asa sa fie, oare?...
Cristian TABARA
Lumea credintei, anul II, nr. 3(8)
"Intre altele, continua sa ma suprinda cu cata inversunare aud sustinandu-se ca femeile aflate in perioada menstruatiei nu au voie sa intre in biserica. Multi preoti sustin asta, interzicandu-le accesul in biserici in zilele sensibile, iar multe femei cred acelasi lucru. Explicatia oferita indeobste este aceea ca, in aceasta perioada, femeia ar fi necurata. Aici e problema! In ce fel e necurata la ciclu femeia? Spiritual nu vad cum, din moment ce asa a fost ea lasata de Dumnezeu - si nu cred ca un credincios poate admite ca creatia este necurata. Fizic, atunci? Da, daca e sa fim amanuntiti si grijulii cu igiena, numai ca in lumea moderna problema a fost demult rezolvata, iar reclamele TV ne arata obsesiv si cum. Cred, mai degraba, ca impartasim inertial inca o credinta pagana, conform careia erau considerati necurati acei oameni care erau diferiti. Or, o data pe luna, femeia este diferita, dar asta nu o face - si nu o poate face - nepotrivita pentru viata bisericeasca. De altfel, nici un canon al Bisericii Ortodoxe nu prevede vreo interdictie in acest sens, ceea ce ma face sa cred ca inversunarea cu care femeia continua sa fie alungata temporar din biserici este dovada unei cumplite ignorante semidocte. Exista, ce-i drept, un canon care interzice varsarea de sange in biserica, dar asta e cu totul altceva si se refera strict la ucidere."
|