[Grigorie]

În prealabil postat de mirelat

Problema este, Grigorie, ca nu putem face democratie in Biserica. Poporul trebuie sa faca ascultare. Dar daca exista frica ca anumite elite ale BOR pervertesc ortodoxia, atunci, frate, trebuie sa ia atitudine elitele ne-pervertite, nu turma. Eu cam asa vad solutia.

Ai spus foarte corect, nu exista democratie in Biserica. Dar nici nu am sustinut asta. Este adevarat ca Biserica in ansamblul ei este infailibila, dar credinta Bisericii nu este rezultatul unui vot democratic. Am aratat ca in istoria Bisericii au fost situatii cand cei mai multi erau eretici, ortodoxia staruind prin cativa. Sunt celebre cazurile sfintilor Atanasie cel Mare (in timpul arianismului) si Maxim Marturisitorul (in timpul monotelismului).

Capacitatea de a exprima corect adevarul de credinta este in legatura cu starea de sfintenie, iar insusi cuvantul sfant contine sensul de elita. In Noul Testament toti cei botezati sunt considerati sfinti, dar in intelesul mai restrans numai cei care implinesc voia lui Dumnezeu sunt sfinti. Sfintenia inseamna intimitate cu Dumnezeu, de aceea despre Dumnezeu pot vorbi fara inselare doar cei care au devenit (intr-o oarecare masura) intimi cu Dumnezeu.

Ce rol are poporul? Dumnezeu ne-a inzestrat pe toti cu o capacitate de a iubi adevarul si dreptatea. In istoria Bisericii vedem ca au aparut eretici invatati care au cucerit prin cuvintele lor pe cei simpli, ajungand uneori sa detina majoritatea. Credinciosii simpli, spre deosebire de ereziarhi, au urmat erezia crezand ca urmeaza adevarul. S-au ridicat insa sfinti care au reafirmat credinta dintotdeauna a Bisericii, evidentiind pericolele grave care subzista in respectiva erezie. Intelegand cele spuse de sfinti si recunoscand in invatatura lor ceea ce stiau si traiau si ei, poporul s-a reintors la ortodoxie si i-a respins pe eretici.
Asta e spus schematic, nu mereu conflictele au avut un astfel de deznodamant fericit, dovada ca astazi majoritatea crestinilor nu sunt ortodocsi. Dar pentru cei din Biserica Ortodoxa asa stau lucrurile. A considera, precum catolicii, ca hotararile unei instante sunt infailibile (la ei este papa, la noi ar vrea unii sa fie sinodul), implica un mare risc. La Conciliul Vatican I (1870) catolicii au decis ca hotararile exprimate de papa "ex cathedra" (in exercitiul sau de invatator al Bisericii) sunt definitive si ireformabile prin sine, fara sa aiba nevoie de consensul Bisericii. Asa se face ca ceea ce proclama oficial papa, chiar daca este in dezacord cu ceea ce cred ceilalti, trebuie primit neconditionat. In momentul de fata, chiar daca exista catolici bine intentionati, acestia sunt neputinciosi in a schimba dogmele catolice gresite. Singura lor speranta este sa vina la conducerea Bisericii Catolice un papa cu capul pe umeri, care sa renunte de bunavoie la presupusele sale prerogative. Ceea ce este foarte improbabil.