Scriitorii din Filocalia descriu astfel aceasta lucrare a demonilor la iesirea sufletului: "Cand sufletul iese din trup, vrajmasul da navala asupra lui, razboindu-l si ocarandu-l cu îndrazneala si facandu-se însotitor amarnic si înfricosator al lui pentru cele ce a gresit. Dar atunci se poate vedea cum sufletul iubitor de Durnnezeu si preacredincios, chiar daca a fost mai înainte adeseori ranit de pacate, nu se sperie de navalirile si amenintarile aceluia, ci se întareste si mai mult întru Domnul si zboara plin de bucurie, înconjurat de sfintele Puteri care îl conduc si, înconjurat ca de un zid de luminile credintei, striga cu mai multa îndrazneala duhului viclean: "Ce este mie si tie, înstrainatule de Dumnezeu? Nu ai stapanire peste mine, caci Hristos, Fiul lui Dumnezeu, are stapanire peste mine si peste toti. Lui I-am pacatuit, Lui îi vom raspunde, avand cinstita Lui cruce zalog al milostivirii Lui fata de noi si al mantuirii de la El". Alungand astfel de la sine duhurile însingurarii, care nu se unesc în iubire cu el, ci îl împing din afara în pustiul singuratatii, sufletul doritor de comuniunea cu Hristos si ajutat la aceasta de apropierea iubitoare a îngerilor buni, continua: "Iar tu fugi departe de mine, pierzatorule, caci nimic nu este tie si slujitorilor lui Hristos". Zicand sufletul acestea cu îndrazneala, diavolul întoarce spatele tanguindu-se cu glas mare, neputand sa stea împotriva numelui lui Hristos. Iar sufletul aflandu-se deasupra, zboara asupra vrajmasului, palmuindu-l ca pasarea oxipterix (repede zburatoare) pe corb. Dupa aceasta, e dus cu veselie de dum- nezeiestii îngeri la locurile hotarate lui". (Ioan Carpatiul, Una suta capete de mangaiere, cap. 25; Filoc. rom. IV, p. 271-272.
|