Ancah,bine-nteles ca nu m-a deranjat intrebarea,de altfel nici nu am incercat sa o aprofundez si am mers mai departe cu acelasi stil de viata,relativ simplu.Oricum,pentru mine prioritatea o constituia studiul si scoala,crescuta intr-o familie foarte tulbure,evadam in invatatura,iar pe la 15 ani incepusem sa descopar si credinta,lucru ce imi acapara aproape tot timpul,traindu-l si desavarsindu-l prin cautarea adevarului si propovaduirea acestuia.
De altfel,cativa ani incolo nici nu mi s-a mai pus o astfel de intrebare si cu cat incercam sa ma infranez de la anumite lucruri din jur(televizor,distractii...),cu atat duhovnicul meu incerca sa-mi mentina starea prin canon si pravila consistenta.
In general,cand pacatuim,nu constiinta ne adoarme ci noi,intr-un mod voluntar o anesteziem,parca nu vrem sa stim de ea,complcandu-ne in desfasurarea dorintelor si a trairilor pe cat de patimase pe atat de trecatoare.Incertitudinea este pedeapsa la care neinfranarea ne supune,poate ca nu realizam insa,nesiguranta ne macina mai mult decat placerea in sine,reprezinta rezultatul faptelor noastre...
|