Pe lîngă corectarea necesară la postarea mea anterioară - desigur, am vrut să scriu Cel de Sus -, am de adăugat că un ortodox nu se apropie de concepția despre moarte a necrestinilor (v., eventual, si la Fr. Nietzsche) conform cărora omul a născocit religia din slăbiciunea de a se amăgi asupra mortii! În plus, e rational acceptabil sa consideri că moartea este neant, somn vesnic (eventual consumat într-un "loc de veci" - o altă eroare terminologică populară, perpetuată, din păcate, si de oameni ai bisericii); de aici, poate, si sintagma curentă "trecere în nefiintă". Realitatea este însă că vietii pămîntesti îi urmează o altă viată, fără de sfîrsit, despre care, e drept, acum, ca fiinte vii mărginite, ce discutăm pe un forum, nu cunoastem cum va fi. Or, eu în perspectiva acelei TAINE, care este viata după moarte, îndrăznesc să scriu că Irina Cornici e mai aproape de mîntuire decît nenorocita care... "s-a sinucis" (ori, mă rog, a fost asasinată - ce mai contează - se va face o anchetă, bla, bla! Pentru insii rationali, asa e: nu contează! E vorba de o moarte oarecare, acolo! Corect social este să fie deferiti justitiei eventualii vinovati! Dar pentru cei ce duc o viată cît mai aproape de Biserică diferenta este enormă!) Ceea ce nu admit, este că ei, acesti insi rationali, s-au grăbit si, prin dv., mirean, se grăbesc încă să judece pe un preot care, confruntat cu taina aceasta, care este moartea unui semen al său, si-a asumat riscul de a merge pînă la capăt)...
|