[MarinaAlca]

Sa il cunoastem si pe VASILE VOICULESCU, veritabil poet religios ortodox, care mediteaza asupra conditiei umane, insetata de desavarsire, dar aflata sub ispita amagitoare a pacatului("POEME CU INGERI")
Temele lui religioase preferate sunt: nasterea Domnului Iisus Hristos, venirea magilor, moartea Mantuitorului.
Pentru Vasile Voiculescu credinta reprezinta un mod de viata firesc.. iata ce marturisea intr-un discurs tinut la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi publicat în "Gândirea" (Anul XIV, nr. 8, din octombrie 1935, p.400-405):

"Credincioşia e de aceeaşi natură morală cu caracterul. Căror structuri biologice şi psihice se încorporează aceste structuri spirituale, de credincioşie, şi de necredincioşie, nu ştiu dacă se va cunoaşte vreodată...... Domnilor, n-am nici un merit să cred, m-am născut aşa! Caut în trecutul meu şi nu găsesc nici o întâmplare care să mă ducă silnic la credinţă, nici o nenorocire care să mă răstoarne, nici o suferinţă care să mă întoarcă cum întorci o mănuşă, nici un foc alchimic care să topească şi apoi să mă topească şi apoi să mă transmută în alt metal. Dacă am încetat uneori a crede, am făcut-o liniştit, aşa cum mi se întâmplă deseori să uit a respira când sunt prea plecat asupra unei lucrări. Dar numaidecât nevoia de aer îmi dilată iar pieptul fără ştirea şi voia mea. M-am născut, cred, un tip de credincios, organic credincios, şi îndrăznesc să spun credincios chiar dacă nu aş fi religios. Dumnezeu este simplu pentru cine-l prinde dintr-o dată"

In cartea lui Marius Oprea, "Adevarata calatorie a lui Zahei. V. Voiculescu si taina Rugului aprins" publicata in 2008 la Humanitas sunt prezentate detalii despre arestarea, procesul si detentia lui Vasile Voiculescu dar si despre alti intelectuali (Sandu Tudor, Alex. Mironescu, Andrei Scrima etc.) legati de cercul religios "Rugul aprins" de pe langa manastirea "Antim" din Bucuresti... Ei au fost acuzati de "uneltire" impotriva oranduirii sociale, judecati de Tribunalul Militar la 29 oct. 1958 si condamnati la multi ani de temnita grea. Printre ei se afla si scriitorul Sandu Tudor, calugarit sub numele Daniil. Pentru ca fusese cel mai activ si mai exuberant dintre membrii grupului "Rugul aprins", parintele Daniil primeste 25 de ani de recluziune severa si degradare civica.

Vasile Voiculescu a primit cinci ani de puscarie pentru o culpa (imaginara) similara si a fost eliberat dupa patru ani cu sanatatea grav deteriorata... Peste un an (1963), la 79 de ani, trece la cele vesnice. Una dintre crimele cele mai odioase ale regimului bolsevic din Romania. Dar evident ca nu e singura!!

Iata si un minunat portret facut lui Voiculescu ( Pan M. Vizirescu, "Vasile Voiculescu, poet creştin" şi publicat în "Gândirea" (Anul XXII, nr. 7, august-septembrie, 1943, p.400-403):

"Chipul său de o dulce spiritualizare, blând ca o icoană bizantină şi cu nu ştiu ce sfială ca de amvon în priviri, are ceva de evanghelie şi pelerin al chemărilor sfinte. E multă evlavie în toată înfăţişarea poetului Vasile Voiculescu, dar o evlavie de nuanţă subtilă şi delicată până la refuzul de a se mărturisi. Nimic grav, nimic solemn sau exclamativ. Poetul Voiculescu este omul interiorizării depline. Acolo în taina ştiută numai de el, îşi plămădeşte propriul său univers, la a cărui desăvârşire lucrează pentru o încântare în care vom surprinde întreaga raţiune a existenţei lui. Nu e uşor să-l poţi înţelege şi defini".


Iar in finalul postarii se cuvin cateva versuri ale sale:

"Un vultur are cuib in mine
Il simt cum falfaie mereu
Si vulturul, precum stiti bine
E pasarea lui Dumnezeu"("Pasarea lui Dumnezeu")


"Cereasca floare, alba, stralucita
Cu bland miros de rai e Poezia,
Samanta ei de ingeri e zvarlita
Si brazda calda-i e copilaria.


" Soarele a navalit inlauntrul meu,
Si cu el odata,
Lumea toata…
Ingerul luminator a zburat aiurea,
Lasandu-si infipta securea.
Cocioaba sufletului de-atunci insa-i plina,
De soare, de slava si de Lumina.

si Remarcabilul portret facut ingerului nadejdii:

"Si m-am plecat atuncea ca sa-l privesc deaproape,
Mai palpaia pe frunte-i cearcan de vapaie…
Incolo numai umbra, pe-aripi, pe pleoape…
Parea un biet razboinic cazut intr-o bataie
Avea hlamida rupta si o aripa beteaga
Cu sfarcurile boante si pene zdrentuite
Zacea grozav de palid, sleit si fara vlaga
Si-ncet scancea in somnu-i cu vise chinuite.”
(“Ingerul nadejdii”)