"Dar daca sufletele au plecat din această viata în credinta si in dragoste, cu toate ca au adus cu ei si oarecare greseli, fie unele mici, pentru care nu s-au pocait deloc, fie pacate grele pentru care -chiar daca s-au pocait -nu au izbutit sa arate roadele lor de pocainta: noi credem ca asemenea suflete trebuie să fie curatate de acest fel de pacate dar nu cu ajutorul vreunui foc curatitor sau vreo osanda in vreun loc (dupa cum am spus, pentru aceasta nu ni s-a spus noua nimic). Dar unii trebuie sa se curete chiar la iesirea din trup, numai din pricina fricii, după cum arata în chip neabatut Sf. Grigorie Dialogul; în vreme ce altii trebuie să fie curatati după iesirea din trup, fie pe cand se mai afla in acelasi loc pamantesc, inainte de a veni să se inchine lui Dumnezeu si sunt cinstiti cu soarta celor binecuvantati, fie -dacă pacatele lor au fost mai grele si i-au orbit pe ei vreme indelungata -sunt tinuti in iad, dar nu pentru a ramane pururea in foc si chinuire, ci ca si cum s-ar afla în temnita si stramtorare
sub paza.
Sustinem ca toti acestia sunt ajutati de rugaciunile si Liturghiile facute pentru ei, cu conlucrarea bunatatii lui Dumnezeu si a iubirii Sale de oameni. Aceasta impreuna lucrare a lui Dumnezeu nu mai socoteste unele pacate, ci le iarta de indata pe acelea savarsite din slabiciune omeneasca, asa cum spune Dionisie cel Mare (Areopagitul) in „Cugetari despre taina savarsita pentru cei adormiti intru dreapta credinta” (în Ierarhia bisericească, VII, 7); pe cand alte pacate, dupa o vreme oarecare, prin drepte judecati, fie ca de asemenea se lasa si se iarta -si asta in intregime – fie se usurează vinovatia pentru aceste pacate pana la Judecata de Apoi. Si de aceea socotim că nu este nevoie de vreo altă osandire ori vreun foc de curatire. Caci unii se curata prin frica, in vreme ce altii sunt macinati de mustrarile de constiinta cu chinuri mai mari decat orice foc, iar altii se mai curata numai prin chinul dinaintea slavei dumnezeiesti si frica pentru cele ce vor aduce viitorul. Si faptul ca acest adevar este cu mult mai chinuitor si mai osanditor decat orice altceva, este confirmat de experienta insasi, si Sf. Ioan Gura de Aur ne marturiseste in aproape toate omiliile sale morale, care spun acelasi lucru, ca si pustnicul Dorotei în omilia sa „Despre constiinta …”
|