Mustrarea, cand se indreapta catre cineva indeosebi, nu trebuie sa foloseasca vorbe ocolite, ci sa arate limpede insemnatatea pacatului, ca nu cumva sa piara acela, invechindu-se in pacat; cu atat mai mult trebuie facut astfel atunci cand mustrarea se face fara a pomeni pe cineva anume , asa incat cuvantul sa fie cu adevarat spre mustrare fara linguseala.

Ca atare, omul nu are de ce sa se manie pentru o mustrare, chiar daca ii e facuta anume, si cu atat mai mult atunci cand e facuta pentru toti indeobste. Nimeni nu se manie pe doctor pentru ca ii da o doctorie gretoasa, spre tamaduirea trupului; pentru ce dar sa ne maniem pe acela care vrea sa ne tamaduiasca sufletul si sa alunge din noi pacatul, folosindu-se pentru aceasta, ca de o doctorie gretoasa, de un cuvant aspru?

Cui nu i-a venit greu sa pacatuiasca, sa nu ii vina greu nici sa auda mustrarea pentru pacat si astfel sa se pocaiasca. Atunci cand te vei lasa de pactul pentru care ai fost mustrat, vei vedea ce bine ti-a prins mustrarea; atunci nu numai ca nu te vei mania pe cel ce te-a mustrat, ci ii vei si multumi, tot astfel cum bolnavul, scapand de boala, multumeste doctorului, lucru pe care ti-l doresc fierbinte.

Unul pacatuieste din neputinta, altul de bunavoie, cu buna stiinta si impotriva constiintei. Pacatul facut din neputinta, caruia ii cad prada si cei evlaviosi, trebuie, mustrat cu blandete; insa pacatele facute intradins si impotriva constiintei, mai ales daca sunt invechite si au intrat in deprindere, au nevoie de o mustrare aspra, la fel cum are nevoie boala veche de o doctorie tare si amara.

Aceasta deoarece astfel de pacate ii duc in chip vadit la pieire pe cei care le savarsesc si nu pot fi alungate decat cu ajutorul lui Dumnezeu, preintr-o lectie aspra. Asadar unii ca acestia trebuie mustrati cu asprime, ca printr-un astfel de cuvant sa fie desteptati ca de un tunet din somnul pacatului si sa faca adevarata pocainta, caci pretutindeni se cade a grai adevarul si a nu trece sub tacere ceea ce trebuie rostit.

Pacatul nedat in vileag si nemustrat dupa cuviinta, fie nu e socotit drept pacat, fie socotit neinsemnat, in vreme ce el este cat se poate de greu, deoarece si un pacat mic poate sa il traga pe pacatos in fundul iadului, dat fiind ca orice pacat se impotriveste maririi lui Dumnezeu. Iar daca este socotit ca nu sete pacat sau este socotit ca unul neinsemnat, ramane nevindecat, ceea ce este un lucru foarte primejdios.

Sfantul Tihon de Zadonsk "Despre pacate" pg. 281-282