ory draga shi cu ce ma incalzeshte sa ma rezum la a constata ca firii mele "naturale" shi pacatoase ii mai trebuiesc nishte pacate shi eu ca un pacatos ce se recunoashte pacatos dar cum sa fie el shi ipocrit deci daca nu e ipocrit ishi lasa firea omeneasca in voia ei, acceptand realitatea shi resemnandu-se acceptand puterea shi dorintza de a pacatui ca shi un pierdut in fatza drobului de sare care sta sa se pravale peste el insushi dar nadajduind mereu nu in Hristos ci in "minunea" care printr-o intamplare ar face ca defapt pacatul ce se produce sa fie socotit o nevoie fireasca a firii omeneshti, adica un act nevinovat shi natural al unei realitatzi ce se desfashoara lafel de mii de ani... cu ce m-ar incalzi ca tu vrei sa fi o neispravita shi sa itzi acceptzi puterile fascinante ale pornirilor fireshti iar eu un vajnic shi absurd osanditor al lor... caci nimic nu se leaga, nu se prinde ci se lovesc mereu ca nishte cuvinte calugareshti de spatziul nostru comod shi intim, acolo unde ne este mai ushor sa naluciferizam realitatea shi sa strangem bogatzia simtzurilor... spunand mereu, ipocrizenie, cuvinte mari, minciuni, fatzarii shi fraiereli, caci doar noi nu trebuie sa ne ridicam la viatza pe care o intuim cu teoriile ca sa nu parem fanatici... dar daca pe aia nu o luam atunci pe care viatza o traim? cu un mai mare fanatism al ushuratatzii? deci ma intreb de ce e mai comod sa fim neispravitzi cand putem ispravi cu osandirea aproapelui? :) printr-o falsa smerenie... :satisfied:
98x???:(:(
|