Interesant subiect. Am citit cu atentie toate postarile cu interes pentru ca si eu acum traiesc o mare frica. Sunt intr-o perioada foarte grea din viata mea, in care, dupa multe evenimente tensionate si MULT stress la serviciu, am intrat intr-o stare de anxietate si depresie (diagnosticata clinic) pentru care am inceput tratament. Inainte de a face acest pas, am incercat pe propriile puteri, m-am rugat cat am putut de mult, am fost la Maslu, la biserici multe si am vb si cu un parinte duhovnic - el este de fapt chiar cel ce mi-a spus sa merg la medic si am luat aceasta ca pe o indrumare de la Duhul Sfant, prin parintele caruia ma spovedeam, ca trebuie sa accept acest ajutor.
Recunosc ca nu am credinta in asa fel incat prin ea sa imi vindec toate fricile. Credinta mea e slaba, rugaciunea e cum e ... ma rog la Dumnezeu sa ma intareasca in acestea.
Mi-e tare frica prin ceea ce fac/simt, sa nu il supar pe Dumnezeu. Dar nici nu stiu ce anume ar trebui sa fac sa nu il supar. Bine, acum sunt intr-un moment de criza si de multe, multe indoieli si intrebari, caracteristice cred eu si starii in care ma aflu.
Vreau sa va intreb insa: cum se poate face o astfel de "separare de lume" pentru a trai doar pentru Dumnezeu cand ai familie? Am sot (care nu este asa credincios, adica nici macar cat mine), am un baietel de un an jumate, am parinti, frati, traim toti impreuna, o izolare a mea i-ar tulbura cumplit. Oare prin aceasta nu fac si mai mare pacat?
Cum poate un om care traieste in lume, cu familie, serviciu etc sa mentina vie comuniunea cu Dumnezeu?
Iertati-ma daca mesajul meu pare prostesc sau aiurea ... am postat exact ce am scris, fara sa recitesc.
|