Citat:
|
În prealabil postat de mihailt
Chiar anatemele cand au fost aruncate asupra catolicilor nu s-a facut dupa randuiala ca au fost aruncate de patriarhul Constantinopolului si nu s-a facut vreun sinod pan-ortodox care sa decida aceasta.
|
In 1054 la anatema cardinalului Humbert a raspuns patriarhul de Constantinopol printr-o contra-anatema. Intreg Rasaritul ortodox s-a raliat opiniei sinodului din Constantinopol, caci la acea vreme in Constantinopol exista un sinod permanent, decizia fiind una colectiva, nu apartinand doar patriarhului Mihail Cerularie.
Anatema a constat in excluderea de la impartasire. Roma a fost exclusa de la comuniunea cu celelalte scaune patriarhale. Cum se poate spune ca decizia apartine numai scaunului de Constantinopol cand toti ceilalti crestini din Rasarit nu au mai primit la impartasire pe supusii papei? Crezi ca e nevoie de un act scris cand excomunicarea spune totul?
Este drept ca in cazul disputei dintre catolici si ortodocsi separarea a fost un intreg proces, inceput in sec. IX si desavarsit in sec. XIII, dupa cruciada a IV-a. A existat speranta ca aceasta schisma va lua sfarsit, asa cum s-a mai intamplat in istorie, numai ca de data aceasta diferentele s-au amplificat, datorita inovatiilor continue ale Bisericii Papale.
Pentru ca se vehiculeaza ideea ca Biserica Ortodoxa nu a luat niciodata pozitie oficiala impotriva a ceea ce constituie catolicismul, cred ca trebuie sa improspatez memoria unora. Iata cateva evenimente:
1. In 879-880 are loc la Constantinopol un important sinod (considerat de unii teologi ortodocsi al VIII-lea sinod ecumenic), la care au fost reprezentate toate cele cinci patriarhii traditionale (Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim), la care s-a hotarat ca orice schimbare a simbolului de credinta este interzisa. Aceasta interdictie era deja in vigoare la nivel canonic ( a se vedea can. 7 de la sin. III ec., can. 1 de la Sinodul Trulan, can. 1 de la sin. VII ec.), dar de data aceasta s-a dezbatut problema in contextul in care unele Biserici din Apus (nu si Roma!) adaugasera "Filioque" in simbol. Acest sinod, acceptat de toate cele 5 scaune, a condamnat, iata, adaosul "Filioque". Cei care incalca acest sinod de dinainte de schisma nu se afla oare sub osanda Bisericii? Deci si romano-catolicii.
2. In 1285 are loc la Constantinopol, in palatul Vlacherne un sinod important care a condamnat de asemenea "Filioque". Acest sinod a avut loc dupa ce imparatul Mihail al VIII-lea Paleologul a incercat sa impuna cu forta unirea cu catolicii, negociata la Lyon in 1274. Desi a numit in pozitiile cheie episcopi filo-catolici, inclusiv pe patriarhul Ioan Veccos, a intampinat o rezistenta acerba din partea credinciosilor, in frunte cu monahii (pe multi dintre acestia exilandu-i in insulele grecesti, pentru a slabi opozitia fata de unire). Dupa moartea imparatului Mihail, s-a ales praful de incercarea de unire facuta din ratiuni politice, nu religioase. In acest context a avut loc sinodul de la Vlacherne din 1285, reiterand pozitia ortodoxa in problema adaosului Filioque, care a fost din nou condamnat. Deci si sprijinitorii acestui adaos (romano-catolicii).
3. In perioada 1341-1368 au avut loc la Constantinopol patru importante sinoade (1341, 1347, 1351, 1368) care au dezbatut problema naturii harului cu tot ceea ce decurge de aici.Disputa isihasta are o importanta teologica colosala, de atunci considerandu-se ca ortodoxia si romano-catolicismul se afla pe pozitii ireconciliabile in mai multe probleme importante (in triadologie, gnoseologie, soteriologie, eshatologie). Sinodul din 1351 a dat un Tomos sinodal in care sunt condamnate mai multe abateri, care se pot reduce in ultima instanta la una singura, conceptia ca harul este creat. Cum si romano-catolicii invata ca harul este creat (de fapt teologii catolici au inventat aceasta erezie), se afla si ei sub condamnarea acestor sinoade.
4. In perioada in care Constantinopolul a cazut sub stapanire turceasca a devenit si mai greu de organizat sinoade la care sa fie reprezentati cat mai multi ortodocsi. Aceasta nu inseamna ca acestea n-au mai avut loc. Amintesc aici un sinod constantinopolitan din 1755 care a hotarat ca o masura necesara in fata agresivitatii catolice in Rasarit (manifestata mai ales prin fenomenul Uniatiei) este aceea de a primi pe catolici la ortodoxie prin rebotezare. Prin aceasta s-a dorit sa se transmita un semnal catre credinciosi ca abaterile catolice sunt mari, de aceea sa nu se lase amagiti de propaganda catolica, care incearca sa estompeze si/sau sa justifice diferentele.
5. Patriarhii rasariteni au avut mai multe interventii impotriva propagandei catolice agresive in sec. XIX. Sunt cunoscute raspunsurile patriarhilor rasariteni fata de enciclicele papale din 1848 (papa Pius IX) si 1895 (papa Leon XIII), ca si atitudinea foarte critica fata de proclamarea unor dogme noi (Imaculata Conceptie in 1854, infailibilitatea papala si primatul papal in 1870).