Euftalia, nu am avut timp sa citesc toate postarile in care ai povestit despre boala ta, dar ai fost la vreo manastire ca sa ti se citeasca Moliftele Sfantului Vasile?
Sunt foarte folositoare.
Cat ii priveste pe preoti, nu mai judeca, ca sa nu fii nici tu judecata de catre Iisus.
Euftalia, smerenia este greu de suportat, dar duce cu siguranta spre mantuire, daca este acceptata si practicata.
Prefer sa fiu certat de catre preotul duhovnic pe pamant, decat in cer, la Judecata de Apoi, chiar daca as fi certat pe nedrept.
Iata ce spune Dumitru Staniloae despre Smerenie:
Cine are smerenie recunoaste ce anume este el insusi in fata atotputerniciei lui Dumnezeu.
In mandrie exista uitarea lui Dumnezeu si uitarea limitelor noastre. Smerenia nu poate fi dobandita fara o constiinta sporita a prezentei lui Dumnezeu. Cine are smerenia se bucura in Dumnezeu, se bucura de infinitatea lui Dumnezeu, nu insa ca de o posesiune, ci ca de un dar. El primeste in acelasi timp nemarginirea si iubirea.
Nu-i place sa fie remarcat de ceilalti, dar are bucuria de a trai, de a se imbogati in Dumnezeu; prin aceasta el este mai fericit decat altii.
Smerenia nu este o mutilare; este o modalitate de a ne largi orizontul interior, de a spori in intelegere, de afi mai intelept si mai liber, de a nu mai fi dependent de parerile altora, de a nu mai lucra sub presiunea altora.
Toate acestea Dumnezeu i le da ca marturie a iubirii Lui:
"Dat-ai veselie in inima mea, mai mare decat veselia pentru rodul de grau, de vin si de untdelemn".

Smerenia elibereaza mintea. Prin ea ne regasim eul nostru autentic care exercita farmecul prezentei lui Dumnezeu.
Cine are smerenia devine un intelept fara a se afirma in fata celorlalti. El exercita o atractie asupra tuturor; este respectat fara ca el sa o ceara.
Smerenia se dobandeste treptat. Prin gandul continuu la Dumnezeu mintea Il lasa pe Duhul Sfant sa lucreze in ea. Smerenia este un dar al Duhului care se manifesta ca blandetea lui Hristos.
Dobandirea tuturor virtutilor este insotita de o constiinta sporita a lui Dumnezeu.
cat timp suntem inca in stradaniile pentru dobandirea virtutilor, nu avem simtirea duhovniceasca a harului lui Dumnezeu.
Cu timpul, aceasta constiinta a lui Dumnezeu devine atat de puternica, incat aceste eforturi nu mai sunt anevoioase.

La inceput, constiinta lui Dumnezeu este legata de frica de Dumnezeu. Stim ca Dumnezeu ne priveste, dar nu Il vedem inca.
Ne gandim la El, Ii cerem ajutorul, dar nu-L simtim inca.
Dar cand ajungem la o curatire a patimilor, cand devenim liberi, cand nu mai suntem preocupati de noi insine, atunci constiinta lui Dumnezeu este diferita. Acum Il simtim ca dulceata, simtim atractia si Farmecul Sau.
Smerenia ne confera o anumita odihna in Dumnezeu; Dumnezeu ne ia ca pe niste copii si ne arata intr-o leganare iubirea Sa.

Omul care se smereste in fata lui Dumnezeu are inauntrul lui o comoara ce depaseste toate bucuriile si satisfactiile celorlalti.
El si-a vandut toate bunurile exterioare, pentru ca a gasit in inima sa aceasta nepretuita comoara, care este Dumnezeu.

Sa ma ierti euftalia daca te-am suparat.
Sper sa-ti fie de folos ce am scris aici.