E si o deosebire de vocatie, unul e chemata sa se roage mai mult, celalalt sa isi indeplineasca datoriile fata de familie, fata de cei incredintati lui de Dumnezeu.
Domnul nu a dat doua seturi de porunci si nu a vorbit de doua categorii de oameni.
Nu o sa ii ceri mireanului acelasi program de rugaciune. Insasi slujbele de parohie sunt adaptate pe putintele mirenilor.
Eu nu cer nimic. Fiecare face ce crede de cuviinta si va culege anumite roade.
Daca ar fi si repulsia ta fizica fata de pagani tot controlata, ar fi super, ai fi fost constient ca tot din dispret vine, care-i aceeasi cu ura. Ori iubesti ori urasti, nu exista cale de mijloc.
Repulsia e o senzatie, nu o actiune ca s-o pot controla. Faptul ca îti imaginezi ca am ura arata un lucru: ca tu însuti ai ura si te crezi mai bun ca altii. Un om bun nu-i vede rai pe ceilalti.
Un post negru de mai multe zile nu-l poate tine un om care trebuie sa munceasca zilnic pentru intretinerea familiei sale.
Daca primeste de la duhovnic sa tina post negru, o sa vezi ca posteste o luna si munceste zilnic. Nu mâncarea ne tine ci Dumnezeu.
Eu n-am recomandat nicio grija speciala fata de trup, dar Hristos cheama totul la echilibru, fiecare face oricum dupa putinte. Unii au ajuns la masuri inalte, altii nu, insa Dumnezeu ii va aprecia dupa pila talantilor.
De unde ai scos învataturile acestea ca eu nu le-am vazut în Filocalii. Vietuirea crestina nu e vietuire ci moarte zilnica. Dreapta socoteala despre care vorbeau Parintii nu e o medie între confort si asceza ci o cunoastere superioara a ce trebuie facut în fiecare situatie, dincolo de o bazare pe principii acceptate rational (aplicarea formala a unor percepte luate din Biblie).
A purta grija de trup este datorie, a purta grija exagerata fata de trup este nebunie, a face din trup stapanul nostru si a-i implini poftele este alta treaba.
Ai preluat niste vorbe, le-ai schimbat, nu s emai întelege nimic, nu e nici o ide în ce spui. Concret, cum trebuie sa purtam grija de trup? Si de ce? Ce facem cu placerile?
Iubirea se dobandeste prin exercitiu, nu e de la sine. Se invata ca orice alta virtute.
Iubirea vine din asceza, din lupta cu patimile iar semnul prezentei ei în noi e ura de sine nesimulata. Însa e cu totul altceva decât crezi tu, o sa explic la citatul utrmator.
E mai bine sa ne ajutam unii pe altii sa crestem in iubire, decat sa stam sa cantarim iubirea altora....
Tu crezi ca iubirea e un sentiment ce poate fi amplificat prin preocuparea mintala în acest scop. O idee complet falsa. Mutarea în sfera mentala, gândita, duce la totala nerodire duhovniceasca, desi omul e înselat sa creada ca e bine ce face si ca progreseaza. Transformarea noastra poate începe numai dupa ce am închis complet robinetul gândurilor deliberate. Fiindca aceste gânduri ne lipsesc de adevaratele lucrari ale harului asupra noastra, ele sunt o bariera mortala între noi si Dumnezeu si ne înseala cu o închipuita evlavie (iubirea de care vorbesti fara sa te opresti).
Ai vorbit de confortul lumesc, nu exista numai in lume....confortul isi are si el rostul lui, insa oamenii sunt cei care nu respecta masurile si nu stiu sa intrebuinteze ideile si lucrurile, precum zice Sf. Maxim Marturisitorul.
Ai citit în Scara cum se pocaiau parintii de la manastirea din pustie, care nu dadeau nici o odihna trupului? Asa trebuie sa fim.
|