f. frumos scrie despre Stefan si intr-un articol de pe acest site:

"Durerea l-a insotit pe domnul Moldovei in tot cursul vietii sale. Rana de la picior l-a muncit vreme de patru decenii. Suferintele provocate de guta si de afectiuni ale sistemului circulator l-au imobilizat ani buni. Nimic nu se va fi comparat, insa, cu atrocele chinuri pe care domnul sexagenar a trebuit sa le indure in timpul operatiei de cauterizare a ranilor de la picioare cu fierul inrosit. Dar n-a fost numai durerea fizica. In mai multe randuri, moartea a lovit familia domneasca. Stefan si-a pierdut doua sotii (dintre care una, doamna Evdochia, a murit tocmai cand regele Matias intrase cu razboi in Moldova) si cinci copii (intre care Alexandru, barbat in puterea varstei, crescut si educat pentru a deveni, la randul sau, domn). Ultimii ani ai vietii i-au fost intunecati de vestea intemnitarii la Moscova a fiicei sale, Elena, si a nepotului sau, Dimitrie. La toate acestea trebuie adaugata durerea pricinuita de infrangerile in lupta. Oricat de mari vor fi fost suferintele trupesti si sufletesti prin care a trecut, Stefan cel Mare nu s-a plans niciodata. Din izvoarele pastrate se intrevede ca domnul Moldovei isi controla cu grija reactiile, ca nu se lasa usor prada deznadejdii si ca traia momentele grele - ale sale ca om ori ca suveran - cu o tristete retinuta si cu o ingrijorare fireasca. Cercetarea felului in care Stefan isi traia durerea ii pune in lumina taria de caracter iesita din comun, remarcata, de altfel, si de contemporani."