, marea si toate cele ce sunt, da lauda si slava Cerului ce le-a facut; cand imbraci o haina, cunoaste al cui e darul si mareste pe Cel ce poarta grija de viata ta. Si simplu, orice miscare sa-ti fie prilej pentru slava lui Dumnezeu si iata te rogi neincetat, si prin aceasta sufletul se 'bucura totdeauna', dupa Apostol. Caci pomenirea lui Dumnezeu il veseleste pe el, zice Sfantul Doroftei, aducand marturie cuvantul lui David: 'Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu si m-am veselit'.
Ť Cand il momesc dracii pe om cu vreun gand de mandrie, ca sa-l inalte, sa-si aduca aminte de lucrurile de rusine, vorbite de el mai inainte, si va surpa acest gand si va veni la smerenie. Iar cand iarasi il momesc cu ceva de rusine, aducandu-si aminte de acel gand de mandrie, sa-l inlature. Deci sa le inlature unul prin altul, cu ajutorul harului, prin aducere-aminte, ca sa nu vina niciodata nici la descurajarea pentru cele de rusine, nici la nebunie, pentru parerea de sine. CI CAND II VOR INALTA VRAJMASII MINTEA, SA FUGA LA SMERENIE, SI CAND IL VOR SMERI, SA SI-O INALTE PRIN NADEJDEA LA DUMNEZEU, CA NICIODATA SA NU CADA TULBURANDU-SE, NICI SA NU DEZNADAJDUIASCA INFRICOSANDU-SE PANA LA CEA MAI DE PE URMA RASUFLARE. ť

Ť Nimic nu calauzeste spre barbatie, ca sarguinta si ca experienta lucrurilor, nici spre subtirimea gandurilor, ca citirea in liniste. Nimic nu pricinuieste uitarea ca starea degeaba; nici nu duce asa de repede la iertarea pacatelor ca netinerea in minte a raului. Nimic nu pricinuieste stergerea greselilor ca pocainta si taierea raului; nici sporirea mai grabnica a sufletului ca taierea voilor si cugetarilor proprii. Nu e lucru mai bun, ca acela de a te arunca pe tine inaintea lui Dumnezeu ziua si noaptea, si a-L ruga sa se faca voia Lui intru toate; nici mai rau, ca a iubi libertatea si ratacirea sufletului sau a trupului. Ť

Ť De aceea suntem datori sa invatam cu lucrul virtutile si nu numai cu cuvantul, ca prin deprinderea cu ele, sa se pazeasca amintirea binelui. Caci: 'Nu este, zice Apostolul, Imparatia lui Dumnezeu in cuvant, ci in putere'. Fiindca cel ce cauta cu lucrul, acela vede paguba si castigul in lucrul cu care se indeletniceste, zice Sfantul Isaac, si acela poate da sfat altora, ca unul ce l-a patit adeseori si l-a invatat cu cercarea. Pentru ca sunt, zice, lucruri bune la aratare, dar ascund o paguba destul de insemnata; si sunt altele rele la aratare, dar cuprind in ele cel mai mare castig. De aceea nu este, zice, tot omul vrednic de incredere, ca sa dea un sfat celor ce-l cauta, ci numai acela care a luat de la Dumnezeu darul deosebirii si a dobandit din staruirea in nevointa, o minte stravazatoare, cum zice Sfantul Maxim. Iar acesta trebuie sa fie cu multa smerenie si sa nu dea sfaturi tuturor, ci numai celor ce le ofer de bunavoie, si-l intreaba nesilit, si invata dupa randuiala. Sa faca asa, pentru ca prin smerenie si prin intrebarea de bunavoie a celui ce intreaba, sa se intipareasca cuvantul in sufletul celui ce-l aude, si sa incalzeasca din credinta, vazand pe sfatuitor, bun, asemenea sfatuitorului aceluia minunat, pe care L-a numit Isaia Proorocul: 'Dumnezeu tare, biruitor' … si celelalte, adica asemenea Domnului nostru Iisus Hristos. Caci Acesta a zis catre cel ce-l chema: 'Cine M-a pus pe Mine judecator si impartitor peste voi?'. Macar ca zice altadata: 'Toata judecata a dat-o Tatal, Fiului'. Prin aceasta ne-a aratat, ca in toate, si in privinta aceasta este calea mantuirii, prin sfanta Lui smerenie. El nu sileste pe nimeni, ci zice: 'Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine si sa-Mi urmeze Mie'; adica sa nu-si faca despre sine nici o grija, ci precum Eu fac si rabd moartea sensibila si de bunavoie pentru toti, asa si acela sa-Mi urmeze cu lucrul si cu cuvantul ca Apostolii si mucenici, iar de nu sa rabde macar moartea voii sale proprii. Iar catre bogatul acela zice: 'De voiesti sa fii desavarsit, mergi, vinde-ti averile …' si celelalte. Despre acesta zice Sfantul Vasile, ca a mintit zicand ca a pazit poruncile. Caci daca le-ar fi pazit, nu ar fi avut averi multe, odata ce Legea spune mai intai de toate: 'Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din tot sufletul tau'. Caci zicand: 'din tot sufletul tau', nu a lasat pe cel iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si altceva, pentru care intristandu-se, sa ramana in robia lui. Si iarasi zice: 'Sa iubesti pe aproapele tau', adica pe orice om, 'ca pe tine insuti'. Dar cum pazeste aceasta porunca, daca in vreme ce multi altii sunt lipsiti de hrana zilnica, el are averi multe si aceasta cu impatimire? Caci daca le-ar avea ca Avraam, Iov si ceilalti drepti, ca averi ale lui Dumnezeu, nu s-ar fi departat intristandu-se. De asemenea si Gura de Aur zice: 'A crezut ca cele zise lui de catre Domnul sunt adevarate, pentru aceea s-a si departat intristandu-se; dar n-a avut putere sa le implineasca. Ca multi sunt cei ce cred cuvintele Scripturilor, dar n-au putere sa implineasca cele scrise'.

Ť Caci cel ce vrea sa indrume sau sa dea vreun sfat cuiva sau sa-i aduca aminte de ceva, cum zice Scararul, e dator mai intai sa se curateasca de patimi, ca sa cunoasca in chip nemincinos scopul lui Dumnezeu si starea celui ce cere de la el cuvant. Fiindca nu tuturor li se potriveste acelasi leac, chiar daca neputinta este poate aceeasi. Pe urma sa se incredinteze de la cel ce cere sfat, daca face aceasta din faptul ca e supus cu trup si suflet, sau se roaga de la sine cu caldura credintei si cauta sfat, fara sa-l aduca dascalul la aceasta, sau dimpotriva il sileste fara alta trebuinta spre a se preface ca e dornic sa auda un sfat. Sa se incredinteze de aceasta, ca nu cumva sa cada amandoi in minciuna si vorbarie, in viclesug si in alte multe. In acest caz, unul e silit de cel ce-l invata, zice-se, pe el, sa spuna lucruri pe care nu le voieste si minte cu nerusinare si se preface ca vrea sa faca binele. Iar celalalt linguseste cu viclesug pe cel pe care-l invata, ca sa afle cele ascunse in cugetul lui, punand in miscare orice mestesug si cat mai multa vorba. Din vorba multa insa, cum zice Solomon, nu lipseste pacatul. De asemenea si marele Vasile a scris care sunt pacatele acesteia. Iar acestea s-au zis nu ca sa ne oprim de s sfatui pe cei ce vin la noi supusi si cu credinta tare, mai ales cand suntem nepatimitori, ci ca sa nu invatam cu infumurare, din slava desarta, pe cei ce nu vor sa asculte cu lucrul si din credinta fierbinte, cum o facem cand suntem inca patimasi. Nici sa nu facem aceasta ca niste stapani, ci cum ziceau Parintii: Fara intrebare de la frati, nu trebuie sa graiasca cineva, de dragul folosului, ca binele sa se faca din hotarare libera. Caci Apostolii ne cer sa fim nu ca unii ce stapanesc peste turma, ci ca unii ce ne facem chip turmei. Iar catre Sfantul Timotei zice Apostolul: 'Trebuie ca mai intai plugarul sa se impartaseasca din roade'; prin aceasta cere ca cele ca vrea sa le invete cineva, sa le implineasca intai el insusi. Sau iarasi: 'Nimeni sa nu dispretuiasca tineretea ta', adica sa nu faci nimic ca un tanar, ci sa fii ca un desavarsit in Hristos. Asemenea si in Pateric se zice ca fara intrebare de la frati, nu graiau Parintii pentru mantuirea sufletului, ci socoteau aceasta graire desarta. Si pe drept cuvant. Caci noi ne pomenim dand drumul cuvantului, prin aceea ca ne inchipuim ca avem o cunostinta mai presus de altii. Si de fapt cu cat suntem mai vinovati, cu atat socotim ca avem mai multa slobozenie. Pe cand sfintii, cu cat sunt mai aproape de Dumnezeu, cu atat se tin pe ei mai pacatosi, zice Sfantul Dorotei. Caci fiind coplesiti de cunostinta despre Dumnezeu, ca unii ce s-au impartasit de ea, simt ca nu mai stiu ce sa spuna. Ť