Citat:
În prealabil postat de ancah
Marius 22, iti dau dreptate dar doar pe jumatate, caci nu cred ca era in intentia cuiva de a-l inlocui pe duhovnic in alegerea cartilor de citit,sau de a inlocui bibliografia studentilor de la teologie. Sunt insa multi tineri si mai varstnici, dornici de a sti, care ar beneficia de scoaterea in evidenta a unui titlu de carte. Daca acea carte ii va fi sau nu de folos, va hotara cel, care o citeste.
Este insa atat de importanta cunoasterea, enumerata de Sf. Petru ca a treia dupa credinta si fapte bune, caci se impotriveste ignorantei.
Sa continuam deci lista cartilor, care ne-au zidit, de dragul celor care vor sa stie.
Este o forma de a darui...cu gandul.
|
Nu vreau sa fiu inteles gresit, bineinteles ca am citit carti la recomandarea prietenilor iar la randul meu am recomandat cu caldura anumite carti. Ancah, pomenesti de "... importanta cunoasterii, enumerata de Sf. Petru ca a treia dupa credinta si faptele bune...". Prin postarea de mai inainte tocmai asta am vrut sa subliniez, si anume ca adevarata cunostere este posibila numai in Duhul Sfant. Putem ajunge la cunoasterea lui Dumnezeu prin contemplarea naturii (considerata de Parinti asemenea unei carti), prin Sfanta Scriptura dar si prin intermediul scrierilor Sfintilor Parinti. Intelegerea acestora vine tot de la Dumnezeu. Nu-l putem cunoaste pe Dumnezeu fara Dumnezeu. Cam asa ar trebui sa simtim fiecere dintre noi inaintea de citirea unei carti si nu sa ne incredem in propria ratiune. E de ajuns doar sa-L chemam.
"Sa continuam deci lista cartilor, care ne-au zidit, de dragul celor care vor sa stie.
Este o forma de a darui...cu gandul." Aceasta fraza exprima un adevar fundamental.
Imi vine in minte lucrarea Sfantului Maxim Marturisitorul "Raspunsuri catre Talasie" din Filocalia Vol-3. Egumenul Talasie a alcatuit o lista cu multe locuri grele din Sfanta Scriptura rugandu-l pe Sf. Maxim sa-i ofere o talcuire a lor. Sf. Maxim se considera "lipsit de orice virtute si cunostinta", si refuza,initial, sa ofere un raspuns lui Talasie, despre care spune ca a "lepadat cu totul impatimirea care leaga de simtire si de trup, strabatand intens cu mintea in chip priceput oceanul nesfarsit al cuvintelor Duhului (al Scripturii), cerceteza cu duhul cele ale Duhului."
Insa, sa vedem ce l-a determinat totusi pe Sf. Maxim sa-i ofere un raspuns pozitiv lui Talasie. Sa-l lasam pe Sfantul Maxim sa ne vorbeasca: " Facand deci aceasta mult si de multe ori, cand am vazut ca nu primesti aceasta rugaminte a mea (refuzul), temandu-ma sa nu sufere ceva iubirea care ne uneste si ne face sa avem un singur suflet, chiar de purtam doua trupuri, putand sa-ti para refuzul meu un semn de neascultare, am cutezat impotriva voii mele cele mai presus de puterea mea. Am socotit ca e mai bine sa fiu acuzat de indrazneala si sa fiu luat in ras de cei ce voiesc, decat sa sufere iubirea vreo clatinare si vreo micsorare. Caci dupa Dumnezeu nimic nu e mai de pret ca ea în ochii celor ce au minte. Mai bine zis nu e mai placut lui Dumnezeu ca ea. Caci ea aduna la un loc pe cei dezbinati si poate crea in cei mai multi sau in toti o identitate netulburata a voirii."
Iubirea deci, fratilor, trebuie sa stea la baza tuturor demersurilor noastre si nimic altceva. E o lectie pe care, din pacate, nu reusesc sa o invat.
Ca sa revin, totusi, la subiect, recomand cu caldura: Filocalia, Comentariul la Evanghelia dupa Matei al Sf. Ioan Gura de Aur, comentariul la Evanghelia dupa Ioan al Sf. Chiril al Alexandriei ... si multe altele.