pacifistul, ai fost "norocos", sa zic asa... :D ..Si eu am putut spune la fel pana sa intru la liceu, unde totul a luat-o razna... Si chiar daca incercam sa-mi vad de ale mele, de invatat si sa stau la locul meu, dadeam numai peste atitudini negative din partea colegilor, si chiar din partea profesorilor, din motive numai de ei nascocite, fara sa arat arat cuiva macar vreo urma de atitudine nelalocul ei care sa-i provoace... Iar adolescenta este o varsta cand iti cam formezi o imagine despre viata, si a mea a fost una care m-a dus pana la depresie... Dar, acum pot sa spun ca, paradoxal, numai asa mi-am gasit cu adevarat increderea in mine, in cine sunt si ce vreau de la viata mea, fara sa-mi pese de nimeni din cei care nu ma incurajau cu nimic sa ma apropii de Biserica, si in plus ma mai si luau peste picior cand vedeau ca nu-mi pot face nimic sa ma tina inapoi... si toate astea dupa ce m-am apropiat de Dumnezeu... De fapt, nu e asa paradoxal, pentru ca era doar ajutorul pe care l-am simtit de la Domnul, in tot ce am inceput sa gandesc si sa vreau sa fac... Sper ca AlwaysAndForever sa se mai gandeasca daca este cu adevarat sigura de filosofia ei de viata, pentru ca deja se vede ca nu prea are vreun pilon de sustinere adevarat... Eu am trecut prin lucururi de genul, si nu vorbesc pe langa, dar nici nu ma dau desteapta... Sper numai ca s-a inteles ce am vrut sa spun. :thumbsup: :p ;)
|