Una dintre dogmele de baza ale Crestinismului o reprezinta credinta in pacatul original. Conform acesteia, fiecare om este nascut plin de pacate deoarece el mosteneste pacatul de la marele sau stramos Adam (a.s.), cel care a pacatuit cand a consumat din copacul interzis, impotriva poruncii divine. Asadar, omul este nascut plin de pacate si total incapabil sa fie virtuos. Iar dincolo de aceasta, nu se poate salva pe sine insusi. Credinta in pacatul originar sau mostenit nu are nicio baza, fiind falsa din urmatoarele considerente :
• In mod logic, rational, pacatul sau puritatea nu se pot transmite de la tata la fiu. Un copil poate sa mosteneasca inaltimea, culoarea ochilor, chipul, dar nu pacatul. Presupunand ca tatal tau a comis un pacat, l-ai mosteni si tu ?!
• Credinta in pacatul mostenit contrazice principiul "pedeapsa-recompensa". Cum poate o persoana sa fie pedepsita pentru un pacat pe care nu l-a facut ?!
• Aceasta doctrina este contrara justitiei divine. Dumnezeu poate sa pedepseasca o persoana pentru ce a facut acea persoana, nu pentru actiunile tatalui sau strabunicului sau. Vechiul Testament afirma ca fiecare moare pentru pacatul sau :
"Parintii nu trebuie sa fie ucisi pentru feciori, nici feciorii nu trebuie sa fie ucisi pentru parinti, ci fiecare sa fie ucis pentru pacatul lui." (II Paralipomena 25 : 4)
• Vechiul Testament, tinut drept sfant de catre crestini, ne spune ca fiul nu poarta pacatul tatalui, cum nici tatal - pe cel al fiului :
"Fiul nu va purta nedreptatea tatalui, si tatal nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rau, rautatea sa." (Iezechiel 18 : 20)
Acest text demonstreaza responsabilitatea individuala a propriilor actiuni, contrazicand teza pacatului originar.
• Vechiul Testament mai relateaza si ca fiecare om moare pentru propriile sale pacate :
"In zilele acelea nu vor mai zice : Parintii mei au mancat agurida si copiilor li s-au strepezit dintii,
Ci fiecare va muri pentru faradelegea sa; cine va manca agurida, aceluia i se vor strepezi dintii." (Ieremia 31 : 29-30)
|