Citat:
|
În prealabil postat de ecaterina
Interesant subiect. Am citit cu atentie toate postarile cu interes pentru ca si eu acum traiesc o mare frica. Sunt intr-o perioada foarte grea din viata mea, in care, dupa multe evenimente tensionate si MULT stress la serviciu, am intrat intr-o stare de anxietate si depresie (diagnosticata clinic) pentru care am inceput tratament. Inainte de a face acest pas, am incercat pe propriile puteri, m-am rugat cat am putut de mult, am fost la Maslu, la biserici multe si am vb si cu un parinte duhovnic - el este de fapt chiar cel ce mi-a spus sa merg la medic si am luat aceasta ca pe o indrumare de la Duhul Sfant, prin parintele caruia ma spovedeam, ca trebuie sa accept acest ajutor.
Recunosc ca nu am credinta in asa fel incat prin ea sa imi vindec toate fricile. Credinta mea e slaba, rugaciunea e cum e ... ma rog la Dumnezeu sa ma intareasca in acestea.
Mi-e tare frica prin ceea ce fac/simt, sa nu il supar pe Dumnezeu. Dar nici nu stiu ce anume ar trebui sa fac sa nu il supar. Bine, acum sunt intr-un moment de criza si de multe, multe indoieli si intrebari, caracteristice cred eu si starii in care ma aflu.
Vreau sa va intreb insa: cum se poate face o astfel de "separare de lume" pentru a trai doar pentru Dumnezeu cand ai familie? Am sot (care nu este asa credincios, adica nici macar cat mine), am un baietel de un an jumate, am parinti, frati, traim toti impreuna, o izolare a mea i-ar tulbura cumplit. Oare prin aceasta nu fac si mai mare pacat?
Cum poate un om care traieste in lume, cu familie, serviciu etc sa mentina vie comuniunea cu Dumnezeu?
Iertati-ma daca mesajul meu pare prostesc sau aiurea ... am postat exact ce am scris, fara sa recitesc.
|
Ecaterina draga, multa ,multa nadejde in Bunul Dumneze si nu in ultimul rand, urmeaza sfaturile Parintelui Duhovnic si in paralel tratamentul medical. Sunt si astfel de momente in viata, pe care trebuie sa stim si sa vrem sa le trecem. Izolarea si deznadejdea nu sunt deloc bune, ci din potriva, pot accentua starea ta. Trebuî sa intelegi ca nu esti singura finta din lume cu astfel de simptome, ci din potriva. In primul rand trebuie sa fi o lupatatoare , iar dragostea in Bunul Dumnezeu sa nu piara nici o clipa. Rugaciunea este singura care ne tine aproape de El. Exista in astfel de momente grele, tendinta de a ne revolta impotriva a tot si a toate, pe fondul unei disperari accentuate, unde parca nimic si nimeni nu ne mai poate ajuta, unde pana si viata nu mai reprezinta nimic pentru noi. Vezi tu, este foarte important sa depasim aceasta etapa, facand o evaluare sincera cu noi insine, cu cea ce am facut bun si mai putin bun, sa cautam cauza sau cauzele ce ne-au impins spre suferinta noastra. Este foarte importanta aceasta proprie evaluare si de a incerca o indreptare acolo unde am gresit. In astfel de momente , sigur, cauti sa te retragi in propria carapace, este o reactie de autoaparare, dar care pe termen lung, aduce suferinta celor apropiati si accentuarea starii depresive. Suntem facuti sa traim impreuna si numai astfel trebui sa traim, mai ales ca tu ai un copil, de care trebui sa te bucuri si sa ai grija de el. Ce bucurie mai mare, este aceea de a fi mama! Sunt sigur ca vei trece peste aceste clipe neplacute, aproindu-te mai mult de Dumnezeu, Biserica si propia-ti familie.