O astfel de atitudine fata de muzica bizantina a imnului bisericesc a staruit vreme foarte indelungata printre calugarii diferitelor Biserici din ramura orientala. Insa, acest fapt nu a impiedicat dezvoltarea si inflorirea imnografiei si a semiografiei.
Pana in veacul al IX-lea, melozii, ca autori ai textului, cat si ai melodiei, dadeau atentie la amandoua aceste elemente ale imnului. Dupa veacul al IX-lea, s-a luat obiceiul de a se folosi in cea mai mare parte melodiile vechi si cunoscute pentru texte noi (imnografii). De prin veacul al Xl-lea incoace insa, adica de atunci de cand s-a incheiat codificarea cartilor imnografice de ritual, compunerea de noi poezii bisericesti sau imnuri ajunsese destul de rara. In schimb, preocuparile se concentrara asupra muzicii lor. Melodiile vechilor imnuri incepura a fi prelucrate de clasa noilor melurgi. Astfel, au luat nastere asa-zisele "infrumusetari", care au dus la complicarea vechii cantari.
|