Prin stabilirea listei canonice a Sfintei Scripturi, Biserica nu a intentionat sa afirme ca intreaga Credinta Crestina si tot ce este legat de inchinare si ordine in Biserica este continut in ea. Un fapt deasupra oricarei dezbateri este acela ca la vremea stabilirii canonului Biserica era aceeasi cu cea de mai tarziu aceasta este o certitudine istorica. In ce priveste structura autoritatii din Biserica, episcopii ortodocsi au fost cei care au stabilit chestiunea canonului, in acelasi mod in care chestiunile legate de doctrina sau disciplina sunt hotarate de Biserica Ortodoxa pana in zilele noastre.
b. Care a fost scopul scrierilor Noului Testament?
In studiile biblice protestante se specifica (cred ca de data aceasta in mod corect) ca atunci cand studiezi Biblia, trebuie sa iei in considerare, printre altele, tipul de literatura al unui pasaj particular, pentru ca diferite tipuri de literatura au scopuri diferite. Trebuie sa iei in considerare subiectul si scopul cartii sau al pasajului. In Noul Testament exista patru mari categorii de genuri literare: evanghelii, naratiune istorica (Faptele Apostolilor), epistole si scrieri apocaliptice sau profetice (Apocalipsa). Evangheliile au fost scrise ca sa aduca marturie despre viata, moartea si invierea lui Hristos. Naratiunea istorica povesteste istoria poporului lui Dumnezeu, dar si viata unor persoane importante din acea istorie si ne arata providenta lui Dumnezeu in mijlocul evenimentelor. Epistolele au fost scrise in primul rand pentru a raspunde in mod specific unor probleme care au aparut in biserici. Lucrurile intelese si asupra carora toti erau de acord nu erau in general abordate in detaliu. Punctele teologice abordate in epistole erau de obicei cele referitoare la doctrine disputate sau gresit intelese; chestiunile legate de inchinare erau abordate numai in relatie cu alte probleme (de exemplu in 1 Corinteni 11-14). Scrierile apocaliptice au avut scopul de a arata biruinta ultima a lui Dumnezeu in istorie.
Sa observam ca nici unul din aceste genuri literare prezente in Noul Testament nu au ca subiect principal inchinarea, nici nu au intentionat sa dea detalii despre inchinarea in Biserica. Vechiul Testament contine descrieri detaliate (dar nu complete) ale felului de inchinare a poporului Israel (in Levitic sau in Psalmi), dar Noul Testament nu contine decat scurte mentiuni cu privire la inchinarea primilor crestini. De ce? Cu siguranta nu pentru ca nu ar fi existat o ordine in slujbele lor istoria liturghiei a stabilit ca primii crestini se inchinau intr-o maniera mostenita de la Apostoli, bazata pe paternele inchinarii evreilor. Chiar si cele cateva pasaje din Noul Testament care se refera la inchinare arata ca, departe de a fi niste ,,harismatici’’ galagiosi, crestinii Noului Testament se inchinau intr-o maniera liturgica, ca si parintii lor: ei tineau rugaciunile la anumite ore din zi (Fapte 3:1), se inchinau in Templu (Fapte 2:46, 3:1, 21:26) si in sinagoga (Fapte 18:4).
Trebuie de asemenea sa observam ca nici unul dintre aceste genuri de literatura prezente in Noul Testament nu au ca scop o prezentare completa a dogmelor , ele nu contin catehisme sau teologie sistematica. Daca tot ce avem nevoie noi, crestinii, este Biblia, de ce nu contine aceasta o prezentare dogmatica comprehensiva? Ce multe controverse dogmatice ar fi putut fi rezolvate daca Biblia ar di dat raspuns tuturor intrebarilor cu privire la dogme! Dar, oricat ar fi fost de convenabil, nu intalnim asa ceva in Scriptura.
Sa nu fim gresit intelesi. Intentia nu este sa diminuam in nici un fel importanta Sfintei Scripturi , Dumnezeu sa ne fereasca de asa ceva! In Biserica Ortodoxa Scriptura este considerata ca fiind pe deplin inspirata, fara eroare si cu autoritate; dar Biblia nu contine in ea insasi fiecare subiect important pentru Biserica. Asa cum am mai aratat, Noul Testament da putine detalii cu privire la inchinare, un subiect destul de important. Dar aceeasi Biserica pastratoare a Sfintei Scripturi este Biserica liturghiei, care ne-a transmis peste veacuri felul in care sa ne inchinam. Daca punem la indoiala credinciosia ei in ce priveste pastrarea felului de inchinare mostenit de la Apostoli, de ce nu am pune la indoiala credinciosia ei in pastrarea Scripturilor?
c. In practica, este Biblia suficienta pentru protestanti?
Protestantii afirma adesea ca ei ,,cred doar in Biblie’’, dar anumite intrebari apar in legatura cu felul lor de a folosi Biblia. De exemplu, de ce scriu protestantii atat de multe carti despre doctrina si viata crestina, daca Biblia este singura carte necesara? Daca Biblia ar fi fost cu totul suficienta pentru propria ei intelegere, de ce nu se marginesc protestantii la a inmana Biblii la oameni? Daca este ,,cu totul suficienta’’, de ce nu produce aceleasi concluzii si invataturi in diferitele grupuri de protestanti? De ce se mai publica comentarii biblice, daca oamenii nu au nevoie de altceva decat de Biblie? De ce se mai da invatatura sau se mai predica, in loc de a se citi doar Biblia la oameni? Raspunsul, pe care protestantii nu il admit, este ca ei inteleg instinctiv ca Biblia nu poate fi inteleasa in izolare. De fapt, fiecare grup protestant are propria lui traditie, cu toate ca in general faptul acesta nu este recunoscut. Nu este un accident ca toti baptistii au aceeasi credinta,si ca toti penticostalii au aceeasi credinta, care este diferita de cea a baptistilor. Baptistii sau penticostalii nu dobandesc fiecare in mod individual aceeasi credinta, ci fiecare este invatat sa creada in acelasi fel, in conformitate cu o anumita traditie. Intrebarea este deci nu daca ne bizuim pe Biblie sau pe traditie, ci care este traditie pe care o folosim pentru a interpreta Biblia. Care traditie prezinta mai mare credibilitate, Traditia Apostolica a Bisericii Ortodoxe, ori miile de traditii moderne protestante care nu au radacini dincolo de Reforma protestanta.
A DOUA PRESUPUNERE GRESITA
Baza Bisericii primare a constituit-o Scriptura, iar Traditia este o simpla ,,corupere omeneasca’’ care a aparut mult mai tarziu.
In special printre evanghelici si harismatici cuvantul ,,traditie’’ are un sens derogator; ,,traditie’’ are acelasi sens ca si ,,carnal’’, ,,mort din punct de vedere spiritual’’, ,,distructiv’’, sau ,,legalist’’. Protestantilor care citesc Noul Testament li se pare ca intr-un mod foarte clar Biblia condamna traditia ca opusa Scripturii. Imaginea pe care ei o au cu privire la primii crestini este a unor credinciosi care se asemanau foarte mult cu evanghelicii sau harismaticii vremurilor noastre! Este de neconceput pentru protestanti ca primii crestini sa fi avut o inchinare liturgica sau sa fi posedat o oarecare traditie doar mai tarziu, cand Biserica ,,a devenit corupta’’ astfel de lucruri au intrat in Biserica. Pentru astfel de protestanti este o mare surpriza sa studieze scrierile primilor Parinti si sa afle de acolo o imagine complet diferita de cea pe care si-au inchipuit-o pana atunci. Vor descoperi, de exemplu, ca in primul veac crestinii nu mergeau la biserica avand Biblia in mana, de fapt era atat de dificil de a procura chiar si o mici portiuni din ea, datorita dificultatii foarte mari de a face copii, incat foarte putini le posedau. Copii ale Scripturii erau tinute in pastrare de catre persoane desemnate din biserica, sau erau tinute in locul in care biserica se aduna pentru inchinare. Dar cele mai multe biserici nu posedau copii complete ale Vechiului Testament, si cu atat mai putin ale Noului Testament, care nu a fost terminat decat catre sfarsitul primului secol, si nu a capatat forma lui canonica decat in secolul al patrulea. Aceasta nu inseamna ca in primul secol crestinii nu citeau Scriptura ; dimpotriva, o studiau cu interes, dar de cele mai multe ori in grup, nu individual. in primul secol, acest studiu a fost limitat mai ales la Vechiul Testament. Cum deci cunosteau ei Evanghelia, viata si invataturile lui Hristos, cum se inchinau, ce credeau despre natura lui Hristos, etc.? Ei posedau doar Traditia Orala, mostenita de la Apostoli. In primul secol multi crestini cunosteau cu siguranta toate acestea direct de la Apostoli, dar mai tarziu, odata cu trecerea secolului numarul celor care I-au cunoscut direct pe apostoli a scazut. Generatiile de mai tarziu au avut acces la scrierile Apostolilor din Noul Testament, dar Biserica de la inceput a depins aproape in intregime de Traditia Orala in ce priveste cunoasterea credintei crestine.
Aceasta dependenta de traditie este evidenta chiar din paginile Noului Testament. De exemplu, Apostolul Pavel ii indeamna pe Tesaloniceni:
Deci, dar, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat, fie prin cuvant, fie prin epistola noastra. (2 Tesaloniceni 2:15)
Cuvantul tradus aici drept ,,predanie’’ sau ,,traditie’’ este cuvantul grecesc paradosis , care desi este uneori tradus diferit in anumite traduceri protestante, este acelasi cuvant pe care ortodocsii greci il folosesc atunci cand se refera la Traditie si putini cunoscatori ai Bibliei ar indrazni sa-i conteste semnificatia. Cuvantul inseamna, in mod literal ,,ceea ce este transmis’’. Este acelasi cuvant care este folosit in sens negativ cu privire la invataturile fariseilor (Marcu 7:3, 5, 8), sau cu privire la invataturile crestine corecte (1 Corinteni 11:2, 2 Tesaloniceni 2:15). In cazul acesta, ce face ca traditia fariseilor sa fie falsa, iar a bisericii adevarata? Sursa! Hristos a aratat clar sursa traditiei fariseilor atunci cand o numeste ,,datini omenesti’’ (Marcu 7:8). Dar Apostolul Pavel, referindu-se la Traditia Crestina, spune, ,,Fratilor, va laud ca in toate va aduceti aminte de mine si tineti predaniile cum vi le-am dat.’’ (1 Corinteni 11:2). De unde a preluat el aceasta traditie? ,,Caci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat si voua’’ (1 Corinteni 11:23). La aceasta se refera Biserica Ortodoxa atunci cand vorbeste despre Traditia Apostolica - Credinta data (paradotheise) odata pentru totdeauna sfintilor (Iuda 3). Sursa ei este Hristos, Care a dat-o in mod personal Apostolilor prin tot ce a spus si facut, cu un continut atat de vast incat ,,lumea intreaga nu ar cuprinde cartile’’ (Ioan 21:25). Apostolii au transmis aceasta cunoastere intregii Biserici, care, fiind cea care inmagazineaza aceasta cunoastere, a devenit ,,stalpul si temelia adevarului’’ (1 Timotei 3:15).
In aceasta privinta, marturia Noului Testament este clara: primii crestini aveau atat traditii orale cat si scrise, pe care le-au primit de la Hristos prin intermediul Apostolilor. Traditia scrisa a constat la inceput numai din fragmente, o biserica locala detinea o Epistola, probabil alta o Evanghelie. Cu timpul, aceste fragmente au fost adunate impreuna intr-o colectie care in cele din urma a devenit Noul Testament. Dar cum stiau primii crestini care scrieri sunt sau nu autentice, caci existau, dupa cum am vazut epistole si evanghelii dubioase scrise de eretici? Traditia orala a fost cea folosita pentru a face aceasta deosebire.
Protestantii reactioneaza violent impotriva Sfintei Traditii pentru ca singura traditie pe care au cunoscu-o in general a fost cea a Bisericii Romano-catolice. Dar, contrar conceptiei catolice de Traditie, personificata de Papalitate si care dezvolta noi doctrine (de exemplu, doctrina infailibilitatii Papei) , ortodocsii nu cred ca Traditia creste sau se schimba. Atunci cand Biserica este confruntata cu o erezie, ea este obligata sa defineasca mai precis diferenta dintre adevar si eroare, dar Adevarul nu se schimba. Se poate afirma ca Traditia creste, in sensul ca Biserica isi aminteste experientele acumulate de-a lungul istoriei si sfintii care au trait in ea si pastreaza scrierile celor care au prezentat in mod drept credinta; dar Credinta insasi este aceeasi, cea ,,data odata pentru totdeauna sfintilor’’ (Iuda 3).
De unde stim ca Biserica a pastrat Traditia Apostolica in toata puritatea ei? Raspunsul simplu este ca Dumnezeu a pastrat Traditia in Biserica pentru ca El Insusi a promis aceasta. Hristos a spus ca Isi va zidi Biserica si ca portile iadului nu-i vor sta impotriva (Matei 16:18). Hristos este capul Bisericii (Efeseni 4:16) si Biserica este trupul lui (Efeseni 1:22-23). Daca Biserica ar fi pierdut Traditia Apostolica in curatia ei, atunci Adevarul nu ar mai fi Adevar, caci Biserica este stalpul si temelia Adevarului (1 Timotei 3:15). Aceasta afirmatie nu ar mai avea nici un sens daca, asa cum pretind protestantii, Biserica ar fi cazut in apostazie din timpul lui Constantin pana in vremea Reformei. Daca Biserica ar fi incetat sa existe, chiar si pentru o zi, atunci s-ar putea spune ca in acea zi portile iadului au biruit-o. Daca acesta ar fi fost cazul, atunci in pilda grauntelui de mustar (Matei 13:31-32) Hristos ar fi adaugat ca planta care a crescut din samanta va fi zdrobita si o noua planta va incolti mai tarziu. De fapt El ne ofera imaginea unei plante care creste mai mare decat toate celelalte din gradina.
Unii protestanti afirma ca adevaratii crestini, cu aceeasi credinta ca a protestantilor ar fi trait undeva ascunsi timp de o mie de ani, dar unde sunt dovezile? Waldezii, care au fost recunoscuti ca premergatori de catre multe grupari protestante, nu au existat inainte de secolul al 12-lea. Este fortat sa credem ca acesti adevarati crestini ar fi suferit sub persecutiile Romane si apoi s-au ascuns imediat dupa ce Crestinismul a fost legalizat. Dar si asa ceva este mai credibil decat ipoteza ca adevaratii crestini ar fi trait ascunsi timp de o mie de ani, fara sa lase vreo dovada ca au existat vreodata.
|