Sfintii Parinti disting doua aspecte ale fricii:
frica patimasa, se intemeiaza pe tendinta fireasca a omului de a se teme, iscandu-se din pricina lumii acesteia, si pe care omul trebuie s-o converteasca, s-o intoarca spre Dumnezeu.
frica virtuoasa, pe care Dumnezeu i-a dat-o omului ca mijloc de mantuire si care mai este numita "frica mantuitoare" sau "neliniste mantuitoare"; Aceasta frica mai este numita "frica de Dumnezeu". Referitor le ea Sfantul Ioan Casian spune: "inceputul mantuirii noastre si al priceperii este, dupa Scriptura, frica de Dumnezeu".
Acum, pentru "frica de Dumnezeu" , Sfintii Parinti mai disting doua forme:
Pe treapta de jos sta frica de judecata lui Dumnezeu, in aceasta viata sau in veacul ce va sa vina, si de amenintarea chinurilor, pe care Parintii le numesc "pedeapsa". Aceasta frica este frica "incepatoare", caci scris este: "inceputul intelepciunii este frica de Domnul" (Ps.110, 10; cf. Pilde l, 7; 9, 10).
A doua forma de frica tine de iubirea desavarsita. Ea se naste din iubirea lui Dumnezeu, care o izgoneste pe cea dintai. Este frica de a nu fi despartit sau instrainat de Dumnezeu, frica de a fi lipsit de "indrazneala dragostei". Dupa cum spune Clement Alexandrinul, "nu te temi de Dumnezeu, ci te temi sa nu cazi din harul lui Dumnezeu".
|