Partea a II-a a interviului luat parintelui Acachie de la Scarisoara
Citat:
Marți 31 iulie 2007, de Ioan Enache
[size=3][color=red]GLOBALIZAREA IN BISERICA (2)
[/color][/size]
[size=3]Interviu cu Părintele ACACHIE de la Scărisoara [/size]
Aceasta este baza ereziei…
- Sunt mai multe elemente, care formează un șir, pornind dintr-o așa zisă dogmă, eretică, aceasta este Filioque. Această dogmă eretică le fundamentează pe toate celelalte, inclusiv papismul. De ce Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și de la Fiul? Purcede și de la Fiul, confundând în mod forțat purcederea cu trimiterea, ca să purceadă și din papă care este locțiitorul Fiului pe pământ. Numai în această logică el devine infailibil și poate să decreteze dogme, să-ți vândă un loc în rai indiferent de faptele tale. Dacă este infailibil, atunci el nu mai face parte din biserică, este deasupra ei, el nu mai este primus inter pares cu ceilalți cardinali. Problema ecleosiologică la catolici este înfricoșătoare. Pe această dogmă, că el este deasupra bisericii, se întemeiază papacentrismul, omul care substituie pe Hristos și pe Duhul Sfânt și decretează dogme. La sinoadele ecumenice ortodoxe se spunea „ Părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă…” și toate învățăturile dogmatice erau certificate prin minuni, prin descoperiri de Sus. Or, la catolici un singur om hotărăște adevărurile de credință și pe acesta îl numesc „Sfântul Părinte”, pe când episcopii ortodocși sunt „prea sfințiți”, prin harul lui Hristos, prin hirotonie, punerea mâinilor, nu sfinți. Sfinții ortodocși sunt numai în cer. Dacă un om se numește pe sine sfânt pe pământ acela este Antihristul. Așa spune învățătura creștină. Un alt element, la care revenim, este grația creată, un concept aristotelic din care catolicii nu vor putea ieși niciodată dacă nu renunță la catolicism. Augustin i-a înglodat în gândirea aristotelică definitiv. Dacă grația este creată, harul lui Dumnezeu nu va pătrunde omul niciodată. Ei cred că omul, la cădere, s-a împovărat de păcate, dar chipul lui Dumnezeu din om nu s-a alterat. A pierdut doar niște daruri supraadăugate, adică darurile prisositoare ale sfinților. Asta e o minciună, fiindcă, prin cădere, omul s-a alterat profund și de atunci suferă continuu. Această idee, a măreției în cădere, a neafectării de căderea în păcat, se regăsește în toate ale lor, în arhitectură, pictură, muzică și în cult. Catedralele lor sunt celebre, dar numai pentru pământ, pentru că nu vorbesc nimic despre cer. Dacă intri în San Pietro din Roma vei avea senzația cumplită că materia strivește umanul, colosul anihilează omenescul. În gânditorul occidental harul dumnezeiesc este anulat, rămâne numai intelectul, de aici raționalismul lor funciar. În pictură lucrurile sunt și mai evidente. Este grația creată, sfinții lor au deasupra capului doar linia unui cerc, adică darurile supraadăugate sunt redate printr-u cerc exterior fizicului. O icoană ortodoxă nu este așa, sfinții au aureolă iar fondul este aurit, aurul este simbolul îndumnezeirii omului. Arta lor este religioasă, dar nu este sacră. Ei nu au proscomidie, pentru că nu au nevoie de ea. De ce să-i pomenească pe oameni la proscomidie, dacă ei oricum se duc în Purgatoriu și toți se mântuiesc. Nu au epicleză, fiindcă nu le trebuie, îl au pe papă. Cum o să invoce un preot catolic Duhul Sfânt dacă Acesta este substituit de papă? Îl pomenește pe papă și cu asta au terminat cu Dumnezeu. Concepția lor de prefacere a pâinii și a vinului în trupul și sângele lui Hristos este tot raționalist-aristotelică, este înfricoșătoare, ei spun că prefacerea este exterioară, prin transsubstanțiere, un termen aristotelic, practic nu există nici un fel de prefacere. De ce folosesc azima, pâinea nedospită? Pentru că nu au Duhul Sfânt, fiindcă El este Acela care dospește frământătura. În Ortodoxie, puțin aluat face să crească toată frământătura. Ei nu au nevoie de aluat, deoarece aluatul vine de la papă, nu de la Duhul Sfânt, deci nu trebuie să mai frământe. Fiecare dogmă se întemeiază pe alta care este greșită. Pentru un ortodox este foarte important să știe aceste lucruri, dar mai ales să-și cunoască bine propria credință, că popoarele acum se amestecă și riscă să se piardă dreapta învățătură de credință. Ortodocșii se adapă de la izvoarele curate, nealterate ale lui Hristos, care sunt cele 7 Sfinte Taine, dar puțini au aflat că la catolici nu există proscomidie sau epicleză. Ei știu ce foloase au de la Sfântul Maslu, de la Mărturisirea corectă, de la Sfânta Împărtășanie, de la Sfânta Liturghie că, uneori, după o slujbă de noapte simt cu sufletul li se înalță, parcă zboară. Catolicii și-au dat seama că sute de ani au atacat Ortodoxia, au scris și au propovăduit fals că Ortodoxia nu mai există, nu mai are duh, nu mai are viață.
- Cel mai mare nihilist, Nietzsche, l-a declarat pe Dumnezeu mort, iar catolicii au decretat că Ortodoxia e moartă.
Așa au spus totdeauna, că Ortodoxia a murit, că ei dețin adevărul. Profesorul teolog Theodor M. Popescu a scris lucrul acesta în mod admirabil, cu un duh de smerenie, politețe și finețe intelectuală extraordinar. El a arătat cum catolicismul a martirizat o biserică: patriarhi răstigniți în fața catedralei Sfânta Sofia în timpul cruciadelor, călugări din Athos - uciși pe vremea patriarhului Vecos, în fiecare mănăstire de la Athos există piatra sângelui, mai ales lângă biserica Protaton din Careia, piatră care, într-adevăr, sângerează și acum. Pe piatra aceea nu se depune nici zăpadă, nici ploaie, nimic, acolo au fost executați călugării care au refuzat să slujească împreună cu romano-catolicii. Acesta este un subiect foarte actual pentru noi. Există o sumedenie de sfinți care și-au vărsat sângele pentru credința ortodoxă, pentru adevărul acesteia, mărturisit în fața expansiunii catolice și pentru atitudine potrivnică slujbelor ecumeniste, foarte la modă astăzi, impuse acum împotriva voinței sfinților și a lui Dumnezeu. Mai vrem alt răspuns la această problemă? Iată motive pentru care mulți credincioși ortodocși își pun problema dacă Biserica Ortodoxa va mai rezista în viitor.
Și care-i răspunsul: va rezista?
Numai dacă îi ia pe Sfinți ca far, numai cu această condiție, da.
- Ați arătat mai sus foarte clar erezia catolicilor. Dar noi putem spune, bine, bine, nu e treaba ortodocșilor rătăcirea lor. În ce măsură erezia catolică ne afectează pe noi în momentul de față?
- Vorbind despre globalizare, am înțeles că acesta este proces uriaș care ne cuprinde și pe noi, inclusiv biserica, prin ecumenism. Există semne clare de catolicizare a Ortodoxiei din interior, printr-o mișcare ascunsă de pregătire cu această misiune a multor cadre clericale românești în occident. Sfântul Ciprian al Cartaginei spune: „Unde este episcopul, este și Biserica și unde este Biserica este și episcopul”. Așadar, Biserica nu poate definită ca biserică fără episcop. Și dacă episcopul a fost școlit în Occident și s-a întors cu influențe și compromisuri făcute față de gândirea raționalistă catolică sau protestantă, iată intrăm într-o fază de îngrijorare. Există astfel de persoane în Biserica noastră care vor cu orice preț unirea cu catolicii și se bat cu pumnul în piept că prelații catolici și ortodocși vor uni Biserica. Sunt, pur și simplu ridicoli. Calcă pe rănile deschise ale martirilor din Ardeal, uciși de pârjolul uniației. Au fost în istorie cazuri de patriarhi și de împărați care s-au ostenit și au „unit” bisericile pe hârtie, încercând să salveze conjuncturile grave în care se aflau. Turcul se afla la porțile Contantinopolului. Dar din acele uniri nu s-a vădit decât un singur lucru: nesinceritatea catolicilor. Or, astăzi nu suntem supuși unor împrejurări la fel de grave care să ne ceară compromisuri și trădări ale credinței.
- Acum nu-i turcul la poartă, dar diavolul se războiește la turnurile de apărare ale sufletelor noastre.
- Dacă ați lansat această idee, vă spun că astăzi situația din Biserica noastră este similară cu ispitirea sufletului de către diavol. Dușmanii încearcă și testează care este rezistența Ortodoxiei și înaintează cu pași mărunți. Dacă este rezistență, dau înapoi, dacă nu, merg înainte până la desființarea totală a Ortodoxiei. Într-adevăr, trăim clipe de îngrijorare, pentru că de la un ecumenism eretic și globalizator nu ne putem aștepta la nimic bun. Esențialul în această lucrare este următorul: se înlătură ordinea divină și se pune în locul ei ordinea lumească. În toată mișcarea ecumenică actuală ordinea divină este eliminată cu ostentație. De fapt, aceasta este esența Occidentului, Dumnezeu a murit pentru ei. În Vest acum se vorbește pe toate canalele media de o perioadă post-creștină, adică total fără ordine divină. Și iată cum, în dialogurile ecumenice se impune ideea să nu discutăm despre ceea ce ne desparte. Ce ne desparte? Învățătura despre Hristos, despre Biserică, despre Taine, despre creștinismul autentic. Despre acestea să nu discutăm, în schimb abordăm teme din economie, despre diaconia socială. E deturnare de la cele reale și adevărate, la care există răspuns în Sfânta Scriptură. Hristos le spune fecioarelor nebune: „Nu vă cunosc pe voi”. Textul are următorul sens: „Nu mă recunosc pe Mine în voi”. Aveau fapte, dar nu aveau har. Faptul e valabil pentru nebunii occidentali. Un om numai cu rațiunea poate ajunge , ca Emil Cioran, pe „culmile disperării”. Dar el îl avea ca „episcop” pe Nietzsche, iar acesta îl deținea ca mentor pe Satana. Occidentul este acum pe culmile disperării, pentru că nu mai au de ce să se agațe, să sprijine. Lovesc în bastionul Ortodoxiei, pentru ca toți să fie în aceeași lepădare. Atât le-a mai rămas ca justificare în fața propriei rațiuni disperate. Dacă vor unire cu adevărat, atunci să recunoască faptul că Ortodoxia a păstrat adevărul de credință intact. Și apoi să facă o singură mișcare: revenirea la adevăr! În acest caz ortodocșii îi îmbrățișează și primesc, dacă vin cu sinceritate și cu pocăință. Dar până astăzi papii nu au făcut niciodată vreo pocăință. Scuzele rostite pentru crimele Inchiziției și pentru cruciade au caracter politic și nu privesc deloc metanoia, schimbarea cugetului, înnoirea duhovnicească."
|
Domnul sa ne ajute sa putem trece prin aceste vremuri de imputinare a credintei celei adevarate.
.................................................. .................................................. ...............................
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!
|