Cred ca ceva nu s-a inteles bine. Ca trebuie sa ne rugam, da! indiscutabil. Cum? Fiecare hotaraste pentru el. Dar, locul rugaciunii permenente nu poate fi in lumea laica. Si-am sa-ti dau un exemplu: de acasa pana la scoala merg pe jos cam vreo 50 de minute, timp in care spun rugaciuni sau, pur si simplu, stau de vorba cu Dumnezeu. Poate parea ciudat, dar cam asta fac...
Din clipa in care am intrat in scoala, toata atentia mea este indreptata asupra copiilor, a elevilor mei pentru ca daca eu merg acolo, intre copii, apoi eu sunt raspunzatoare pentru ei si merg acolo pentru ca pe langa faptul ca eu mi-am dorit aceasta profesie, a vrut-o si Dumnezeu pentru mine. Chiar daca sunt platita, prost, putin, umilitor, ca nu scrie nicaieri sa nu mincesc, mie mi-e frica de Dumnezeu daca se intampla ceva cu copiii mei in timp ce locul meu e intre ei. Si copiii mei, elevii mei au varste diferite, intre 9 si 17, 18 ani, elevi de liceu. Responsabilitatile mele sunt foarte mari. Cum crezi tu ca eu m-as putea ruga in timp ce predau, ascult etc.?
Sa nu mai vorbesc de cel ce conduce avionul, tine bisturiul in mana, coase haine sau da! de cel care ne coace painea. Furat de rugaciune poate arde painea in cuptor.
Viata laica, mireana nu se poate compara cu viata dintr-un asezamant religios. Si, daca nu am ales sa traim intr-o manastire, atunci sa fim oameni si sa ne purtam in consecinta!
|