Rostul pentru care Biserica a anatematizat pe eretici a fost acela de a scoate in evidenta pentru toti credinciosii (deci si pentru cei fara cunostinte teologice) ca acei eretici nu invata drept despre Dumnezeu. Iar cine nu invata drept despre Dumnezeu nu se poate bucura de plinatatea harului.
Observ ca astazi multi pun pe seama Sfintilor Parinti care au dat acele anateme intentii pe care acestia cu siguranta nu le-au avut. Cine si-ar inchipui ca Sf. Nicolae il ura pe Arie si ii dorea nefericirea vesnica, sau ca Sf. Chiril al Alexandriei se bucura de osandirea la chinuri vesnice a lui Nestorie s.a.m.d. Este incorect sa punem pe seama marilor sfinti ai Bisericii ganduri nedemne, ca si cum s-ar fi bucurat de raul altora. Scopul anatemelor a fost acela de a atrage atentia ca nu toate caile sunt bune, ca nu credintele cugeta drept despre Dumnezeu. Anatema a avut ca rezultat imediat scoaterea din comuniunea euharistica, pentru ca cei care nu cred la fel nu pot sa se impartaseasca din acelasi potir.
Au catolicii aceeasi credinta cu ortodocsii? Este evident ca nu, de aceea nici impartasirea dintre ei nu este posibila. Sunt lucruri elementare pe care este imposibil ca un mitropolit (Nicolae Corneanu) sa nu le cunoasca. El le cunoaste, dar nu este de acord cu atitudinea intransigenta a Bisericii, care dintotdeauna a fost asa in materie de adevar de credinta. Pogoramintele nu se aplica in domeniul dogmelor, este un lucru asa de evident incat ma mira ca exista inclusiv absolventi de teologie care pun la indoiala acest lucru.
|