Citat:
|
În prealabil postat de eclat_de_lune
Citat:
|
În prealabil postat de Traditie
Putem întelege ce este frica de Dumnezeu daca ne gândim ce este netemerea de Dumnezeu:
-nepasare fata de poruncile divine
-încredere prea mare în mila divina si pacatuire deliberata
-multumire de sine
Frica de Dumnezeu e de fapt frica de iad. Cine n-o are e împietrit dar daca se straduie pentru poruncile divine va aparea.
|
De ce o numim frica de Dumnezeu si nu frica de iad?
Nu este frica un mod josnic de a conditiona fiinta umana, atunci cand ii este dat liberul arbitru? |
Nu este un mod josnic de a conditiona omul, pentru ca frica de Dumnezeu nu este precum sentimentul, autosugestionat, prin care ne ingrozim ca "daca nu credem in Dumnezeu ne va fi rau". Este o frica duhovniceasca, si care ne este daruita chiar de Dumnezeu, deoarece este o frica sfanta, pe care trebuie sa o avem mereu pt a reusi sa-I implinim Voia, cu smerenie. Tocmai prin liberul arbitru, trebuie sa intelegem aceasta frica de Dumnezeu, care ne aduce mai aproape de libertatea fata de tot ce ne leaga de dorintele indreptate spre lumea aceasta, adica mai aproape de Dumnezeu. Frica de iad, este altceva decat frica de Dumnezeu, este acea frica mai lumeasca. Nu trebuie sa confundam aceste doua tipuri de frica (desi sunt una in completarea celeilalte din ceea ce a spus Traditie), si nu trebuie sa asociem sentimentul de frica de care spuneam la inceput, cu o conditionare a omului in relatia cu Dumnezeu, pentru ca nu are sens cand este vorba mai intai de liberul arbitru...
Sper ca nu m-am exprimat prea complicat. :rolleyes: