Uneori dragostea este ciudata...DAR ESTE DRAGOSTE!
Un amestec de sensibilitate si traire,de lucruri banale care ne preintampina cu tacere,de imigini si sentimente nedeslusite.Dragostea este cam ciudata,asta este si farmecul ei.
Nu a gresit cine ti-a spus sa scrii o poezie,si nu a fost nici o atitudine de copil,ci doar o reactie fireasca ce se complace cel mai mult cu trairea si confuzia in atasament.
Intr-adevar,suna ciudat ceea ce descrii "fior",dar sa stii ca tocmai acest fior este de vina,fiindca el este posibil sa mai tresara pe undeva in subconstient,sa-si caute sensul palpand in realitate,in realitatea ta inconjuratoare.
Acum vre-o 9 ani de zile,am mers la slujba din joia mare,unde se citesc cele 12 Evanghelii.Auzisem de la o prietena(de biserica)ca daca innod o ata cu 12 noduri,adica la fiecare evanghelie citita de catre preot si ascultata de mine cu atentie...voi putea in decursul acelui an sa deznod un singur nod din acea ata si sa-mi pun o dorinta,rugandu-ma,bine-nteles.
Ei bine,au trecut cateva luni,iar in acea perioada ma aflam in pragul implinirii a doi ani de cand sufeream dupa un barbat,dupa despartirea de acesta.Ma aflam in vacanta mare si aveam impresia ca-l uitasem deja pe acel barbat,ca ma adaptasem vietii fara el si ca totul mergea inainte in mod favorabil.Insa suferisem si luptasem destul de mult.Dupa cum am spus,venise vacanta si ma pregateam sa deznod un nod din acea ata pentru a-mi pune o dorinta...cea mai importanta,bine-nteles.Cu o doua saptamani inainte imi depusesem actele la ambasada Japoniei la Bucuresti ca sa primesc viza pentru Japonia,sa merg acolo la sora mea,pentru prima data.Eram foarte entuziasmata de aceasta posibila plecare,insa viza se dobandea foarte greu si nu eram sigura ca voi reusi sa plec.Asfel,m-am asezat in genunchi si am aprins vre-o trei lumanari,am citit vre-o trei Paraclise ale Maicii Domnului si-un acatist...simteam nevoia sa ma rog inainte de a dezlega nodul acelei ate,pentru o dorinta.Apoi cand a venit momentul sa-mi pun dorinta,am ramas putin in dubii,doream sa o pun pe cea mai importanta.Cu ceva timp in urma,lupta de a-l uita pe acel barbat din inima mea constituia prioritatea vietii mele,acum aveam impresia ca am reusit cumva acest lucru,si ramanea dorinta cu viza pentru Japonia.Insa mi-am spus in sinea mea;"Cu Japonia faca Dumnezeu ce-o vrea,daca-mi va fi de folos sa merg atunci sa primesc viza,daca nu,sa nu o primesc si gata,nu am sa fosrtez nota..."Si stiind ca lupta pentru uitarea acelui barbat a fost cea mai crancena din viata mea,m-am gandit ca mai poate fi vre-o urma in sufletul meu,ca poate este doar o perioada scurta si trecatoare in care eu consider ca l-am uitat,dar poate ca nu este chiar asa...Si astfel am hotarat ca cea mai importanta dorinta este,de asemeni,sa ma sigur ca-l voi uita pe acel barbat.Si dupa ce am terminat rugaciunile,cu emotie si cu o oarecare credinta am dezlegat acel nod de la ata si mi-am pus dorinta sa-l uit definitiv din inima pe acel barbat.
Ei bine,exact cum ai spus si tu despre situatia ta,atunci a inceput ciudatenia trairilor mele.In dimineata zilei urmatoare l-am visat pe respectivul si m-am trezit plina,DAR PLINA DE DRAGOSTE pentru el,parca ma reindragostisem cu toate ca trecuse doi ani si parca aveam impresia ca-l uitasem.Dar cu siguranta stiam prea bine cum arata si nu l-as fi confundat nicicum,fusese totusi "chinul"vietii mele.
Din ziua aceia m-am simtit extrem de ciudat si de puternic atasat de el,de numele si existenta lui in inima si mintea mea.Practic il adusesem mai aproape prin acel "ritual".Nu eram naiva,nu doar faptul ca ma gandisem la el mi-l readusese in inima,ci intr-adevar se intampla ceva ciudat,sau doar rascolisem o cenusa care inca mocnea cu ceva jar in profunzime.Nu stiu,dar stiu ca nu mai puteam de dor si de suferinta.Apoi mi-a iesit si viza pentru Japonia,si am plecat in scurt timp...si am varsat si acolo ceva lacrimi de dor ciudat,pana m-am adaptat mediului total diferit de cel de-acasa.Si a mai durat ANI pana sa-l uit cu adevarat pe respectivul,ani martirizati de sentimentele care ma chinuiau fara discernamant,ani care abia la maturizare am inceput sa-i definesc si sa-i calmez...sa le linistesc intensitatea ciudata si fara pic de folos.
Si dupa cum am spus,intr-adevar iti poate face bine sa scrii o poezie,eu,imediat dupa despartire am scris o gramada de poezii,adresate,bine-nteles lui,cu un avant de neimaginat.Acum ma minunez cand le recitesc,fiindca stiu ca au fost scrise foarte rapid,manata doar de suferinta si neresemnare...de tineretea capricioasa.
Tu nu ai specificat daca l-ai iubit pe acest baiat,candva,cand erai cu el,in ce conditii v-ati despartit,cati ani ai,de exemplu?,fiindca toate aceste lucruri conteaza pentru situatia ta.In felul cum ai exprimat situatia,pare,intr-adevar ciudata,ca un farmec ce te bantuie fara inteles.Nu ar fi rau sa-l cauti pe acel baiat,sa-i vorbesti prieteneste,sa deslusesti situatia intr-un fel.Numai tu poti sa-ti dai raspunsuri concrete in acest sens.Un lucru este cert,suntem stapaniti de trairi si simtiri ciudate,pentru ca reprezentam cea mai complexa psihologie a fiintei umane,toate lucrurile se leaga de anumiti factori pe care nu intotdeauna le constientizam.
|