In legatura cu insusirea personala a mantuirii, inca din primele secole ale crestinismului au aparut doua tendinte: pelagianismul si augustinismul.
Prima, punea mai mult pret pe faptele credinciosului decat pe credinta sa, in insusirea mantuirii, considerand chiar ca omul face inceputul mantuirii lui subiective. Pe aceasta cale erau subestimate credinta si lucrarea lui Dumnezeu.
Cea de a doua tendinta, considera ca credinta este atat de importanta pentru man*tuirea subiectiva a credinciosului, incat faptele nu mai conteaza. In consecinta faptele si lucrarea omului erau excluse in cadrul subiectiv al mantuirii.
Exista oare vreo compatibiliate intre acestea?
|