O constatare importanta pentru Sfantul Teofan Zavoratul e aceea ca nu orice act de rugaciune este o rugaciune reala si prin aceasta o viata in duh. Gesturile exterioare, precum si rostirea exterioara de rugaciuni, sunt pentru el doar o parte componenta esentiala a rugaciunii, menita sa provoace o rugaciune reala. "Rugaciunea insasi este aparitia in inima noastra a urmatoarelor sentimente fata de Dumnezeu: a sentimentului de umilinta, de devotament, de multumire, de lauda, de cerere, de zdrobire, de pocainta, de supunere fata de vointa lui Dumnezeu si a semenului.
Toata grija noastra trebuie sa se indrepte spre aceea ca in timpul actelor noastre de rugaciune sufletul sa ni se umple de aceste sentimente si de altele asemanatoare lor, ca atunci cand limba citeste rugaciuni sau urechea le aude si trupul face inchinaciuni, inima sa nu fie goala, ci sa starneasca un oarecare simtamant indreptat spre Dumnezeu. Cand atare sentimente exista, actul nostru de rugaciune este rugaciune, iar cand nu exista, nu este inca rugaciune".
|