Iata ce am gasit la o adresa recomandata de fratele mihai;
ns la ‘Panaguda’. Staretul ne-a tratat cu o fata zambitoare si ne-a pus sa stam langa el. Ma pierdusem. Se purta cu noi de parca ma cunoastea de multa vreme, de parca ar sti totul despre mine.
- Cum te descurci cu masinile acelea in America? Au fost primele lui cuvinte.
Eu ma zapacisem cu totul. Am uitat sa spun ca serviciul meu era la o parcare si, fireste, numai cu masinile ma ocupam.
- Ma descurc bine, au fost singurele cuvinte pe care le-am putut sopti, privindu-l ca un pierdut.
- Cate biserici sunt acolo unde locuiesti?
- Patru, am raspuns si un al doilea val de surpriza m-a cuprins.
- Pe calendarul vechi sau pe cel nou>, a fost al treilea traznet care, in loc sa-mi mareasca buimaceala, mai degraba m-a familiarizat cu harisma Staretului, m-a facut sa ‘aterizez’, ca sa zic asa.
- Doua pe vechi si doua pe nou, i-am raspuns.
- Tu unde mergi?
- Eu la cea pe vechi, iar femeia mea la cea noua.
- Asculta. Sa mergi si tu acolo unde merge si femeia ta.
Si se pregatea sa-mi dea explicatii. Dar pentru mine subiectul se incheiase. Nu mai era nevoie de explicatii si argumente. Ceva inexplicabil, ceva dumnezeiesc s-a intamplat inauntrul meu. Mi s-a ridicat o greutate de pe suflet. Toate argumentele, toate amenintarile si afurisirile adresate celor ce tineau calendarul nou, pe care ani de zile le auzisem, s-au risipit. Am simtit harul lui Dumnezeu care, prin Sfantul Sau actiona asupra mea si ma inunda cu o pace pe care o cautam de ani de zile. Iar starea pe care o traiam mi se intiparise pe fata.
Ceea ce imi aduc aminte este ca acest lucru l-a facut pe Staret sa se opreasca pentru putin. Dupa aceea insa a continuat cu explicatii. Paote pentru a le spune altora sau poate sa le folosesc eu in vreme de ispita dupa ce va trece acea stare cereasca in care ma aflam.
- Noi, aici, in Sfantul Munte, tot pe calendarul vechi tinem, dar este alt caz. Suntem uniti cu Biserica, cu toate patriarhiile, si cu cele care il tin pe cel vechi. Recunoastem Tainele lor, iar ei pe ale noastre. Preotii lor impreuna-liturghisesc cu preotii nostri. In timp ce aceia, sarmanii, s-au rupt. Cei mai multi dintre ei au si evlavie si acrivie si nevointa si ravna pentru Dumnezeu. Numai ca aceasta ravna a lor este fara discernamant, ‘nu intru cunostinta’. Unii s-au abatut din simplitate, altii din nestiinta, iar altii din egoism. Au considerat cele treisprezece zile o chestiune dogmatica si pe noi inselati si au plecat din Biserica. Nu au comuniune nici cu Bisericile care tin calendarul nou, dar nici cu patriarhiile si Bisericile care tin calendarul vechi, pentru ca chipurile s-au spurcat din pricina comuniunii cu cei ce tin calendarul nou. Si nu numai aceasta. Putinii care au ramas, nu stiu in cate parti, s-au impartit si se impart mereu, anatematizandu-se, afurisindu-se si caterisindu-se intre ele. Nu stii cat m-a durut si cat m-am rugat pentru acest subiect. Trebuie sa-i iubim si sa-i compatimim, iar nu sa-i judecam. Si cel mai mult sa ne rugam pentru ei ca sa-i lumineze Dumnezeu. Iar daca se va intampla vreodata sa ne ceara cineva ajutor cu buna intentie, sa-l ajutam cu vreun cuvant’.
|