EREDITATEA, MEDIUL SI DESTINUL - Parintele Arsenie Boca
Acestia sunt factorii de căpetenie care configurează diferenialele persoanei omenesti. Ereditatea ar fi repetitia părintelui în fii. După cum se vede aievea si după cele de până aci, fiii repetă pe părinte numai cu oarecare aproximatie. Așa e firesc, de vreme ce copilul e o sinteză a celor doi părinti, o sinteză a celor 4 bunici, a celor 8 străbunici, a celor 16 stră-străbunici s.a.m.d. Adică: pe măsură ce creste numărul ascendentilor în progresie aritmetică, contributia lor în descendenti scade în progresie geometrică. Grafic ar fi asa:
Fig.9 1/2 ereditate de la 2 părinti.
1/4 ereditate de Ia cei 4 bunici 1/8 ereditate de la cei 8 străbunici 1/16 ereditate de la cei 16 stră-străbun ici etc. etc.
Asadar, în persoana noastră trăiesc mai multe generatii si un număr mare de insi. Nu strică să ne luăm putin pe urma lor; însă - potrivit întelesului - deocamdată, în cadrele teoriei genetice.
Care este suportul de transmisie al ereditătii9 °
"Gena" (voi zice mereu geneza); acea granulă infinitezimală de cromatină, din lantul cromozomilor.
[image=http://1.bp.blogspot.com/_bTo46cFj04s/SMPAvAf_eLI/AAAAAAAAACw/e3vciSbxPwI/s400/Figura+10.JPG]
Geneza e un centru condensat de materie vie, având să conducă, multiplicarea celulelor, obtinerea formei anatomice a organelor si a sistemelor, ritmul fiziologic, armonizarea si sincronizarea functională cu organismele vecine din competenta altor geneze, precum si durata acestora. Geneza trebuie să stie si să facă: arhitectură, anatomie, calculul rezistentelor, chimie, fiziologie, apărare activă, apărare preventivă, armonie muzicală, cutii de rezonantă, armonizare istorică, previziune. serviciu de sigurantă - multe de toate. Pe scurt: forma, ritmul si durata; astea dau tonul în materie de ereditate. Chiar asa mare minune nu e, dacă socotim că numărul genezelor în cromozomii de om e variabil si pot urca până la câteva mii într-un lant cromozomial. Numărul cromozomilor e constant; numărul genezelor din cromozomii constanti e variabil.
Stiind elementele, să ascultăm de acum poema simfonică a misterului persoanei, descrisă de Jennings, biolog la Institutul de Genetică din California - descriere pe care ne-a făcut-o cunoscută Psihologia persoanei, cartea profesorului N. Mărgineanu, de la Institutul de Psihologie al Universitătii din Cluj.
"Vrednic de stiut e faptul că fiecare din miile de geneze e o substantă aparte, care are o functiune diferită si bine definită, adică un anumit lucru de împlinit. Dacă una sau alta din ele e distrusă sau schimbată, dezvoltarea organică, la rândul ei, e si ea atinsă într-un anumit fel; iar individul care rezultă vine cu o schimbare corespunzătoare în caracterele sale, cum ar fi: culoarea ochilor, forma nasului, statura, temperamentul si celelalte. De asemenea se stie că fiecare fel de geneză are, în mod regulat și invariabil, locul său în lant, sau în cromozom. Astfel diferitele geneze pot fi si numerotate si, o anumită geneză, să zicem 4, sau 47, este totdeauna aceeasi, având acelasi rol de îndeplinit si găsibilă în acelasi loc al cromozomilor...
De asemenea la fel de important e faptul că fiecare din cei doi părinti ai nostri ne dau o serie completă de geneze, înlăntuite împreună, în forma descrisă mai sus. Astfel, în fiecare celulă, noi avem două feluri de geneze fiecare complete în ele însele, după cum am văzut în figura 10. Prin urmare noi suntem dubli în ce priveste genezele noastre. Fiecare din cele două lanturi de geneze contine tot materialul necesar pentru formarea unui individ, fapt care are foarte stranii consecinte. Mama ne dă tot materialul (în germene, în geneză) pentru producerea unui individ de un anumit tip; tata, pe de altă parte, ne dă tot materialul pentru producerea altui individ, de alt tip. în acest chip, noi începem viata ca fiinte duble. Fiecare suntem, într-un anumit sens două persoane, destul de legate împreună în întregime, deși în anumite privințe, legăturile nu sunt chiar complete. Această dublă natură a sarcinii noastre ereditare are o multime de urmări asupra vietii...
Duplicarea se aplică fiecărei părticele din miile de geneze, cu care începem viata. Fiecare fel de substanță este prezentă în fiecare celulă în două doze: perechea de geneze. O geneză din fiecare pereche vine de la tată, cealaltă, de la mamă.
Diferitele perechi de geneze au functiuni diferite în dezvoltare. Cei doi membri ai fiecărei perechi de geneze au una si aceeasi functiune. Dacă una din cele două geneze are de-a face cu culoarea ochilor, atunci tot cu culoarea ochilor are de-a face si cea de-a doua. Dacă una din geneze are de-a face cu producerea si determinarea unei anumite părti din creier, cu acelasi lucru are de-a face si cealaltă. Dacă una influentează cresterea corpului, o influentează si cealaltă...
Acum, un fapt de o extremă importantă practică: desi cei doi membri ai unei anumite geneze au de a îndeplini unul si acelasi lucru, totusi ei se deosebesc în felul lor de-a-1 face. Geneza care vine de la tată tinde să producă o anumită culoare a ochiului, în vreme ce geneza de la mamă tinde să producă o altă culoare. Geneza de la tată produce un creier sărac si astfel un individ stupid; geneza de la mamă un creier superior si, astfel, un individ înzestrat. O geneză poate produce ceea ce e bun si sănătos; cealaltă, ceva ce e bolnav si infirm...
Rânduială firii de-a avea doi părinti, adică avantajul de a fi dubli,
e de la sine înteles. De pildă o geneză de la tată poate fi defectuoasă;
dacă ea ar fi singura geneză care ar conduce lucrul, copilul ar fi infimi
în funcțiunea aceea; deci ar fi un idiot sau un debil mintal. Se poate
însă întâmpla, ca geneza corespunzătoare, din aceeasi pereche, care
vine de la mamă, să fie normală; atunci această geneză normală, ea
singură, preia întreaga sarcină, asa încât copilul e normal; el nu e idiot,
nici înapoiat mintal. în chipul acesta, defectuozitatea unei singure
geneze din pereche, nu are urmări rele, sau dacă are, le are asa de mici
încât nu pot fi observate. Activitatea genezelor în dublu este o măsură
de asigurare; individul are două șanse - în loc de una - de a-si dezvol
ta în mod normal fiecare din funcțiunile sale. Numai atunci când
genezele din cele două lanturi, nimerite în pereche, sunt defective
- adică atât cea de la mamă cât si cea de la tată - numai atunci func
tiunea respectivă a urmasului e si ea defectivă si, ca urmare, copilul e
pe rând, fie lipsit de pigmentatia pielii, sau a ochiului, fie stupid, fie
lenes, fie înapoiat mintal, sau ceva asemănător
Socotind dublarea genezelor în această lumină, e lămurit că asigurarea pe care o aduce constituie ratiunea biologică pentru care avem doi părinti în loc de unul...
Geneza normală, care formează organul si-i conduce functiunea în conditii normale, a fost numită geneză dominantă; iar geneza defectuoasă, a cărei functiune nu se mai manifestă, a fost numită geneza recesivă. Geneza care creste creierul, prin care se mijloceste functiunea inteligentei, e o geneză dominantă; iar aceea care-1 împiedică, si deci produce prostia, e o geneză recesivă. Genezele dominante sunt de 3 ori mai numeroase decât genezele recesive sau defective."1