...este pt.prima oara cand scriu pe un forum. Intr-o zi, cand eram foarte trista, stateam pe internet si din greseala am dat de acest site unde am citit diferite probleme ale crstinilor si am realizat ca nu sunt singura care se afla in impas.Imi este f.greu sa scriu despre framantarile mele, dar sincer nu stiu ce sa mai fac, ce sa cred. Desi am doar 23ani si o viata inainte, in sufletul meu se da o batalie grea si stiu ca doar prin rugaciune si rabdare Dumnezeu ma va ajuta asa cum a facut mereu. Timp de 6 ani am avut o relatie, a fost singurul baiat din viata mea pe care l-am iubit,l-am respectat si cu care mi-am facut planuri. Am intampinat de la inceput unele probleme, m-a inselat pt.ca eu nu ii ofeream ceva anume, apoi cand si-a dat seama ca ma iubeste, m-a facut sa sper, sa cred iar in el, dar a continuat sa ma minta din tot felul de motive neinsemnate. Iar eu l-am tot iertat, i-am acordat sanse pt.ca tineam prea mult la el ma imi doream sa il pot ajuta cu orice, sa ii fiu alaturi,sa il sustin,sa il ascult. Anul trecut in toamna urma sa ne logodim la Biserica si am crezut ca urma sa fiu cea mai fericita, sa ducem o viata linistita,iar dupa facultate sa ne casatorim si sa avem o familie frumoasa, cu credinta in Dumnezeu. Insa...totul s-a naruit in mom.in care parintii lui i-au zis ca au fost la un clarvazator care le-ar fi spus ca el este in pericol din cauza mea, ca i-am facut vraji ca sa il tin langa mine.Iar eu nu sunt capabila de asa ceva,nu am fost niciodata la o ghicitoare,deoarece sunt impotriva acestor "obiceiuri"pacatoase.Cand am fost mica m-am mai confruntat cu o astfel de problema si anume ca tatal meu a plecat de acasa,parasindu-ne. Iar eu cu mama mergeam f des la Biserica,unde am intalnit un parinte care ne-a ajutat f.mult si ne-a citit Moliftele Sf. Vasile. dupa un timp,tata s-a intors si era f.dezorientat,nu a realizat prea mult din ce fusese. A fost o perioada f.grea, in care am crezut ca voi muri si chiar la un mom.dat era sa cedez. Iar acum ..sa fiu acuzata tocmai de asa ceva,cand sunt total impotriva vrajilor? Am simtit ca tata urma sa ne paraseasca, apoi am visat ca urma sa se intoarca,iar mersu la Biserica si rugaciunile m-au facut din ce in ce mai puternica.Mi-am zis ca nu vreau sa mai aud de vraji si ajunsesem sa nu dau importanta,sa nu mai cred. Apoi inainte sa implinesc 18ani am facut o criza din senin si era sa mor..facusem peritonita si mai aveam f.putin pana la septicemie. M-am chinuit 3 luni in spitale si nu se gaseau multe explicatii,cel putin nu explicatii concrete. Apoi a urmat o alta operatie la pancreas,dar cand m-au deschis,nu mai aveam nimic. Ce se vedea la tomograf nu mai era. Credeti-ma ca am facut 7 tomografii in 3 luni. La exterior nu arat de park as fi avut vreo problema, insa numai eu si fam.stim prin ce am trecut. Am intlanit o doamna care spune ca este clarvazatoare si mi-a spus ca as fi murit dak nu as fi avut credinta in Dumnezeu. Aceasta doamna merge des la Biserica, la pelerinaje si mi-a parut inofensiva, desi nu vroiam sa ma incerd in orice zice,mai ales ca eu fac numai ce simt. Tot ea mi-a zis ca am anumite calitati pe care le-am luat de la tata. Intr-adevar de mica sunt mai sensibila,in sensul ca simt inainte sa se intample ceva, simt unele persoane, vreau sa le ajut, uneori chiar visez sau pur si simplu stiu anumite lucruri pe care nu am de unde sa le fi stiut. Inclusiv stiam/simteam cand prietenul meu era intr-un anumit loc fara ca eu sa stiu, caci aveam o neliniste f.mare in suflet si nu intelegeam de ce. Nu inteleg cum am intrat intr-o situatie din care nu mai pot iesi, cum am ajuns sa fiu acuzata de ceva ce nu am facut. Merg la duhovnicul meu care are har si m-a incurajat. Din septembrie m-am impacat cu prietenul meu,dar era f.schimbat, mai rece, incepuse sa minta iar si sa-mi spuna vorbe urate, cum ca nu ma mai suporta,cum ca eu sunt vinovata. Mama lui de mult a fost impotriva mea si au fost multe certuri intre ei doi. Ba chiar cand am incercat sa gasesc explicatii pt.ca nu imi venea sa cred ce aud, ea mi-a zis ca eu si fam.mea suntem dati celui rau si m-a jignit f.tare, m-a umilit impreuna cu fiul ei. Totusi,l-am iertat si am crezut ca trecem peste, insa de curand a fost iar la un clarvazator care i-a zis ca e posibil ca eu s-ai fi facut lui ceva,dar nu stie exact, acelasi lucru ii spusese si celalalt. Am insistat sa mergem impreuna la preot, dar nu a vrut. Si cred ca s-a dus singur,cel putin asa mi-a zis. S-a dus cu mama lui si acel preot i-ar fi spus ca intr-adevar e ceva legat de casa mea si ca sa nu mai fie cu mine,pt.ca ar avea de suferit. Dar el nu s-a gandit nici o clipa ca am avea amandoi de suferit tocmai din cauza mamei lui care ma ura si care a tot incercat sa bage zanzanie. Intr-o zi el a venit la mine acasa si m-a itnrebat unde ascund acel lichid pe care i l-am pus in bautura si nu stiam despre ce vb. Asa ca i-am zis sa caute. Mi-a zis ca e la etaj. Am fost, a scotocit in toata camera si nu a gasit nimic,apoi am cautat impreuna in toata casa si...nimic. Tot acea femeie clarvazator la care a fost ultima oara i-a spus cum ca facusem o intrerupere de sacrina si l-as fi inselat. I-am zis ca medical ii pot dovedi ca nu e asa. Iubesc prea mult copiii si pe DUmnezeu ca sa fac un asemenea pacat. Mai degraba n-as mai fi decat sa iau viata unui sufletel nevinovat. PDuhovnicul meu mi-a dat sa citesc ceva si sa astept un semn, caci va veni. Dar eu nu mai am rabdare, am indurat prea mult. Desi il iubesc, nu ma mai pot lasa calcata in picioare de un om care mi-a facut prea mult rau. Mi-e f. greu,am slabit, plang, licenta nu o mai pot da acum, vreau sa plec departe si sa nu ma mai intorc,nu mai am incredere in nimeni,doar in Dumnezeu si in duhovnicul meu care are incredere in mine si ma sustine. Am facut sacrificii pt. fostul meu prieten. Am renuntat la ce imi placea sa fac,pt.ca era prea gelos sau nu ii convenea, am renuntat la o bursa de studii in strainatate si un posibil viitor acolo, alaturi de matusa si verii mei. Am crezut ca iubirea va invinge si am avut incredere in el. Iar acum... am ramas cu inima zdrobita, fara speranta. Cand eram mica imi trecea cate un gand sa ma dedic Celui de Sus, sa merg la manastire, era doar un gand. De multe ori simt ca locul meu nu este aici intre rautate,minciuna. Am incercat sa fac bine atat cat am putut si am avut parte de prea multe incercari. Nu stiu cum sa-mi gasesc linistea. Parintii mei au un anumit statut in oras, sunt oameni respectati,nu bogati,dar care ajuta cand pot, nu au facut rau nimanui si imi este teama sa nu ii dezamagesc. Sunt f.dezorientata, sper sa se afle adevarul,doar atat imi mai doresc. Dar nu situ cum sa demonstrez ca nu i-am facut eu nimic...
Doamne ajuta!
|