Citesc de vreo ora acest post. Sunt chiar intrebarile pe care mi le-am pus de atatea ori pentru ca simt ca credinta mea nu este puternica, simt ca plec de multe ori de pe calea lui Dumnezeu si mereu ma intreb cum ar trebui sa ma rog. Citesc despre rugaciuni cu sufletul si inima pline de evlavie, despre lacrimi, despre simtiri imposibil de exprimat in cuvinte si ma simt mica si nenorocita. Rugaciunea mea atuncea nu exista. Chiar cele putine de dimineata si seara, acatistul de peste zi (de cele mai multe ori citit in drum spre serviciu, in metrou) si chiar gandurile de rugaciune de peste zi.
Acum nu sunt bine, in urma pacatelor mele (adica in special al pacatului griji nemasurate pentru cele din viata mea si al dorintei de a controla tot - deci puterea pe care mi-o dadeam mie de a schimba ceva in viata mea, uitand ca totul e in mana Domnului, imposibil fiindu-mi deci sa ma las pur si simplu in voia Domnului) sunt intr-o stare foarte avansata de anxietate (cu atacuri foarte rele de panica) si cu depresie diagnosticata clinic. Urmez tratament dar continui sa sper si sa nadajduiesc ca Dumnezeu nu m-a lasat, desi sunt pacatoasa, si ca ma va izbavi.
Preotul la care m-am spovedit m-a indrumat catre medic si deci m-am dus cu inima mai usoara ca daca in Spovedanie dansul mi-a zis aceasta eu am inteles ca Dumnezeu mi-a aratat calea (pentru ca asta L-am rugat, asa neputincios si nenorocit si imprastiat cum am putut eu).
Intr-un timp imi facusem si eu un program de rugaciune. Dimineata ma sculam inante sa plec la serviciu mai devreme, seara, dupa ce culcam copilul mai stateam la rugaciune. Mi-am facut procese de constiinta pentru seara pentru ca nu stau cu sotul si poate il supar. Nu stiu cum sa fac un echilibru intre astea. Apoi daca stau prea mult cu sotul mi se face somn si nu mai pot citi, adorm pur si simplu citind.
Acum ca imi este rau am inceput sa citesc Acatistul Maicii Domnului Grabnic Ajutatoare impreuna cu mama, bunicile si o prietena, sa il citim 40 zile, poate reusim sa ne indreptam, sa ne deprindem cu rugaciunea staruitoare.
Dar ma simt inca departe de Dumnezeu. Inca imi simt inima tinuta de o gheara care nu o lasa sa zboare pur si simplu catre Dumnezeu si sa fie doar in voia Lui. Poate vreau mult prea mult pentru o nenorocita ca mine care traieste in mocirla asta.
Mi-e frica pentru gandurile pe care le am in cap, mi-e frica pentru starile mele de depresie si astepta parca pedeapsa lui Dumnezeu dintr-un moment intr-altul.
Citesc ce scrieti, cat va rugati, si realizez inca o data cat de rea si mica sunt. Sunt sigura ca Dumnezeu e in inimile voastre, si eu Il vreau in inima mea si sa nu Il mai parasesc niciodata si totusi dece nu Il pot simti mereu. Si de ce nu pot simti iubirea e maica a Maicii Domnului care se roaga pentru noi si de care imi vorbesc atatia.
Foarte ciudat, simt ca aici e calea, simt ca daca le-as avea pe acestea as avea TOT si cu toate astea cad si nu le pot simti si ma ridic foarte greu.
Citind ceea ce scrieti aici, inteleg importanta rugaciunilor de dimineata si de seara. Incerc si eu sa nu le sar chiar daca deseori ma marginesc la cele incepatoare, ps. 50 si Crezul dimineata si o rugaciune dintr-o carte si cateva cuvinte de la mine si seara cam tot asa. Dar este foarte rar momentul in care simt in inima acele sentimente inexplicabil de frumoase.
Vreau sa fac in asa fel sa nu il supar pe Dumnezeu. Vreau sa simt ca ma iarta pentru cat am gresit pentru ca astfel m-as elibera, vreau sa Ii simt iubirea ... DE CE NU POT?
Ma simt la o cotitura. Simt ca viata mea depinde de momentul in care eu voi reusi sa imi deschid inima in mod sincer catre Dumnezeu. Dar nu pot sa o fac, nu stiu, sunt prea ancorata in lume (si cum sa nu fiu cand am familie, serviciu, un copil mic, obligatii ...). Nu am inteles inca cum sa realizez acest echilibru intre a trai cu mintea la Dumnezeu si a trai in lume. Voi ati inteles? Reusiti? Cum?
Incerc sa citesc, sa ma informez dar unele lucruri (cum ar fi chiar si un program de rugaciune expus mai sus, cu multe acatiste pe zi) ma dezechilibreaza mai mult si ma fac sa ma deznadajduiesc gandind cat de putin fac si facandu-ma sa ma intreb daca oare Dumnezeu se uita la mine cand eu ma gandesc atat de putin la El? Cand sunt atat de mandra pentru orice putin realizez? Asa de mult vreau sa ma schimb ... dar in acest moment puterile mele imi sunt sleite. Astept sa am mai multe zile de tratament pentru a trata starea mea de acum, sa am putina liniste, si sa pot cu ajutorul lui Dumnezeu si al Maicii Sale sa inmultesc rugaciunea spusa cu liniste si traire.
RUGATI-VA PENTRU MINE! (numele de botez este Catalina)
Doamne ajuta tuturor! Dumnezeu sa va ajute pentru ca ati cititi zbuciumul meu si poate veti gasi de cuviinta sa imi dati un sfat, cat de mic.
|