Vad ca o problema a omului zilelor noastre este tocmai aceasta lene duhovniceasca, pe langa mandrie. Ca sa fiu mai concret: vrem ca Dumnezeu sa ne "scuze", nu cautam iertarea cu adevarat. Nu vedem rautatea in faptele noastre, ci pentru ca unii care o vad ne spun ce e rau, noi, fara asumare si fara responsabilizarea propriei persoane, cautam in fapt scuze pentru noi insine, nu iertare. Astfel nu capatam iertare, nici macar noi insine nu ne iertam, ci continuand si staruind in indaratnicie ajungem sa ne uram in sinea noastra, sa ne certam cu ingerul nostru, cu Dumnezeu mai ales prin prisma rautatilor staruitoare pe care le tinem aproape de inima cu o voluptate bolnava, sustinand ca asta e "normalitate"... Normalitatea noastra este cea a lumii cazute, care iubind desertaciunea crede ca pe sine se iubeste, in fapt urandu-se si scarbindu-se in fiinta ei vesnica de ea insasi...
Hristos in mare mila Lui vine si da la o parte praful si gunoiul asternut pe inima omului, iar omul se cutremura de ce anume? Pai de mila lui Dumnezeu: omul nu crede ca Dumnezeu e mila, nu mai vede iubirea, pentru ca e inselat ca Dumnezeu e manios pe el... Pacatul duce la moarte, adevarat este. Dar Hristos tine mana intinsa mereu... Daca credem ca suntem in pacat si ca maniem pe Domnul, sa credem si ca Domnul este iubire si ca nimic nu e cu neputinta la El... nici macar iertarea celui mai de jos.
Asadar cand cadem e important sa nu staruim in tristete si sa nu deznadajduim, ci sa ne rugam cu speranta si sa ne marturisim, usurandu-ne si din mila lui Dumnezeu primind si dezlegare... Orice cadere urmata de ridicare duce la sporire. O cadere in care omul ramane incremenit este drumul catre moarte.
Pentru "TheKing": la unele biserici se face maslu si vinerea, daca imi aduc bine aminte... Cauta maine o biserica unde se face sfantul maslu, mergi si stai si te roaga impreuna cu parintele slujitor acolo, cauta sa ceri lamurire si intarire, pentru ca vindecarea este la indemana!
Sa iti ajute Domnul!
|