[isaia]

Marta şi Maria
Mi-amintesc uneori, de parcă acum s-ar petrece, câte minunăţii mai făceam în mănăstire mea de suflet. Te mişcai continuu sub două porunci: una, care te trimetea la rugăciune şi alta, care te trimetea la muncă. Si cea care te trimetea la rugăciune striga: ,,Să daţi drumul animalelor să se ducă, să scăpăm de ele ca să veniţi şi voi la biserică!”
Şi , ce să vezi?! într-o noapte s-a uitat poarta deschisă. Dimineaţa: Nu-s oile! Caută în toate părţile şi pe la nouă, iată: oile veneau acasă cu burţile pline. Se pare că le era sete drăguţelor. Acum mai scapă şi tu de jivine!
Cea care te trimetea la muncă zicea: ,,Mamă, să paşteţi oile zi de zi, că oile pasc şi duminica! Dacă o fi să moară, mor toate!”
Şi ,iată, într-o zi scăpară pe lucernă de se umflau toate din ce în ce, că se uitau săracele cu nişte ochi de parcă-ţi spuneau: ,,Ce ni se-ntâmplă?”
Atunci, dăi cu apă şi oţet, taie-le urechile. Şi au scăpat, însă nu toate. Aşa că de aceea-i bine să nu zici nimic de rău despre nimeni, că Dumnezeu lucrează şi nu noi, ci doar atât: Doamne, iartă-mă! Doamne, ajută-mă!