Lidia iata cateva ganduri ale parintelui Staniloae in legatura cu importanta marturisirii: "Eu nu sunt niciodata ceva gata. De aceea nici nu ma cunosc pe mine insumi deplin. Eu sunt mereu intr-o tensiune de a ma face, de a ma realiza, de a ma face mai drept. Dar in imaginea a ceea ce trebuie sa devin, eu pot pune elemente preferate de mine si nu exclusiv ceea ce imi impune o lege obiectiva. De aceea numai impreuna cu altul pot stabili exact imaginea mea viitoare, pe care trebuie sa o realizez. In imaginea ce mi-o fac despre ceea ce trebuie sa ajung, folosesc imaginea normativa a altuia cu privire la mine. Eu imi precizez ceea ce trebuie sa ajung cu ajutorul a ceea ce aflu ca socoteste altul ca trebuie sa ajung, ca ar trebui sa fiu.
Daca nu ma marturisesc, nu ma vede nimeni in tensiunea mea interioara de a ma depasi, ci fiecare ma vede numai ca ceea ce am manifestat pana acum, socotindu-ma fixat in imperfectiunile ce le infatisez, deci vrednic de critica. Toti cei din afara, cu exceptia celui caruia ma marturisesc, ma vad numai ca un om manifestat. Numai eu sunt preocupat mai putin de aceasta si mai mult de straduinta de a ma face, cand nu am renuntat cu totul la aceasta. Dar cel caruia ma marturisesc, ma cunoaste si el in ceea ce vreau sa fiu, nu numai in ceea ce sunt; ma cunoaste si el in puterea ce este in mine pentru a ma depasi si in aspiratia ce o am in acest sens. Deci ma si intelege. Ma cunoaste precum ma cunosc si eu. Si poate intr-un anumit inteles ma cunoaste mai bine in realele mele posibilitati, asupra carora eu pot face aprecieri gresite. Dar cunoscandu-ma, el ma si ajuta ca sa ies din starea de simpla aspiratie sau de insuficient efort de a ma realiza. Caci cata vreme pana nu ma marturisesc, aspiratia mea de a fi mai mult si mai bun decat ceea ce sunt ramane in mare masura un deziderat anevoie de indeplinit, prin faptul ca ma marturisesc, vointa mea de a depasi ceea ce sunt primeste o mare putere de a se realiza. Cata vreme eu cunoscandu-ma ca ceea ce aspir sa fiu, nu am si puterea de a ma realiza cu adevarat ca atare, celalalt cunoscandu-ma prin marturisirea mea, ca ceea ce aspir sa fiu, imi da si o mare putere de a tinde efectiv spre tinta aspirata. Vointa mea de a ma depasi e o mana intinsa dupa ajutor. Iar primirea marturisirii mele cu intelegere de catre altul, e mana care prinde mina mea intinsa dupa ajutor, ca sa ma scoata din noianul gandurilor ce ma invartesc in loc."
|