Citat:
|
În prealabil postat de aurel1211
Oare de ce se intampla asa. Caci sunt zile sau sa zic saptamani cand ma pot ruga mai mult , mai citesc un acatist, totul se leaga bine. Si sunt zile cand nici rugaciunile de seara nu mai apuc sa le spun (zici ca nu as fi ortodox).
Parca asa se imbina toate si putin cate putin rugaciunea slabeste, pana iti dai seama intr-o vreme ca ea lipseste. Cum sa fac sa ma mentin pe linia de plutire?
Inteleg viata e cu suisuri si coborasuri dar cateodata parca sunt prea multe coborasuri.
|
Parintele Arsenie Boca - Despre rugaciunea mintii.
O unificare a vointei, ba chiar a tuturor facultătilor noastre sufletesti izbuteste s-o ajungă abia rugăciunea.
Rugăciunea nu judecă, ci se smereste, aducându-ne aminte greselile noastre, nu ale lumii. Rugăciunea adevărată cere iertarea lumii, nu osândirea ei. Iar asupra smereniei vrăjmasul nu poate nimic.
Postul curăteste ochiul, rugăciunea curăteste mintea. Aici nu vorbim de rugăciuni care cer lucruri materiale, nici de rugăciunea care dă drumul închipuirii, după cum nu vorbim nici de rugăciunea liturgică, ci numai de rugăciunea mintii. La intrarea în călugărie rugăciunea vamesului, completată poate chiar de Iisus, e numită deodată cu metaniile „Sabia Duhului Sfânt”. Rugăciunea mintii este „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul”.
Cu numele lui Iisus spus întâi cu gura, apoi cu mintea, pătrundem din afară spre înlăuntrul nostru către Iisus, Care la rugăciunea noastră bate război cu potrivnicul din gânduri si ne izbăveste de asupririle patimilor.
Rugăciunea mintii sau rugăciunea inimii are temeiul acesta, descoperit de Însusi Iisus, că „fără Mine nu puteti face nimic” în privinta izbăvirii de patimi, deci în privinta mântuirii.
Rugăciunea mintii are si stări superioare, când izbăvindu-se patimile, se deapănă de la sine fără cuvinte, într-o nesfârsită dragoste de Dumnezeu, de oameni si de toată făptura.
Rugăciunea mintii este sabia Duhului, care taie gândurile rele cu Numele lui Iisus. Propriu-zis, Iisus ne izbăveste neîncetat de lupta potrivnică: Cu Numele lui Hristos Iisus batem pe vrăjmasi. Căci armă mai puternică asupra diavolului ca Numele lui Dumnezeu în cer sau pe pământ nu este (Sfântul Ioan Scărarul).
Rugăciunea neîncetată a fericitului Nume: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul”, după îndemnarea Sfântului Pavel: „Neîntrerupt vă rugati”, săvârseste minunea unirii în dragoste a celor învrăjbite întreolaltă de păcat.
Sfântul Ioan Scărarul zice: „Ca Numele lui Iisus Hristos, armă mai tare, în cer si pe pământ nu este!”. Cerul este mintea si pământul inima, în care trebuie să se depene rugăciunea neîncetată a preasfântului nume: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul”, întorcându-se ca o armă mereu întinsă asupra vrăjmasului.
Dacă la ceasul de război, mai bine-zis în clipa de luptă, lovim momeala cu numele lui Dumnezeu, depănând rugăciunea, vom vedea lucru minunat: pentru ostas luptându-se Împăratul – tocmai întors de cum e războiul văzut. Căci Împăratul nostru s-a luptat până la moarte, si încă moarte pe cruce (Filipeni 2, 8), si printr-însa trecând, a rupt zăvoarele si a spart portile iadului, biruind pentru ostasii Săi si slobozindu-i. Iar de atunci biruie ca un Dumnezeu, oriunde e chemat pe nume. Si: Îl cheamă dragostea.
Ne trebuie mai multă inimă în minte si mai multă minte în inimă, căci altfel, fără lucrarea de unire a preafericitului nume, o iau razna si inima si mintea.
Fiindcă noi nu putem fi contemporanii lui Iisus, este Iisus contemporanul nostru peste veacuri. Inspirăm atotprezenta Sa în Prea Sfânt Numele Său si expirăm aerul stricat al păcatelor noastre. Inspiri Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu si expiri duhul rău din tine.
Cine stie, dacă nu mărturiile unor văzători Părinti despre stâlpul de foc ce urca la câte un sporit duhovniceste până la cer, nu era tocmai această concentrare a personalitătii fericitului: a mintii în inimă si a amândorura în Dumnezeu, căpătând forma unui stâlp de foc.