Prima spovedanie "adevarata" a fost inecata cu lacrimi. Plingeam cu atitea lacrimi, incit nu mai puteam sa vorbesc. Pur si simplu stateam in genunchi in fata preotului si plingeam, iar el se uita la mine si astepta ca eu sa termin pentru a spune si ce aveam pe inima.
Nu voi uita niciodata acea spovedanie. Atunci am plins cel mai mult.
Au trecut ceva ani de atunci.