Si, daca imi mai permiti o sugestie, renunta la atitudinea juridica pe care o ai despre mantuire. Dumnezeu nu este contabil! Nu se uita atat la faptele omului, cat la efectul acestora, cat de mult ne-au transformat acele fapte. Mai importanta este starea in care se afla omul (sau care il caracterizeaza pe om) decat cum a ajuns sa dobandeasca acea stare.
Cineva spunea (am uitat unde am citit asta) ca oamenii sunt ca niste vase, care sunt acoperite in aceasta viata. La judecata se ridica valul si se va vedea ce contine fiecare vas. Judecata lui Dumnezeu va fi un fel de constatare. Fiecare isi va ocupa locul conform starii sale. Chinul din iad va fi mustrarea constiintei, regretul ca in aceasta viata am facut alegeri gresite neascultand de constiinta, pierzand astfel comuniunea cu Dumnezeu.
O alta imagine sugestiva a judecatii ne-o da Sf. Isaac Sirul, care spune ca harul lui Dumnezeu este perceput de cei drepti ca o lumina care-i bucura negrait de mult, in timp ce pentru cei rai (cu vointa rea!) harul este ca un fluviu de foc care-i chinuieste. Asadar aceeasi iubire a lui Dumnezeu este pentru unii motiv de bucurie, iar pentru altii motiv de intristare. Dumnezeu este ca un parinte care strange la pieptul sau pe cei doi copii ai sai. Unul se simte fericit (ca in rai, ca acasa) in aceasta imbratisare, celalalt (razvratitul!) sufera si vrea sa se smulga din acea imbratisare.
Tot ce a facut Dumnezeu a fost bun si avea (potential) aceeasi finalitate: fericirea vesnica. Numai alegerea gresita a fiintelor rationale (ingeri si oameni) a introdus raul - care nu are un fundament metafizic - in lume.
Obsesia aceasta a ta cu "de ce sa platesc eu pentru pacatele altora" nu este buna. Nu exista o teorie crestina care sa explice in detaliu anumite mecanisme, pentru ca revelatia divina nu este suficient de generoasa pe aceasta tema. Daca ar fi fost ceva necesar pentru mantuire, ni s-ar fi spus mai mult.
As avea cateva observatii de facut. Noi nu mostenim de la parintii nostri (si nici de la Adam) vreo vina, ci o predispozitie. Daca stramosii cuiva au fost betivi, atunci acea persoana trebuie sa aiba mare grija si sa se pazeasca, pentru ca si el a mostenit o slabiciune fata de acest viciu. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, se poate pazi sa nu savarseasca si el acelasi pacat.
In privinta trasaturilor trupesti mostenirea genetica de la stramosi este evidenta, nu poate fi negata (Daca stramosii cuiva au nasul mare, foarte probabil ca si acel om va avea nasul mare). Sunt parinti duhovnicesti care merg mai departe si spun ca exista si o mostenire duhovniceasca. De exemplu, daca stramosii au fost oameni credinciosi, atunci se transmite un fel de predispozitie (usurinta) de a primi mai usor credinta crestina. Inseamna oare ca cei care de zeci de generatii au fost pagani nu pot deveni crestini? Bineinteles ca nu, dar le va fi mai greu. Trebuie sa invinga in ei predispozitia pe care o au pentru o viata traita in paganatate.
Este nedrept Dumnezeu? Nu! Noi nu cunoastem judecatile Lui. Dar stim sigur ca este "bun si iubitor de oameni" si ca "celui ce i se va da mult, mult i se va cere". Sluga care a primit doar 1 talant (fata de cei cu 2 si 5 talanti) n-a fost pedepsita pentru aceasta (i.e. ca avea 1 talant), ci ca nu l-a pus in lucrare, nu l-a inmultit.
In loc sa cercetam judecatile lui Dumnezeu ("De ce X are ceva si eu nu am!"), mai bine ne-am supune voii Sale, lasand loc harului divin sa ne transforme si sa ne umple.
Cineva a intrebat un parinte daca in rai va fi invidie intre cei mantuiti. La aceasta intrebare raspunsul este, desigur, nu. Interesant a fost insa raspunsul parintelui. El a spus in felul urmator: "Omul se aseamana cu un vas. Cu cat mai mult se spiritualizeaza omul, cu atat vasul sau se face mai incapator. Dumnezeu umple acest vas cu varf, caci darul sau este fara de sfarsit (inepuizabil). Ar putea cineva sa-i ceara socoteala lui Dumnezeu ca a primit mai putin, cand Dumnezeu a umplut cu varf toate vasele?" (A nu se interpreta literal aceasta pilda)
|