Toti Sfintii s-au straduit sa fie permanent în rugaciune iar rostirea unei formule scurte a fost folosita pentru a obisnui mintea sa stea adunata launtric, nu risipita în gânduri sau actiuni asa cum e în mod natural. Unii au avut darul haric al rugaciunii care se rosteste singura în inima, Dumnezeu ajutându-i în acest fel sa-si adune mintea.
Practica îndelungata a luptei cu risipirea mintii face ca pâna la urma ea sa stea permanent în inima, adica launtric si chiar daca vrei s-o scoti afara ca odinioara sa nu poti, dupa cum spune Sf. Siluan.
Ramânerea mintii în inima nu împiedica venirea gândurilor dar omul are acum posibilitatea sa le supravegheze, atentia e mereu treaza si observa venirea lor si nu mai e târât în analize ale ideilor sau atras spre pacate ca înainte.
Aceasta ramânere cu atentia neîmprastiata e starea de veghe poruncita de Mântuitorul, rugaciunea neîncetata, ramânerea în Hristos fara de care nu putem aduce roada duhovniceasca. Fiindca numai asupra unui om cu mintea adunata poate lucra înspiratia harica care în timp îl preschimba pe om, îi schimba modul de a gândi, de a vedea lucrurile.
|